Page 4 - 1905-20

Nrul 20, 1905. LUCEAFĂRUL 389
„Să vezi, zice băiatul, eu am in­
trat odată în fabrică şi-am văzut..
Să vezi ce-i acolo ... Ţ-ţ-ţ! (Puiu
se gîndeşte la rafturile cu sticle şi
la Â\oş-Gheorghe). Şi să vezi, mă,
este o roată, mă ... da ştii cît de
mare? Ca de icipînă colo! Tare,
tare, — şi-o învîrt doi oameni..
M’am mai uitat într’un rînd, am in­
trat în ogradă... m’am uitat pe uşe,
prin crăpătura uşii... Am văzut
tot, cum scoate sticlele ...“
Cel mai mic asculta atent, cu
ochii la păhar. Apoi şi-l umple în­
cet ca pe furiş. Povestitorul îl lasă
odată, dar cînd la al doilea pă­
har, se opreşte şi se ’ncruntă.
„Apoi nu fi porc-de-cîne ! Dă-mî
şi mie!"
De-aicî porneşte sfadă. Cel mare
înşfacă păharul şi-l dă de duşcă.
Celalalt pune mîna pe sifon şi fşş !
îşi împroaşcă tovarăşul între ochi. Odaie ţărănească.
Păharul cade ţipînd ascuţit, sticla se rostogo­ acela! Dar nimeni nu-1 bagă în samă şi ni­
leşte pe bancă, şi băeţii se duc de-a dura pe meni nu i-1 dă.
scări. Se scoală şi prind a fugi speriaţi, lepă- Şi ’n vorba care-l împresoară, legănat par’că,
ind prin praf, cu picioarele desculţe. Din far­ Puiu închide încet-încet ochii, ca totdeauna.
macie se iveşte în prag, speriat, practicantul. Par’că cineva îl mîngăe pe frunte, apoi par’că
La colţul străzii se mai zăreşte un picior ridi­ cineva îl trage de mină, de ureche, şi se deş­
cat, în fugă, care dispare îndată. Oamenii din teaptă. Par’că e pe altă lume; priveşte mirat
piaţă se uită într’acolo, — şi bunicul îşi scoate în jur la toţi cei cari rîd şi se uită la el. l-î
pipa din gură şi rîde şi rîde... ruşine şi par’că-i vine să plîngă. Se dă jos de
Iar Puiu, cu ochii luminoşi rîde şi el, într’o pe scaun şi se duce la culcare. Se grămădeşte,
izbucnire neobicinuită de veselie. cu ochii închişi, pe pat. Slujnica vine să-l des-
calţe. încearcă să-i desnoade şireturile, nu poate,
La cină, în lumina lămpii, e veselie mare. şi începe a trage cu dinţii. Suflarea ei gîdilă
Afară de tata, de mama, de unchiul Luca şi de pe Puiu la picior; şi par’că i se strecoară un
tanti, afară de bunic şi de bunică şi de subiect, fior prin spate.
mai sînt şi alţii, oameni necunoscuţi. Puiu stă
alăturea de Tică, aproape de bunic. E veselie Dimineaţă. îmbrăcat, Puiu intră în cerdacul
mare, toţi vorbesc, toţi rîd cu poftă, dar Puiu cu geamlîc, ca să sărute mîna bunicului şi să
nu înţelege nimic. El se joacă cu sticla albastră se închine. Mai curînd ar voi să se ducă să
pe care se aşează cuţitul şi furculiţa. Se uită vadă pe Bijucă, ori săse priviască în pîrăul lim­
prin ea, în lumina aurie, şi vede zece bunici pede din grădină. îşi aduce aminte şi de flue-
în loc de unul. ratul răsunător al grangurului şi se gîndeşte:
Bunicul are tacîmuri cu care de tînăr se Cine flueră aşa ? — Are gust de joacă. Dar
slujeşte. O furculiţă cu dinţii de-un lat de deget, bunicul nu ştie; îl ia pe el, îl ia şi pe Tică
un cuţit ros, ros, subţire, cu pana numai jumă­ între genunchi, îi strînge alături, cu braţele-i
tate. Bunicul mai are ceva deosebit: mînîncă bătrîne. Le zice cu glasul moale:
încet, vorbeşte rar, cu glasul tremurat şi dă din „Spuneţi după mine ...“
cap, par’că tot ar zice: „Da, da, da! “ De partea Puiu aşteaptă.
cealaltă bunica, cu ochelarii lucitori, cu faţa „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri...“
bună şi veselă, clatină şi ea din cap, la dreapta Copilul bagă de samă că bunicul miroase în-
şi Ia stingă, — par’c’ar spune: „Nu-nu!“ tr’un chip deosebit, —miroase a bunic. Murmură
Se aduce lamasăbere, bereîn sticle, deceacare-i cu limba cam încurcată după glasul bătrînului:
place mult lui Puiu, chiar din ziua cînd l-au „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri...
adus aici, în Rădăuţi. Dopul dela sticlă are — Sfinţiască-se numele tău, zice iar bunicul,
deasupra un urs de argint, cu un băţ în labe. vie împărăţia ta ...“
Grozav ar vrea băiatul să se joace cu ursul Bunicul are mînile pătate de puncte roşii, ca