Page 18 - 1906-02
P. 18

42                          LUCEAFÂRUL                  Nrul 2, 1906.
            Baroniţa  întinde  mîna  ficiorului  popii  Iancu   de  obraz,  şi  să  nu-ţî  acopere  nici  jumătate
           şi  se  urcă  în  trăsură.  Ella  răniîne  nemişcată   obrazul. Şi cu mînuţele aceste îi da Ella cînd
           înaintea  lui  Dan,  cu  ochii  în  pămînt.  Mînuţa   0  prăjitură,  cînd  un  picior  de  pui  fript,  şi  rîdea
           i  se  ridică  de  cîteva  ori,  dar  se  lasă  iar  în   Ella  cînd  el  scăpă  vr’o  bucată,  ori  cînd  îi  tre­
           lungul  trupul  svelt,  ce  părea  că  începe  să  tre­  mura aşa tare păhărelul cu vin în mînă.
           mure,  cum  ar  tremura  un  fir  de  trestie  la  adie­  Dacă-şî  închidea  ochii,  avea  sensaţia  că  şi
           rea  'zefirului.  Apoi  porni  deodată  sprintenă,  ca   acum  e  în  trăsură,  şi  că  zboară  caii  într’un  po­
           şi  cînd  s’ar  fi  speriat  de  ceva,  şi  se  lipi  de   top  de  tropot,  dar  totuşi  căruţa  mergea  aşa  de
           mamă-sa  în  trăsură.  O  prinse  de  după  gît.  „Cît   lin,  ca  şi  cînd  ar  aluneca  pe  o  apă.  Şede  cu
           e  de  bine  aici,  mamă,  unde  mergem  noi  acum  ?“   faţa  spre  cele  două  femei,  şi  atîta  se  uită  în
           „Putem  s’ajungem  pînă  nu  sfinţeşte  soarele   ochii  mari  ai  Ellei,  şi  ea  atîta  priveşte  în  ochii
           la  marginea  pădurii.  Ştii,  trebue  să  luăm  ojina   lui,  pînă  ce  i  se  pare  că  unul  vede  prin  ochii
           acolo.  Ce  zici  Ella,  ţi-e  frică  ?  N’are  de  ce  să-ţi   celuialalt  o  lume  aşa  de  frumoasă,  de  nu  li  se
           fie.  Lupii  pornesc  tîrziu  din  văgăunile  lor.  Şi-apoî   mai puteau despărţi privirile. Şi cînd pleoapele
           dacă  vrei  tu,  vine  şi  ficiorul  popii  cu  noi.  El   1  se  .ridicau,  tresăria  neştiind  că  unde  e  acuma.
           ştie  toate  locurile  cu  primejdie,  că  doar  pe  aici   Cu  ceva  numai  nu  era  mulţumit  de  cîteori  se
           a  crescut".  Şi  mama  şi  fata  priviră  acum  la   gîndia  la  ziua  aceea.  Ella  a  zis  c’aşa  e  voia  ei,
           Dan,  care  sta  în  marginea  drumului,  cercetînd   să  audă  o  cîntare,  ca  aceea  dela  secere.  Şi
           cu  ochii  depărtări  foarte  mari.  Soarele  ce  se   Dan  a  trebuit  să  cînte  o  doină!  Cum  va  fi
           apropia  de  sfinţit,  înveştmîntîndu-se  în  purpură,   cîntat?  El  nu  şi-a  auzit  glasul  de  loc,  dar  bine
           îi  scălda  faţa  şi  fruntea  într’o  lumină  tare.  După   nu  a  putut  să  cînte.  O,  va  fi  cîntat  rău  de  bună
           ce-1  priviră  mult  aşa  în  lumină,  Ella  îmbrăţişă   sama!  Dacă  nu,  Ella  de  ce  ar  fi  rămas  aşa  de
           iar  pe  mamă-sa,  şi  baroniţa  chemă  pe  Dan  să   serioasă  şi  părea  că  ochii  ei  i-s  alţii  acum  ?
           meargă  cu  ele.  Dan  avea  sîmţămîntul  că  are   De  bună  sama  îi  va  fi  părut  rău,  că  l-a  pus
           să  se  topiască  aci  sub  privirile  Ellei.  Simţia  că   la  o  încercare  aşa  de  nepotrivită  pentru  el.  Adică
           trebue  să  meargă,  şi  totuşi  atîta  s’a  împotrivit,   stai,  potrivită  ar  fi  fost  ea,  că  doamne,  ce  cîntece
           pînă ce baroniţa era pe-aci să se mînie.  frumoase  ştia  Dan,  atunci  însă  nu  a  fost  po­
            Drumul  acesta  şi  ojina  dela  marginea  pădurii   trivită.
           o  săptămînă  întreagă  l-a  ţinut  în  ferbinţelî  pe   Popa  Iancu  nu  zicea  nimic,  ci  ochii  i  se  în­
           feciorul  popii  Iancu.  Preuteasa  îi  spunea  că   cruntau  din  cînd  în  cînd,  uitîndu-se  la  băiat.
           prea  e  palid,  prea  de  multeori  se  împiedică   Dar  încruntarea  trecea  grabnic,  şi  cînd  preu­
           prin  casă,  şi-l  întreba  că  ce  are?  Bolnav  e?   teasa  îl  întreba  pe  Dan  ce  are,  popa  se  răstia
           „Nu  ini-e  nimic,  mamă,  ce  să-ini  fie.  Ia,  se  apro­  cu  vorbe  aspre:  „Ce  să  aibă  ?  Nimic.  Vezi  bine
           pie  Septembre  şi  plec  iar  în  străini.  Ce  să-mi   că  nimic,  dar  voi  femeile,  cu  atîtea  întrebări  îm­
           fie  ?“  Mergea  în  grădină,  acolo  sub  nucul  ce   bolnăviţi şi pe omul cel mai sănătos."
           lucia  ca  bronzul  în  lumina  soarelui.  De  sta  cu   Dan  n’a  mai  cutezat  să  meargă  niciodată
           ochii   deschişi  vedea   stejarul  dela  marginea   pe  drumul  dintre  lunci,  nici  la  lanul  unde  a
           pădurii.  Vedea  cum  razele  soarelui  ce  apuneau   fost  griul  lor.  Pe  lingă  zidul  sur,  înalt,  trecea
           se  furişează  printre  frunze  şi  se  joacă  în  şu­  cu  capul  în  pămînt  caşi  cînd  l-ar  alunga  cineva.
           viţele  de  păr  alt  Ellei,  ca  o  mîngăiere,  ca   Acasă  putea  să  citiască  mai  bine,  şi  preuteasa
           o  desniierdare,  venită  dela  un  suflet  îndră­  se  bucura  cînd  băga  de  samă  cum  i  se  rume­
           git   ce-i   departe.   Auzia   glasul   acela   curat,   nesc pe fiecare zi obrajii.
           aşa  de  curat,  încît  de-atuncî  par’că  i  s’au   Dar  înainte  de  Septembre  —  Dan  trebui  să
           inseninat  toate  glasurile  omeneşti,  chiar  şi  a   colinde  odată  tot  hotarul,  că  se  desparte  pe-un
           slugii  cînd  răcneşte  la  boul  ce  dă  să  împungă.   an  de  el.  Numai  cîteva  zile  mai  are,  şi  va
           Şi  de  cîteori  îl  auzia,  părea  că-î  învălue  inima   pleca  acolo,  unde,  Doamne,  cît  e  de  strimtă
           valuri  uşoare,  luminoase,  ce-1  gîdîlă,  aşa-1  gîdîlă   lumea.  Feciorul  popii  Iancu  îşi  vedea  pentru
           de-î  vine  să  rîdă.  Vedea  mînuţele  albe  —  nişte   cea  din  urmă  oră  locurile  scumpe.  Dar  de  ce-i
           mînuţe  de  cum  le  vezi  să  le  iei,  să  ţi  le  lipeşti  venia  aşa  de  cu  supărare,  cînd  trece  pe  lingă
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23