Page 9 - 1906-02

Nrul 2, 1906. LUCEAFĂRUL

cară printre ceilalţi. Dar Neculaî numai de joc Satul era înecat în lumină. Pe glugile de
nu era bun acum. Stoica Năvodarii îl văzu atît prin curţi luna zvîrlia luciri de bronz, iar pe
de fără chef şi veni lingă el. coperişul de tinichea al bisericii presăra zăpadă.
— Ce, eşti copil ? Asculţi tu toate minciunile Era aşa de cald şi aşa de bine încît ai fi
Jordăchioaeî ? Ea a vrut să ne aţîţe pe noi în crezut că se ’mprimăvărează şi că mîne-poimîne
potriva Grecului fiindcă a bătut-o! — Pleşea nu vor eşi oamenii la plug. Din spre cîmp venia
zise nimic. îşi înfipse mînile în brîu şi privi une-orî miros de ogoare. Flăcăul mergea tăcut,
aşa peste flăcăi. îi vedea atît de veseli şi ştia cu căciula îndesată pînă pe ochi, cu mînile în
că mîne vor pleca. Şi el era vesel plnă mai buzunar, adus niţel de umeri.
adineaori... Pîndi pînă se amestecă Stoica Ce frumoasă era Vultureasca lui aşa pe lună,
printre flăcăi şi plecă ... Aici copilări şi flăcăi el; de satul acesta îl legau
atîţia ani din viaţa lui!
atîtca dragi amintiri îi
răsăriau acum în suflet,
sclipind în promoroaca
de argint a trecutului.
Aici era Marioara lui,
norocul lui, viaţa lui...
în urma lui auzi de
odată nişte paşi de om
grăbit şi Stoica Năvo-
daru îl ajunse.
— Da ’ncotro, măi
vere Culai?
— la aşa pe uliţă.
— Merg şi eu cu tine.
— Ba mai bine m’aî
lăsa singur!
— Nu te las, nu te
las ! Ştiu eu ce vrei să
faci tu!
— Ce vreau să fac ?
— Să nu te ’nipingă
păcatul să-i faci de
petrecanie lui Nicoli
azi! Lasă-I pe Nicoli
pe sama noastră, a celor
ce rămînem. Avem noi
ac de cojocul lui.
Pleşea nu mai zise
nimic. Vedea numai că
se putea bizui pe acest
flăcău tomnatec al lui
Năvodaru şi o frăţie
caldă îl legă şi mai
mult de el.
îi puse mîna pe umăr
şi se dădu mai aproape
O. Smigelsch i: Evangelistul Marcu. de el: