Page 14 - 1906-02
P. 14

38                          LUCEAFĂRUL                   Nrul 2, 1906.

           înţelegi   inima!   Să   te   doară   sufletul,   pen-   priveşte,  ager  şi  mustrător,  pe  oricine  intră  în
           trucă  ţi  se  zdrobeşte,  şi  totuşi  să  ţi  se  ume-   casa  popii  lancu.  Numai  cînd  cele  două  fete
           ziască  ochii  cînd  vezi  că  el  e  fericit".  Preuteasa   trec  pe  lîngă  el,  par’că  privirile  i  se  îmbună
           îl  împacă  iar,  popa  îşi  umple  păharul,  se  ridiă,c   şi  un  zimbet  par’că  vrea  sâ-î  încremeniască  pe
           ciocneşte cu tine şi zice foarte serios, cu glasadînc:  buze.  Cînd  trec  copilele  şi  cînd  trecea  Dan,
            „Să  trăiască  Dan,  la  mulţi  ani  să  trăiască!"   feciorul  popii  lancu,  singurul  fecior.  Numai  cît
           —  Apoi  adaogă  scurt:  „Acum  s’a  gătat.  Nu   Dan  nu  prea  era  pe  acasă.  Popa  lancu  l-a  dat
           mal  bem!“  Dar  de  durmit  trebue  să  dormi  la   de  mult  la  carte,  să  nu  se  stingă  viţa  de  chi-
           el  în  noaptea  aceea.  Popa  în  pat  se  linişteşte   rotoniţl  a  Munteneştilor.  Şi-a  vrut  el  să-î  dee
           şi  povesteşti  cu  el  de-a  mal  mare  dragul.  Ştie   o  văuîţătură  temeinică.  Dintîl  l-a  dat  ia  şcoli
           atîtea  întîmplări,  atîtea  păţanii  şi  le  spune  aşa   româneşti.  Şi  învăţa  băiatul,  că  avea  o  frunte
           de  frumos.  Tu  stal  nedumerit,  şi  nu  ştii  nici  la   deschisă  şi  nişte  ochi  luminoşi,  de  se  înseni­
           ce  să  te  gîndeştl.  Dar  în  curînd  ţi  se  reîmpros­  nau  şi  dascălii  şi  simţiau  par’că  aşa  o  căldură
           pătează  impresia  cea  dinţii  ce  aî  avut-o,  cînd   la  inimă,  cînd  răspundea  Dan.  Popa  lancu  însă
           aî  intrat  în  casa  popii,  şi-adormî  visînd  cum   nu  era  mulţumit.  Cîte-odată  se  gîndia  mult,
           două  zine  se  pogoară  din  cer  şi  înseninează   părea  că  vede  el  ceva  departe',  şi  dupăce  ispră-
           văzduhul tot. 1                   via  cu  gînpitul  zicea  preutesel:  „Tu,  Mario,
                          11.                 cine  ştie...“  Dar  vorba  n’o  isprăvia  niciodată,
            Oamenii  spun  că  de  cînd  s’ati  pomenit,  în   să  ştie  preuteasa  ce  vrea  să  spue.  A  văzut  nu­
           satul  acesta  au  fost  tot  preoţi  din  neamul  Mun­  mai  că  la  a  cincia  clasă  Dan  a  trebuit  să  meargă
           teneştilor.  Popa  Ion,  popa  Niculae,  popa  Vasile,   la  şcoli  străine.  Băiatul  s’a  împotrivit  cît  l-aii
           şi  aşa  pe  rînd  toţi  cîţl  sînt  amintiţi  la  eşirea  cu   ajutat  puterile  lui  de  cinsprezece  ani.  Cînd  l-a
           darurile,  piuă  la  preotul  ce  face  acum  pome­  suit  popa  în  căruţă,  a  răcnit  odată:  „Nu  mă
           nirile  celor  adurmiţî,  pînă  la  popa  lancu,  toţi   duc,  tată!“  şi-a  dat  să  sară  din  căruţă.  Dar  lancu
           sînt  din  neamul  acesta.  Cîntăreţî  vestiţi  şi  nişte   -a  luat  în  braţe,  l-a  strîns  odată  la  pept,  l-a
           dragi  de  români,  de  fetele  celea  mal  frumoase   sărutat  şi  i-a  zis  aşezîndu-l  frumos  pe  lădiţă:
           din  jur  scăpărau  toate  să  le  fie  preutese.  Oameni   „Ce ştii tu! Ba te duci!“
           cu  dare  de  mînă  din  moş  strămoşi,  cari  puneau   Preuteasa  a  rămas  ca  de  var,  răzimată  de
           în  buzunar,  fără  să  se  uite  la  el,  banii  ce-i  că­  stîlpul  portiţil,  pe  cînd  sluga  voinic  ardea  cu
           pătaţi  la  boteze  şi  cununii.  Pentru  înmormîn-   biciul  caii  suri,  ce  alergau  în  sărite.  Şi  Dan
           tărî  nu-şî  aduce  nime  aminte  să  fi  luat  vr’odată   le-a  scris  a  treia  zi  că  ia  lumea  ’n  cap,  aşa  i
           ceva.  Era  destul  că  fac  îngroparea,  căci  aveau   de  urît,  aşa  i  de  străin.  Dar  n’a  luat-o  că  a
           o  inimă  miloasă  de  lăcrimau  alăturea  cu  ru­  patra  zi  popa  a  fost  acolo  şi  numai  atîta  i-a
           deniile  celor  adurmiţî.  Popa  care  a  fost  înaintea   zis  copilului:  „Măi,.  Dane,  mă,  nu  vrei  tu  s’a-
           Iul  lancu,  —  popa  cel  bătrîn  —  a  murit  în  furci   sculţl  de  tatăl-tău,  mă?"  D’aî  trămura  glasul
           în  vremile  de  lumină  mare  şi  de  izbucniri   şi  ochii  îl  erau  plini  de  lacrimi.  Copilul  s’a
           puternice  ale  răzmeriţii.  Oameniî-ţî  arată  şi  acum   uitat  un  răstimp  la  el,  apoi  plinsul  izbucni  şi
           locul,  —  aproape  de  biserică,  —  unde  şi-a  dat   numai atîta a putut să zică: „Rămîî, tată!"
           sufletul  ca  un  făcător  de  rele.  Şi  cînd  îţi  po­  Şi  a  dus-o  bine  Dan  şi  la  şcoală  străină,
           vestesc  cum  s’a  întîmplat,  nu  se  uită  la  tine,   că  avea  o  minte  ageră.  Dar  cînd  venia  pe  va­
           ci  ochii  lor  privesc,  arşi  de  durere  şi  încruntaţi,   canţe  acasă,  preuteasa  nu  se  putea  mira  de
           spre  munţii  vineţi,  ce-şl  desvălue  în  lumina   ajuns  de  ce  e  copilul  ei  aşa  de  palid  şi  de  ce
           soarelui  toată  greutatea  lor.  Cînd  sfîrşesc  de  spus,   are  durerea  aceea  mare  în  ochi.  Preotul  se  fă­
           numai  atunci  îşi  pleacă  capul  în  pămîntşi  zic  în   cea  că  nu  vede  nimic.  Icoane  nedesluşite,  îm­
           glas plin de remuşcărî par’că: „A fost un sfînt!"  brobodite  de  neguri,  îl  veniau  mereu  în  minte,
             Popa  lancu,  nu  ştie  nime  de  ce,  nu  vorbeşte   nespus  de  atrăgătoare.  Nu  ştia  ce  are  să  fie,
           nici  cînd  despre  tatăl-său,  nu-l  aminteşte  nici   dar  simţia  că  acolo  departe,  cînd  va  fi  lumină,
           odată  pe  „popa  cel  bătrîn".  In  casă  însă,  sub   va  trebui  să-l  vadă  şi  pe  Dan  al  lui.  într’o  va­
           icoana  răstignirii,  îl  are  chipul,  un  chip  care  canţă,  Dan  plecă  foarte  supărat  de-acasă.  Ziua
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19