Page 11 - 1906-11-12

farul 11-12, 1906. LUCEAFĂRUL 227
adaugă ceva la ridicarea templului glorificării lui sugestionat. Nimeni însă nu va judeca muzica lui
Dumnezeu, a unui Dumnezeii în faţa căruia tot mu­ Paganini după descrierile fantastice ale lui Heine.
ritorul e deopotrivă. — Ritmul mişcărilor arhitectureî Domul din Milan, care ca exprimare artistică
gotice se schimbă în ritmul maselor in arhitectura lasă întru cîtva de dorit, se arată dela început ca
Renaşterei*. Cu venirea civilizaţiei noi a Renaşterei, impropriu de a fi luat ca pildă într’o comparaţie
a unui fel mai pozitiv de a vedea lumea, se schimbă unde se caută a se arăta ceeace vrea arta în afară
şi expresiunea arhitectonică, revenind la un echi­ de marginile ei 1 , căci tocmai greşala acestui Dom
libru dintre orizontal şi vertical, la întrebuinţarea e lipsa unităţii concepţiuneî, a unei idei artistice,
iarăşi a „suprafeţelor masive" — păretele, cu un a expresiuniî unei firi anumite. început în 1386,
cuvînt arhitectura devine şi ea expresiunea unei timp aproape de nouă decenii se continuă clădirea
vieţi pămînteşti. Caracterul ei e excluzivist, aristo­ în o neîntreruptă concurenţă dintre germanic şi
cratic, căci se naşte dintr’o desvoltare a individua­ italienesc, aşa "că întrupîndu-se la un loc vederi
lismului 1 2 . Toate monumentele ei sînt datorite mîn- diferite, clădirea prezintă desarmonil, nonsensuri,
driei municipale, fie care oraş căutînd să se deo- copieri de forme rău înţelese, etc. Nu trebue ca
sebiască de altul şi să-l întreacă, a oamenilor care cineva să aibă o întinsă cultură artistică spre a fi
îşi caută nemurirea în trecerea la veşnicie a nu­ „impresionat în rău" de contrazicerea ce există de
melui lor ca mijlocitor al unei clădiri, în sfîrşit a pildă între stilul faţadei şi cel al restului. „Domul
personalităţilor artistice care, posedînd toate din Milan e o dovadă plină de învăţături, cînd vrei
artele ajutătoare arhitectureî, puteau imagina un tot să deprinzî a deosebi o impresiune artistică de
— oglinda personalităţii lor. Arhitectura nu e însă una fantastică. Cea din urmă... e aici nemăsu­
o unealtă de a predica o ideie sau un sentiment, rată. Cine caută însă în formă un etern cuprins
ci e o artă neatîrnată, care se exprimă în marginele şi ştie ce planuri au rămas neisprăvite în vreme
putere! ei de a impresiona şi care în efectul ar­ ce Domul din Milan era sfîrşit cu mijloace uriaşe,
tistic îşi satisface scopul. E tot sentimentul credinţei acela nu va putea privi fără durere această clădire". 2
şi în Domul din Colonia şi în sfîntul Petru din Căutarea tendinţei în artă devine cu totul naivă
Roma, dar diferenţa concepţiunii arhitectonice a atunci, cînd în impresiunea neplăcută a produselor
amîndurora e fără seamăn şi de aceia cel ce va neartistice se caută demonstrarea putinţei artei
căuta tendinţa acestora trebue să o găsiască în adevărate de a fi răufăcătoare. A vorbi alăturea
formă, în concepţiune... Căci, judecind numai după de Domul din Milan şi Sf. Ştefan din Viena de
cum se serveşte ideia creştină, va trebui de sigur „palatul" unui parvenit din Bucureşti 3 e acelaş
să condamne pe unul din amîndouă, deoarece lucru caşi cînd alăturea de mormintele Medicis ale
fiecare are o formă de exprimare diferită. Acelaşi lui Mihelangelo s’ar judeca monumentele unui pietrar
lucru se poate spune şi de sfîntul Ştefan din Viena oarecare dela poarta vreunui cimitir. Această mi­
şi Domul din Milan, numai că în cazul acesta ter­ cime în concepţiunea adevăratei arte, în ceeace
menul al doilea al comparaţiei nu e o altă inter­ merită acest nume, asigură însă liberă trecere ori­
pretare al aceluiaş sentiment, ci aceiaşi formă căror abnormităţî s’ar mai spune despre artă...
fără acelaşi sentiment. nimic ne mai putînd surprinde. Dacă impresiunea
Sfîntul Ştefan, clădit între 1258-- şi 1433 cu ne­
numărate restaurări — cuprinde părţi din stilul
1 Acestea, precum şi exemplele cu Sf. Ştefan şi Do­
romanic tîrziu (partea de jos din vest), gotic curat
mul din Milan, din articolul Dl G. 1. De ce Dsa vor­
(trupul întreg) cît şi gotic flamboyant (turnul), e totuşi beşte despre acestea rămîne întrebare, căci prin ele nu
o biserică gotică ce produce o impresiune unitară. explică nimic din ceeace Dsa şi-a propus, şi numai
atunci ar fi putut demonstra ceva, cînd cuvîntul „ten­
Ca ori şi ce operă de artă şi această biserică ex­ dinţă“ n’ar fi fost urmat de un semn de exclamare, ci
primă un sentiment — spiritualismul evului mediii de cuvinte care să arate care e această tendinţă. „Spaima
— care impresionează pe privitor, dîndu-î o stare şi umilirea" sînt atitudini, dar nu tendinţe, ele pot con­
diţiona o concepţiune arhitectonică, dar nu pot fi sco­
anumită sufletească, dar a voi să vezi în această pul ultim al operei. Dacă Dsa ar fi vrut cu adevărat
clădire o tendinţă în afară de concepţiunea şi în­ să spună în cuvintele întrebuinţate şi idei, dacă ar fi
truparea arhitectonică însoţită de sentimentul ei, vrut să influenţeze în bine pe acei „nepăsători pentru
morala In artă", atunci ar fi trebuit şi aici, ca peste tot.
înseamnă sau a nu vedea arhitectura sau a vedea să arate cînd arhitectura, muzica, etc. pot fi imorale şi
nu numai odată să spună că arhitectura rea nu place:
verile de Monsieur de la Palice.
1 Jacob Burckhardt. Geschichte der Renaiss. in Italien.
2 Jacob Burckhardt. Der Cicerone pag. 64. Ediţia
p. 45. Ed. IV. Stuttgart, 1904, prelucrată de Holzinger.
nouă, Bode şi Fabriczy. Leipzig, 1904.
2 Burkhardt. Die Kultur der Renaiss, in Italien. 104.
Leipzig, 1869. 3 Vezi articolul Dl. G. I.