Page 10 - 1905-20

Nrul 20, 1905. LUCEAFĂRUL 395
SUFLETE CE MAI TÎT1JEŞTI..
Suflete ce maî tînjeştî Nu ţi-e dat să mai tresai Suflete, aşterne pat
Intinzînd aripe, — Cînd va fi la uşe... Pentru pocăire...
Nu ţi-e dat să mai trăieşti Să s'aprindă, cum credeai, Suflete — ţi-aî ridicat
Ceasuri, numai clipe. Flăcări din cenuşe. Dorul peste fire I
Maria Cunţan.

DomnuL mflmEi.
D’un an de zile n’a maî dat pe-acasă. Un Să stea toată ziua să se sfădiască cu toţi nă-
an lung pentru toată lumea, dar maî lung pen- rozii şi să-i porunciască pînă şi ghirău, care
tr’un copil aproape orfan, căci dacă tată nu-î, d&abia-şî poate iscăli numele ! Nu, nu i-o plăcea!
ce poate o mamă, mai mult îmbătrînită, decît Degeaba!
bătrînă; îmbătrînită de griji şi de necazuri! Popă\ Par’că să-l ştiu popă mi-ar veni inima
D’un an a plecat la şcolile ăle mari din Pesta, la loc, îşi zicea biata bătrînă. Să-l văz eu îm­
să facă isprăvuri multe cu bani puţini şi doar brăcat în hainele ăle sfinte, să-l auz eu cîntînd
cu gîndul de s’a maî abătut din cînd in cind în altar, să ştiu eQ că ăl ce iese cu darul e
cătră căscioara şi cătră satul lui. feciorul meti, Doamne ! haznă mi-ar fi cînd aş
Dar în sfîrşit a trecut prima prăpastie cătră intra ’n sfînta biserică.
ţinta dorită, luptînd din greti cu toate neajun­ Şi muierile să-î zică „sărut mîna, părinte" şi
surile, ce i se puneau în cale, călăuzit de sfa­ să-î pupe mîna, şi oamenii să-î dea roată cu
turile bietei bătrîne, sfaturi multe şi bune pentru pălăria ’n rnînă, să-l întrebe de una de alta şi
o minte tînără şi neumblată ’n lume. Săptă- gojmanu să-î aducă prescurile şi colacii acasă
mînî dearîndul, înainte de plecare, biata mamă şi lumea să-î facă clăcî peste clăci, cum îi face
nu maî avea somn. ăstuia, şi pe ea, pe bătrînă, să n’o lase să puie
I se părea prea mare domn un procatăr pentru mîna p’un tort, ori să-şi arză un cuptor, ci să
feciorul ei. se îmbie vecinele la toate, să-î zică noră şi
Dascăl, dar pentru dascăl învăţase pînă acuma „doamnă preuteasă", iată un vis, care-î deschidea
prea mult! Notareş, bine-ar fi notareş, e o ochii bătrînii în toată dimineaţa înainte de-a
slujbă bănoasă, leafa, leafă, cîte un contract, o miji lumina pela ferestre.
ţîdulă, cîte nu-şi face omu ’n cancelarie şi toate Şi dupăce se frămînta cu gîndul multă vreme,
cu bani. Toată hîrtiuţa aduce ceva. Ei, dar iar cocoşul îşi bătea cu putere aripile, vrînd
oare plăcea-i-o ? Cine ştie veni-i-o la socoteală. pare-că anume să treziască lumea, să-î auză

Casă ţărănească.