Page 17 - 1906-02

Nrul 2, 1906. LUCEAFĂRUL 41
dar popa se uita din cînd în cînd cercetător foarte bine aşa. înveţi o limbă după care poţi
la băiat. Nu avea însă nici el vreme să se maî trăi. Cîte slujbe nu ţi se deschid. D-voastră ro­
gîndiască la toate. Era în toiul seceriî şi-au mânii faceţi rău că nădăjduiţi numai la preoţie."
venit românii gătiţi de sărbătoare, cu trei cete- Dan nu înţelegea nimic din ce-i spunea baro­
raşi după ei, să-i facă popii claca. Dan în ziua niţa. Ar fi putut sta aşa, cu capul plecat, ori
aceea şi-a uitat şi de căruţă şi de Ella. Că în cît de mult şi nu ar fi avut un cuvînt de spus.
holda înaltă cîntau secerile, acolo unduia şirul lung Dar un glas arginţiu îi umplu de fiori tot tru­
de fete, plecate peste mănunchiurile grele, şi pul.
cîntau şi ele cu obrajii îmbujoraţi. In urmă fe­ „D-ta eşti de mult acasă?
ciorii chiuiau, strîngeau în legăturile lucii znopii, — De patru săptămînî, domnişoară.
îi ridicau şi-i izbiau apoi să stee în picioare. — Mult, eu îs numai de două. Şi ce faci
Ţiganii strîngeau vîrtos ceterile sub barbă şi dta pe acasă?"
din cînd în cînd înodau vr’o coardă. Lanurile Dan nu zise nimic, dar baroniţa rîse:
popii nu-s departe de pădure şi totuşi nu gă­ „Ce să facă ? Tu gîndeşti că toţi oamenii-s ca tine,
seşti un fir mîncat de paseri. Dar pe lingă ele Ella? El aici a crescut şi nu se doreşte într’alt loc.
trece o cărăuşă pe care numai la căratul griu­ — Vezi, mamă, cum eşti şi tu. Par’că eu m’aş
lui şi la culesul cucuruzului umblă cară. Ce să dori într’alt loc." Ella îşi întoarse capul cătră
caute dar pe aci căruţa aceea care vine în pasul secerători. „Cîţi se fie de toţi oare ?“ Dan privi
domol al cailor? Ce caută nu ştie nici popa şi el lung într’acolo, ca şi cînd nu ar fi văzut
Iancu nici Dan, dar văd amîndoi că s’a oprit nici cînd pe oamenii aceia, apoi cînd îşi în­
în capul lanului. Stă aşa cîtăva vreme, apoi toarse capul văzu iar pălărioara aceea albă şi
văd că se coboară două chipuri de femei. Lui ochii negri, cari s’au uitat atunci din trăsură la
Dan i s’a ridicat deodată tot sîngele în obraji, el. Nu putu să spună o singură vorbă, ci ba­
apoi s’a albit cumu-i peretele. Un fecior, tre- roniţa zise în locul lui: „Vor fi aşa la 150".
cînd cu legături subsuoară pe lîngă popa, zise: „Ba, sînt 200", zise acum Dan. Ella ar fi do­
„E baroniţa dela noi cu fată-sa“. Iancu se uită rit să ştie multe de toate, pînă şi ce cîntă fe­
maî bine. „N‘au putut să-şi vadă de drum. De tele. Feciorul popii Iancu răspundea la ’nceput
altfel nici nu prea au drum pe-aici, numai îşi rar, în două-treî cuvinte, dar încetul pe încetul
fac, că cine le opreşte. Dar iată! Asta încă-î glasul i se înălţa, îşi perdu tremurarea, şi ră­
ceva. Uite, Dane, face semn cu mîna. Cine ştie, suna învăluit par’că de-o căldură dulce, aşa
li s’a fi stricat ceva la căruţă. Mergi de vezî!“ cum îi era glasul cînd răspundea înaintea das­
Dan nu zise nimic, dar nu se mişcă din loc. călilor. A dat să-î spună pe ungureşte unele
„Ci mişcă-te, eu să merg? Şi aşa n’aş şti să cîntece pe cari le trăgănau acum secerătorii.
schimb o vorbă cu ele. Şi sluga li-e ungur, de Dar în multe locuri se poticnia, nu afla cu-
cei cu pălărie cit un cuib de ţarcă". „Nu mă vlntul, ori de-1 afla, simţia cum i se aprind
duc, tată!" „Atunci mergem amîndoi. Ei, par’că obrajii. Ella rîdea că nu ştie aşa cuvinte uşoare
te mîncă oamenii!" pe ungureşte. „Ştii d-ta, ştii, dar ar trebui să
Nu era nimic stricat la căruţă. Dar spunea ştii şi maî bine. Cît stai acasă uiţi şi ce ştii. Ce
baroniţa, că Ella voia să audă mai de-aproape zici, mamă, n’ar fi bine să nu-şî uite? Apoi
cîntecele fetelor şi glasurile de ceteră, şi să-î vezi, dela noi ai maî putea să înveţi cîte ceva."
spună cineva cum merge claca asta. Preotul Baroniţa nu zise nimic, ci privi iar la fruntea
n’a stat mult aci, şi-a ridicat pălăria de pae şi luminoasă a lui Dan. Aşa înalt, suleget, cu
s’a dus. Dan nu vedea numai pe baroniţa. privirea deschisă deşteaptă, aşa luger de tînăr nu
Asta se mira cît de frumos vorbeşte Dan un­ a văzut ea pintre odraslele magnaţilor lor.
gureşte. „Auzi d-ta, în doi ani să ştii aşa de „Aşa-i, Ella, că-i drăguţ băiat?" zise ea pe
bine o limbă e lucru rar. Se vede că ai bun nemţeşte. Ella nu răspunse, ci privi cu ochii
cap“. Şi baroniţa privi lung la fruntea lui largă mari, umezi la Dan, care înţelegînd şi el atîta
şi luminoasă. potop de nemţie, se îmbujoră la faţă, de părea
„în anul viitor tot la noi o să continui? E că-î va ţîşni sîngele din obraz.