Page 19 - 1906-02
P. 19

Nrul 2, 1906.              LUCEAFĂRUL                          43
      o  măgură,  pe  lingă  un  părăiaş,  şi  se  gîndia:   ai pe suflet. Vezi, n’ai plecat nici cînd aşa de
      pînă  la  anul  n’o  să  le  mai  văz!  Ştie  Dumnezeu   fără voe ca acum. De ce nu vrei să-mi spui?
      sfîntul  ce  inimă  are  omul  cîteodată.  Stai  în  Ioc   —   Cum  să-ţî  spun,  mamă,  dacă  nici  eu
      tu  şi  te  gîndeşti,  că-î  inima  ta,  şi  nu  pricepi.   nu  ştiu.  Iacă.  m’a  cuprins  şi  pe  mine  aşa  o
      Aşa şi Dan acum.                   jale.  Dar  o  să-mi  treacă,  numai  să  mă  apuc
        Porni  spre  casă  nemulţumit  cu  sine,  şi  cu   odată iar de învăţat.
      presimţul  că  trebue  «ă  se  sfădiască  cu  cineva.   —   Vezi  bine  că  o  să-i  treacă,  zicea
      Şi  cu  cit  se  apropia  mai  mult  de  sat,  cu  atîta   popa.  Trebue  să  treacă,  Acolo  n’are  vreme  de
      inima  i  se  făcea  tot  mai  amară.  Era  aşa  pe   gîndit. O să-i treacă, Mario, n’ai grije."
      la  însărate,  cînd  potolindu-se  căldura,  mier­  Dar  cînd  sluga  Gheorghe  sta  cu  căruţul
      lele  galbene  flueră  tare  şi  curat  din  prunii   gata  înaintea  pridvorului,  Dan  nu  ştia  încătrău
      grădinilor.  Numai  cîte  una  dă  să  se  înece  cîte­  să-şi  îndrepte  privirile  pline  de  lacrimi.  Cînd
      odată.  Aşa  o  răcoare  senină  pluteşte  de-asupra   sărută  mîna  popii,  din  gene  i  se  desprinse  un
      grădinilor  largi,  iar  pe  hudiţile  mai  ascunse  se   strop  cald.  Iancu-1  îmbrăţişă,  apoi  eşi  grabnic
      pornesc  umbrele,  umede  par’că.  Pe  lingă  zidul   în  curte  să  deschidă  poarta.  Cînd  eşi  căruţul,
      înalt,  Doamne,  ce  răcoare-î.  Şi  Dan  nu  trece   lancu  răcni  odată  la  un  mînz  ce  da  să  scape
      acum  grabnic  pe  lingă  el,  ci  se  gîndeşte:  „Oare   după  trăsură,  de  bietul  mînz  se  întoarse,  ca  lovit
      de  ce-i  aşa  de  rece  zidul  acesta?"  Dar  nu   cu parul, şi fugi în grajd ca alungat de streche.
      se  gîndeşte  mult  la  asta,  căci  de  după  el,  din   Popa şi preuteasa în ziua aceea n’au vorbit
      grădină,  sufletul  unui  cîntec  prinde  să  se  stre­  nimic, dar sara Maria nu se mai putu stăpîni.
      coare  printre  arborii  bătrîni,  să  se  învălue  prin   „lancule,  ni  se  prăpădeşte  feciorul!  Nu
      coroanele  lor  bogate,  să  se  împrăştie  apoi  tîn-   era  mai  bine  cum  am  zis  eu  ?  Să-l  fi  trimis  la
      guinduse,  umplînd  grădina  toată.  Era  un  plîns   preoţie!  Vezi  că  nu-l  trage  inima  să  mai  umble
      domol  de  strune,  din  care  se  desprindeau  sus­  la străini."
      pine  calde,  înlăcrimate.  Dan  se  opri  lingă  zid,   Popa  cum  se  frămîntase  cu  gîndurile
      aproape  de  poartă,  ca  înlemnit.  Nici  nu  bagă   toată  ziua,  răspunse  scurt:  „Nu  se  prăpădeşte,
      de  samă  cum  s’a  deschis  poarta  şi  o  căruţă   Mario,  nu  se  prăpădeşte.  Ştiu  eu  că  o  să-i
      cu  doi  cai  suri  eşi  în  drum.  Sluga  se  întoarse   prindă  bine.  Las’  că-î  trece!  Tot  popă  o  să  fie
      să  închidă  celea  două  aripi  mari,  grele  ale  porţii   din el odată."
      şi stătu apoi locului uitîndu-se la Dan.          * * *
        „Zice  frumos  hoaţa,  Doinnişorule,  aşa-i  că   La  şcoală,  Dan  sta  de  multeori  cu  cartea
      zice  frumos?  Ascultă  şi  d-ta,  că  eu  era  să  nu   in  mină  ceasuri  întregi  şi  nu  putea  învăţa  trei
      mai pornesc odată după trifoiu!“  şire.  Dar  dupăce  odată  dase  un  răspuns  aşa
        Dan  tresări  şi  se  uită  ia  român.  „Cine  zice   de  slab,  de  se  cruci  profesorul  şi  se  miraseră
      acolo din ceteră ?“               conşcolarii,  mîndria  de  student  bun  îi  învioră
       —   Cine  se  zică,  baroniţa  ai  tînără.  Să  vezi   sufletul.  Copil  e  el  acum,  într’al  19-lea  an,  să
      ce mai puiu de fată. Dta n’o cunoşti ?  se  lase  dus  de  farmecul  poveştilor  ca  copiii?
       —  Nu!  zise  Dan  şi  porni  grabnic  spre  casă.   Doar’  e  o  prostie  şi  numai  să  te  gîndeşti,  să
      Abia  sara  tîrziu  se  gîndi  mai  desluşit:  să  fi   te  pui  alături  cu  copila  unei  baroniţe,  tu  un
      cîntat  el  totuşi  frumos  atunci  în  pădure,  că  Ella   copil  de  popă  românesc  de  pe  sate.  Mare
      cînta  acum  pe  violină  doina  ce  i-a  tremurat-o   orostie!  Şi  Dan  se  puse  pe  învăţat,  şi  cerca
      el atunci.                        mereu  să-şi  ţină  gîndurile  acasă.  Şi  le-a  ţinut
       în  celea  trei  zile  din  urmă  Dan  n’a  vorbit   el  pînă  odată,  cînd  servitorul  dela  şcoală  îi
      nici  zece  cuvinte.  Îşi  pacheta  cărţile,  şi  nu  le   ceru  doi  bani  căci  are  să-i  dee  o  carte.  Va  fi
      putea  potrivi  bine.  Preuteasa  îi  ajuta,  dar  după   vr’o  scrisoare  de-acasă.  Dar  nu  era  deacasă,
      ce  puse  odată  în  iînd,  lui  nu-î  plăcea,  şi  se   căci  popa  lancu  nu  i-a  scris  nici  cînd  o  cartă
      apuca să le aşeze altcum.         ilustrată.  Doamne  sfinte,  de  unde  va  fi,  căci
             în ziua plecării, preuteasa nu se putu răbda   Dan  nu  a  primit  în  viaţa  lui  ilustrate.  O  scri­
             să nu-i zică „Auzi, Dane, spune-mi tu mie ce  soare  măruntă,  fină,  aşa  de  necunoscută  de  nu
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24