Page 14 - 1906-11-12

230 LUCEAFĂRUL Nrul 11—12, 1906.
se mărginesc maieu seamă la nuvelă şi roman, în scriitorii realişti. în acest timp, mai puţin ca
punct de vedere moral în raport cu subiectul operei, totdeauna, judecarea morală joacă un rol, căci dacă
deoarece aicî autorul e prezent ca istorisitor. Totuşi arta clasică înalţă orice faptă peste deosebirile de
şi aicî, ca şi la teatru, chestiunea principală e ceia moral şi imoral, naturalismul modern redă o faptă
ce îl impresionează pe artist, ceia ce alege el drept ca document fără a-1 judeca. Întrucît arta poate
subiect al operei sale. în această privinţă, tot cel fi cu adevărat naturalistă, în senzul scriitorilor ju­
ce a străbătut odată istoria literatureî îşî va putea mătăţii din urmă a secolului trecut, nu poate fi
face o ideie de varietatea idealului artistic în ra­ vorba aici, ceeace însă trebue remarcat e atitudinea
port cu idealurile diferitelor timpuri — deci ce şi artiştilor, independenţa de orice interpretare. „Ati­
cum vede artistul —în toate timpurile găsind drept tudinea lui Balzac faţă de personagiele sale sau
o scădere, cînd arta vrea să ajute o ideie în afară de subiectele tablourilor sale e aceea a naturalis­
de scopurile eî proprii. mului în faţa animalului, sau a plantei pe care o
Literatura e astăzi încă naturalist-individualistă. studiază, răbdător şi atent, „supus subiectului său"
Fazele din urmă a fost romantismul, cultul extrem iber de orice prejudiciu personal". 2 Aceasta însă
al celui care îşi ajunge culmea în reprezentarea .nu înseamnă negarea personalităţii artistice, ci
lumii imaginate de individ, care distruge orice numai accentuarea interesului pentru lumea încon­
margini rezervate unei arte, dar care, ajungînd să jurătoare, „cineva trebue să priviască tot ceeace
părăsiască lumea realităţii, slăbeşte şi moare. Numai vrea să exprime destul de îndelungat şi cu destulă
realistul, cel ce e legat cu lumea înconjurătoare, atenţiune, pentru a-i descoperi un aspect care nu
poate fi idealist; visurile îndepărtate de realitate a fost văzut şi exprimat încă de nimeni" 2 şi această
sînt numai fum ce nu pot întrupa nici odată o făp­ viziune personală să caute (artistul) să ne-o co­
tură cu putere de a trăi îii veşnicie. Ca reacţiune munice reprodueînd-o în carte" 4 .
în potriva romantismului, vine realismul, care cu Naturalismul ca manifestare artistică, contimpo­
începuturi chiar la fondatorii romantismului (Stend- rană unei mişcări sociale, poartă semne ale acestei
hal îşî mărturiseşte singur conştiinţa că îşî întrece mişcări. Artistul, părăsind eul romantizmuluî şi
timpul în cuvintele: „Je songe que j’aurai peut-etre eroismul clasic, îşi îndreaptă privirea spre lumea
quelque succes vers 1880“), caută să lege rădăci- comună, mediocră; în reprezentarea oamenilor de
nele artei cu însăşi realitatea. Evoluţia realismului toate zilele căutînd să prinză cît mai mult din viaţă.
tinde spre un pur obiectivism, unde eul artistului Literatura devine socială, căci alăturea de psiho­
să se pearză, „o faptă să fie redată ca faptă, artistul logia unui individ se caută redarea societăţii, a
o constată, dar nu o judecă 1 ' 1 . „Cit priveşte a lăsa mediului, a unui întreg strat social, năseîndu-se
să se vază opiniunea mea asupra fiinţelor pe care astfel cicluri de romane ca: Comedie humaine,
le pun în scenă, nu, nu de o mie de ori nu ! Nu Rougon Macquart, sau numai romane de psiho­
îmi recunosc acest drept" scria Flaubert lui George logie socială, ca ,.1’education sentimentale" de pildă.
Sand. TotaşaBalzacmai înainteconsideraseartadrept Alţi realişti, deosebindu-se de Balzac, Zola, unesc
o ştiinţă a „speciei sociale", tinzînd ca în produ­ metoda psihologică cu cea objectivă documentară
sele sale să dea „documente asupra naturii umane", şi dau numai momente, fapte izolate, „segmente
dezvoltînd în felul acesta romanul de caractere (Le din viaţă", conştienţi că arta nu ne arată „fotografia
Sage, Stendhal) roman ul social şi romanul de moravuri. banală a vieţii, ci ne dă viziunea mai complectă,
Flaubert vede „arta ca o reprezentare şi artistul mai uimitoare, mai doveditoare decît realitatea
nu trebue să gîndiască decît a reprezenta". Totuşi, însăşi", 5 aleg, înalţă, comprimă cîteva din caracte­
felul artei documentare, impersonale, purta carac­ rele cele mai marcante şi mai puternice, fie a unei
terele eului, al felului său de a vedea totul şi acea­ persoane, fie a unei societăţi, stringînd în cîteva
stă afirmare a personalităţii artistice o exprimă tot pagini o parte din realitate. Aşa sînt nuvelele lui
un realist, anume Zola, definind, „arta drept un colţ Maupassant; lumea sa e aceeaşi lume simplă,
de natură văzută printr’un temperament". umilă a realiştilor, căci „lucrurile cele mai simple,
Toată arta realistă poartă caracterul „artei pentru cele mai umile, sînt uneori cele care ne mişcă cel
artă". E manifestarea aceleaşi tendinţe a artei care mai puternic" 6 .
caută să reprezinte cit mai mult din realitate şi Revenind în special la chestiunea moralităţii în
care în pictură a dat naştere impresionismului,
2 Brunetiere op. cit. pag. 446.
de aceea impresionismul şi-a găsit iutii admiratori 3 Maupassant op. cit. pag. 22.
4 Maupassant op. cit. pag. 8.
1 Brunetiâre. Histoire de la Litterature franţaise. pag. 5 Maupassant op. cit. pag. 11.
494. F’aris 1898. 6 Maupassant. Nuvela Melle Cocotte.