Page 12 - 1906-11-12

228 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1906
creaţiuniî artistice ar fi comparată cu impresiunea (ritmul şi rima) versului, spre a-î lărgi puterea de
neplăcută ce o face produsul pretenţios al unui impresionare, se adresează în felul acesta şi sim­
meşteşugar, exemplul ar merge; dar a socoti că „sen- ţului acustic şi sentimentului. în roman sau nuvelă
timentele şi concepţiunea josnică faţă de viaţă a însă vorba îşi pierde valoarea vocală, păstrînd nu­
unui parvenit" se „trădează" 1 în creaţiunea arhi­ mai aceia a înţelesului, ele sînt socotite a fi citite
tectului e aşa de nechibzuit, caşi cînd s’ar crede nu a fi vorbite. — Literatura prin mijloacele de
că în opera unui literat se oglindeşte firea edito­ exprimare succesivă pierde reprezentarea, întruparea
rului. Celce dă mijloacele pentru realizarea unei proprie artelor simultane, dar cîştigă ’n schimb
inspiraţii artistice nu condiţionează spiritul operei, ceia ce acestora lipseşte, putinţa de a reda ceia
„nimeni afară de Maestru nu poate provoca arta. ce se desfăşură în timp, a mişcărilor sufleteşti ale
Protectorii dau prilejul artiştilor, asta e drept şi omului, a acţiunilor sale. Literatura, neimpresio-
bine, dar prin aceasta nu se provoacă totdeauna şi nînd direct simţurile, dar chemîndu-le în ajutor prin
arta" 2 , iar artistul care se supune creînd după fantezie, se adresează sufletului, simţirii care îşi
gustul ordinar al fiecui, acela nu e artist ci me­ găseşte satisfacere în a trăi cît mai mult şi mai
şteşugar. Deci „impresionarea în rău" e din pricina diferit, — totuşi — poezia se adresează urechii,
ne-arteî şi nu, concepţiunei artistice imorale. iar drama ochiului şi urechii. Redarea firilor cu
Arhitectura nu poate reda atitudinea unei caracteristicele lor e atunci mai vie cînd ele sînt
personalităţi decît vag în expresiunea artistică, puse în diferite situaţiunî, în acţiuni „artistul trebue
domeniul ei îndepărtat de imitarea lumii şi jude­ să aproprieze situaţiunile caracterelor" 1 *. O fire hotă-
carea acesteia din punct de vedere moral sau imoral rită afirniîndu-se prin tăria impresionabilităţiî, prin
nu poate să se întrupeze în operă. Nici rapoar­ caracteristica sa deosebitoare de ceia ce e al tu­
tele omului cu lumea, nici care e acea lume nu turora şi nu se vede la omul comun (ceia ce ar-
pot fi exteriorizate în arhitectură, ci într’o anumită artistul poate numai imagina), îndeamnă la scris pe
concepţie arhitectonică se găseşte o anumită per­ artist, care prin posibilitatea de a trăi în altul, de
sonalitate ca arhitect şi numai ca arhitect... a simţi cu altul, poate apoi prin cîteva situaţiuni
Teoria moralităţii în artă a găsit întotdeauna cel alese dintre cele mai expresive să întrupeze pe
mai larg teren să se susţină în literatură. Lite­ acesta. Scriitorul apreciază fiinţele din punct de
ratura redînd fapte, omul care nu a ajuns la o con­ vedere estetic, al puterei lor de impresionare, al
siderare curat estetică, adică la putinţa de a vedea întregimii lor sufleteşti, alegînd desigur dintre ele
că în reprezentarea unui lucru — artele reprezen­ pe acele pe care firea sa le poate cuprinde. Ati­
tative ale spaţiului — şi în reprezentarea unui tudinea sa faţă de lume e ca şi la pictor condi­
suflet sau a unei acţiuni, e o necesitate satisfăcută ţionată de natura sa: unul e impresionabil numai
în sine însăşi, adică în însăşi expunerea acestor de viaţa plină de întîmplărî, altul de viaţa intensivă
obiecte, le judecă pe acestea după influenţa lor sufletească de pasiuni, altul de îngrozitor, etc. Ac­
bună sau rea, dacă ele ar fi scoborîte în viaţă şi ţiunea fiinţelor reprezentate e deci judecată tot es­
ar lua pasul cu lumea... Toate aceste considerări tetic, întru cît serveşte să hotăriască caracterele,
lăturalnice, greşite, sînt rezultatul unei turbure idei — dacă această acţiune spune cel mai mult, sau
despre ceeace însemnează a vedea artistic, dela după frumseţea ce poate desvolta însăşi acţiunea. Ju­
care atîrnă de altfel înţelegerea atitudinel artis­ decarea morală întru cît e bună sau rea, morală
tice, scopul operei, etc. sau imorală fapta, e în afară de raportul artistului
Scriitorul, pornind dela reprezentarea sentimente­ cu lumea — ca artist. Dupăcum nu se poate cere
lor, a stărilor sufleteşti — poezia lirică — se înalţă botanistului sau geologului să facă descrieri poe­
spre întruparea de firi întregi, pe care spre a le tice despre natură, tot aşa nu se poate cere arti­
caracteriza mai viu le pune în acţiune, (epopea, stului să facă ştiinţă. El îşi judecă materialul după
drama, romanul). Mijloacele de care dispune pentru tăria acestuia de a impresiona artistic, care exclude
exprimare sînt acele ale mişcării în timp, anume judecarea morală, dupăcum judecarea ştiinţifică a
vorba care îşi schimbă şi ea valoarea după între­ învăţatului exclude pe cea artistică. Artistul redă
buinţarea ei, fie ca spusă, fie ca scrisă. Poezia pre- faptele pentru ele şi cu redarea lor îşi satisface şi
ţueşte vorba vocal; împreunînd-o cu muzica scopul, moralistul judecă influenţa lor bună sau rea,
cel dintîi interpretează după impresiunea estetică,
cel de al doilea după influenţa morală. Artistul e
1 Din Articolul Dl O. 1.
2 Ooethe. Sămmtliche Werke. Jubilăums-Ausgabe. Voi.
35. pag. 306. 3 Taine. Phil. de l’art II. pag. 320.