Page 15 - 1906-11-12

Nrul 11—12, 1906. LUCEAFĂRUL 231

literatură, dupăce s’a văzut pe scurt atitudinea obiec produce o vie displăcere, o „durere morală" 5 .
tivă artistică a scriitorilor realişti, va fi de prisos a mai O operă literară ce impresionează artistic desăvîrşit
lămuri cit de nedrept e a-î judeca din punct de îşi satisface scopul pentru care a fost scrisă şi cea
vedere al interpretării morale. Realiştii redau viaţa mai bună dovadă că moral şi artistic nu sînt le­
şi opera lor e ca viaţa inconştientă de mo­ gate la olaltă e, că o operă poate fi „admirabil"
ralitate şi imoralitate, — e vorba aici numai de artistic şi totuşi cu subiect imoral. Dacă însă o
literatura modernă fiindcă în aceasta se obicinu- operă jigneşte simţul moral mai mult decît „impre­
eşte a se găsi, cel mai mult, imoralitate. Totuşi, sionează în bine" simţul estetic, atunci ea se do­
din literatura clasică sînt atîtea opere — Antigona, vedeşte ca slabă estetic, ca ne-artă. „înfăţişarea
Romeo şi lulia, Maria Stuart, Othello, Wahlver- estetică nu poate deveni nici odată primejdioasă
wandschaften, Wilhelm Meisters Lehrjahre, Egmont adevărului moravurilor, şi unde se găseşte că lucrul
etc. — care pentru cel mai minuţios căutător al nu stă aşa, se va putea arăta fără greutate, că în­
moralităţii în artă vor răinînea cu totul pasive. făţişarea nu era estetică" 0 . Atîtea din operile lite-
Să ne mărginim însă numai la literatura modernă raturei decadente sînt imorale, deoarece ele se adre­
şi la exemplele deja întrebuinţate 1 . Nuvela „le port“ sează unui simţ anormal, ele speculează tocmai
a lui Maupassant redă un incest. E o scenă în­ prin imoralitate, scriitorul vrînd prin ele să impună
grozitoare din viaţă, exprimată cu aceea pătrun­ imoralitatea, să zdruncine simţul moral normal. Dar,
dere ascuţită, cu aceea putere uimitoare, diabolică, orice artist care vrea ceva în afară de artă nu e
proprie acestui scriitor, care fură viaţa în cîleva artist şi deci creaţiunea sa meschină poate cădea
pagini. Atitudinea artistului, fie morală, fie imorală, chiar şi sub condamnarea legeî Heinze. Cel ce
nu se vede şi dacă efectul nuvelei asupra citito­ vrea în adevăr să adauge o ideie nouă la ştiinţă, se
rului „e groaza şi mila" 2 aceasta e efectul faptei slujeşte de ştiinţă, de demonstrare şi nu de artă,
şi nu al interpretării morale. Intra în silueta firilor căci altfel dovedeşte o nesuficienţă şi ca om de
concepute de artist, în logica întîmplăriî „reir.uş- ştiinţă şi ca artist. E o dovadă de lipsa cultureî
cările" pentru o greşală făcută întîmplător şi nu artistice a nu putea deosebi ceia ce e artă adevă­
în a satisface morala burghezului în mînile căruia rată de ne-artă. Numai din cauza unei lipse de
va ajunge nuvela. „Mai imoral fapt decît un in­ educaţiune artistică se explică de ce odată Flaubert
cest nu se poate" 3 şi totuşi el se găseşte uneori a fost chemat cu romanul său Madame Bovary la
tratat în literatură şi fără refrenul moral al remuş- judecată, drept un publicist imoral. 11 mai judecă
cărilor. „în actul întîî din Walkiire (Wagner) se însă astăzi cineva în acest fel ?
reprezintă cum un oaspete al unei case e gata să „Admirabil artistic", dar „jignitor moral" e ver­
seducă pe femeea găzduitoruluî săti, care fugind dictul dat despre nuvela Yvette a lui Maupassant 7 ,
noaptea de lîngă soţul ei se apropie de el. Ei nu în care fiica unei curtezane, nesănătoase sufleteşte
se cunoşteau, totuşi deodată în mijlocul istorisirilor atit prin ereditate, prin felul vieţei cit şi printr’o ci­
lor ei văd că sînt înrudiţi, că sînt frate şi soră. în tire rea, pozează — ca să imite eroine din romane —
loc însă să se îngroziască şi să fugă de păcat, cu oniorîrea, atunci cînd un „gomos" fără simţ şi
descoperirea lor aprinde mai mult focul dragostei suflet vrea să o seducă ... sfîrşitul e căderea fetei.
şi cortina cade la sfîrşitul actului asupra unui extaz In nuvela aceasta Maupassant caută să redea at­
de dragoste, cum nu a mai existat în nici un timp mosfera unei societăţi stricate, înteresîndu-se mai
pe scena vre-unui popor... Dacă Walkiire nu ar fi cu seamă pentru Yvette care crescînd în acest mediu
pătruns pe scena tuturor ţărilor, dacă reprezentarea rău, rămîne totuşi străină de josnicia şi murdăria
ei ar mai da de gîndit, omenirea ar răinînea mai ce se ascundea în relaţiunile celor ce o înconjurau.
săracă cu una din cele mai mari creaţiuni arti­ Expunerea e în felul „cunoscutei sale objectivităţi"*,
stice." 4 aşa că e o mistificare a adevărului sau o nepătrun-
In artă „der Stoff wird durch die Form vertilgt" dere a spune că Maupassant „triumfează împreună
(Schîller). Materia tratată artistic e emanicipată de cu eroul care seduce" pe Yvette. Shakespeare tri­
orice asprime a faptei reale. Alăturea de impresi- umfează cu Elisabeth cînd aceasta parvine să omoare
unea înaltă artistică nu mai poate exista plă­ pe Maria Stuart? Maupassant redă în această nu­
cere sau jignire morală. De aceea e un nonsenz, velă un fapt, felul activităţii persoanelor e condi-
e o „contradictio explicita" de a numi o operă
literară „admirabilă" şi tot odată a spune că ea 5 Vezi Articolul dl G. I.
6 Schiller. Aesthetisclie Erziehung. pag. 109
1 - 3 Vezi Articolul dl G. I. 7 Vezi Articolul D. G. I.
4 Dintr’o conferinţă a scriitorului Sudermann. 5 Vezi Art. D. G. I.