Page 13 - 1906-01
P. 13

20                          LUCEAFĂRUL                   Nrul 1, 1906.
            Nu-I  spusese  oare  tatăl  său  că  acest  ghi-   Vedea  că  boierul  se  necăjise  şi  nu  vrea  să  mal
          zoroi  de  boier  îl  rugase  să-l  poftiască  şi  pe  el   pue şi el gaz în foc.
          cînd  va  veni  Mişu  ?  Venise  să-l  vadă  ca  pe  un   Măcieş urmă:
          lucru  rar  şi  cînd  soseşte  el,  dumnealui  e  pe   Ţăranii  D-tale  din  Franţa  nu-ţl  ies  la  cîmp
          cîmp.  Cît  pe  aci  să-l  aştepte  şi  cu  masa!  Şi   decît  după  ce-au  îmbucat  o  bucată  de  brînză
          acum  se  obrăzniceşte  şi  vrea  să  discute  cu  el   şi  dat  pe  gît  cogea-mi-te  năstrapă  de  cafea,  de
          lucruri  mari.  Dar  ce  putea  discuta  un  om  in­  cidru  sau  de  vin.  Şi  unde-ţi  muncesc  ţăranii
          cult,  un  proprietar  cu  faţa  arsă  de  soare  cu  el,   din  Franţa  din  noapte  pînă’n  noapte?.  .  .  Cel
          Mişu  Livaridi,  eşit  proaspăt-prospăţel  din  lustru-   din  Germania  ?!  .  .  .  Aceia  umblă  cu  cana  de
          iala Parisului ?!                  cafea  şi  cu  sticlele  de  bere  după  ei.  AI  noştri
            Arendaşul  văzu  însă  că  prin  ochii  lui  Măcieş   se  ’nfig  la  muncă  de  noapte  şi  nu  iau  nimic
          trecu  un  fulger  de  mînie  şi  călcă  pe  supt  masă   în  gură  pînă  la  prînzul  mic.  Se  hrănesc  şi  el
          pe  Mişu,  apoi  abătu  vorba  despre  ţăranii  din   cu  aier,  bieţii  ...  Şi  dacă  pun  mîna  şi  iau  cînd
          Vultureasca:                       ie  vine  bine,  asta  iar  se  esplică:  au  fost  furaţi
            —   Da  ştii,  boierule,  că  Vultureşteniî  noştri   şi amăgiţi şi îngenunchiaţî atît amar de vreme...
          sînt cam lungi de mînă !            Care  cum  veniţi  de  peste  hotarele  ţării,  ne
            Măcieş se uita la el, întrebîndu-1 din ochi:   vorbiţi  de  ce-î  pe  acolo,  strîmbaţl  din  nas  la
              Dar de ce?                     tot  ce  vedeţi  în  ţara  românească.  Ceice  vin  din
            Şi  atunci  arendaşul  începu  a  înşira  cum  a   Franţa,  ne  spun  să  ne  franţuzim,  ceice  vin  din
          prins  el  pe  unul  cu  carul  încărcat  de  snopi  fu­  Germania, să ne facem Nemţi.
          raţi  din  clăile  arendăşeştî,  cum  a  prins  pe  altul   Cind  ne  veţi  spune  oare  să  rămînem  Ro­
          noaptea  cu  caii  ’n  griul  verde,  şi  cum  i-a  bă­  mâni ?“
          tut pînă i-a lăsat lungiţi în drum.  Măcieş  tăcu  şi  o  linişte  grea  se  lăsă  în  mij­
            —  Hoţi, boierule, hoţi şi mincinoşi!  locul  mesenilor.  Tînărul  îşi  găsise  stăpînul  şi
            Boierul Măcieş dădu să zică ceva, dar Mişu  sta  acum  cu  ochii  în  farfurie,  cocoloşind  între
          îl luă înainte.                    degete  un  miez  de  pîne  —  obicei  apucat  din
            —   Numai  Vultureşteniî  sînt  hoţi?  Toţi  ţă­  penzion,  unde  se  izbiau  băieţii,  pe  ascuns,  cu
          ranii  dela  noi  sînt  hoţi  şi  leneşi.  Toată  iarna   bile  mici  de  pîne,  în  ciuda  repetitorilor.  Iar  Ca­
          dorm  ca  nişte  trîntorî  şi  vara  se  vaită  că  mor   liopi  se  uita  la  el  cu  băgare  de  seamă,  par’-
          de  foame.  Cînd  le  vine  bine,  fură  de  sting.   c’ar  fi  văzut  pe  faţa  lui  un  semn  pe  care  pînă
          Cinste  ia  eî  nu  se  pomeneşte!  Ruşine  ?  Nici   acum  nu-l  văzuse.  Arendaşul  rînjia  şi  turna  vin
          atît!  .  .  .  Prin  Franţa  ţăranii  sînt  muncitori  şi   în păhare . . .
          cinstiţi . . . Noi sîntem un popor de barbari.  Dupăce  beură  cafeaua,  se  despărţiră.  Măcieş
            Vorbele  cădeau  grele,  rari,  ca  spuse  de  cine   dădu  niţel  ochii  ’n  gene;  arendaşul  îşi  luă  o
          ştie  ce  bărbat  învăţat.  Caliopi  rămăsese  cu  ochii   condică  de  socotit  oamenii  şi  se  duse  în  gră­
          la  băiatul  el  şi  nu  mal  putea  de  dragul  lui.   dină  sub  un  pom.  Caliopi  rămase  cu  tînărul
          Arendaşul  se  uita  la  Măcieş,  întrebîndu-1  din   într’o  odaie  înnecată  în  umbră.  Băiatul  îî  spu­
          ochi: îţi place ?                  nea  cum  a  trăit  el  prin  Paris,  ce  minuni  a  vă­
            Atunci  boierul  nu  se  mal  putu  stăpîni  şi  ţin­  zut  el  pe  acolo,  şi  ea  îl  asculta  cu  băgare  de
          tind drept în ochi pe băiatul arendaşului începu :  seamă  şi  par’că  vedea  aidoma  străzile  frumoase,
            —  Domnişorule,  să  mă  ierţi  că  îndrăznesc  şi   casele  înalte,  mulţimea,  fierberea  acelui  oraş
          eu  care  n’am  şcoală  înaltă  ca  D-ta  să  spun  un   îndepărtat.
          cuvînt  în  chestiunea  asta.  Ceeace  spui  D-ta  acum   Arendaşul  socotia  zilele  cu  palmele  şi  cu  ca­
          e  lucru  pe  care  îl  ştim  cu  toţii:  toţi  gazetăraşil,   rul  ce  i  se  făcuseră  pîn’acum,  cele  ce  i  se  vor
          toţi  oamenii  neisprăviţi  ne  spun  pe  toate  gla­  mal  face,  pogoanele  de  seceră  încăputate  din
          surile,  că  ţăranul  român  e  leneş,  beţiv  şi  hoţ.   iarnă  pe  bani  daţi  înainte  sau  pe  mălaiu,  şi
          Toţi  oamenii  aceştia  cari  ne  vorbesc  astfel  despre   cele  pe  cari  va  trebui  să  le  plătiască  în  bani
          ţărănimea  noastră,  o  cunosc  tot  atît  cît  cunoaştem   gata . . .
          noi  limba  chinezească.  Fosta-I  D-ta  multă  vreme   Iar  boierul  Măcieş  se  sculă  curînd,  se  răcori
          la  ţară  ?  Mi  se  pare  că  mal  mult  prin  Bucu­  cu  apă  pe  obraz,  îşi  tăiă  o  nueluşă  de  salcie
          reşti  nri-aî  stat.  D-ta  n’aî  dreptul  să  vorbeşti   şi porni domol în sat.
          aşa  căci  tot  bănetul  cu  care  al  învăţat  la  Paris,   Âţergea  încetinel  prin  praful  cald,  cu  pălăria
          eî  ţi  l-au  stors  din  pămînt.  Nu-i  aşa,  Jani  ?   pe  ceafă,  după  obiceiul  apucat  din  tinereţe.
          Uite,  întreabă-ţî  părintele,  întreabă  pe  Jani  pe   Toţi  MăcieşiI  purtaseră  pălăriile  aşa:  le  plăcea
          care-1  ploauă  ploile  şi-l  bat  vînturile  pe  cîmp,   să-I bată soarele pe frunte . . .
          în  mijlocul  acestor  ţărani  pe  care  D-ta  îl  vor­  Casele  păreau  pustii.  Din  gardurile  de  dra-
          beşti de rău.                      cilă  deasă  de  pe  coama  şanţurilor  răbufuiali  cînd
            Arendaşul dădu din cap şi nu spuse nimic.  şi  cînd  valuri  de  căldură  ca  dintr’un  cuptor  în-
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18