Page 10 - 1906-11-12

226 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1906.

Mulţimea, căreia simţul vedere! n’a ajuns să i se tudinea artistului faţă de lume îi hotăreşte şi teh­
înobileze în vedere artistică, consideră tablourile din nica, de aceia „cine nu se interesează de chestiuni
două punclede vedere : sau ca imitare cît maî ase­ de tehnică, n’are nici o pricepere nici pentru artă 1 * 2 .
mănătoare — admirînd îndemînarea, sau ca acţiune Dela tehnica artistică cu care e legat felul de a
— admirînd istorisirea. De aceia publicul are mai vedea al artistului să porniască judecarea operelor
mare tragere de inimă pentru un portret de Denner, de artă şi atunci cînd cercetările vor ajunge la fond,
decît pentru unul de Veiasquez sau de Rembrandt atunci de sigur nu va maî fi pericol de a condamna
şi un tablou de Hogarth sau Greuze îî spune maî din cine ştie ce privinţă, ci criticul, desvoltat într’o
mult decît Stanzele Iul Raphael. Dorinţa de acţiune complectă afinitate de simţiri cu artistul, îî va ju­
în portret se manifestă prin simpatia pentru acţiu­ deca şi fondul, aşa cum a fost simţit, din interesul
nile acute sufleteşti — un Carlo Doici sau Guido ce a avut artistul pentru el. Căci artistul e o fire
Reni e pus înaintea unu! Tizian, şi ochii publi­ unilaterală, cu totul redusă la un simţ, la un fel
cului sînt îndreptaţi, chiar într’un tablou de com­ anumit de a simţi lumea, la o fantezie productivă
poziţie, construire, totdeauna spre faţa persoane­ numai în tnarginele acestui simţ... în sensul
lor reprezentate şi aceea care exprimă furtună su­ acesta e a se înţelege cuvîntul francez „bete com-
fletească, aceea place. De aceea Barocul place mai me un sculpteur“.
mult decît Renaşterea. — Din aceiaşi considerare
neartistică provine uneori şi învinuirea pictureî de La aceste arte ale spaţiului se mai adaugă ar­
imoralitate. Omul mai luminat, care a ajuns să pri- hitectura care, părăsind redarea naturei, întru­
viască tot ceia ce se întîniplă dintr’un punct maî pează numai generalităţi de simţiri. Satisfăcînd o
pătrunzător de vedere, anume de cauză şi efect, necesitate practică care e rostul existenţei ei, ar­
dar care a rămas în considerarea artei om de rînd, hitectura e totuşi o artă, căci dispune de expresiune.
judecă şi acţiunea reprezentată în pictură — cu însufleţind materia prin formă, arhitectura îşi ajunge
inleres cu totul diferit — după efectul el. O ac­ ţinta cînd materia îşi pierde valoarea ei brută, de­
ţiune însă, un portret, o natură moartă, sînt toate venind organism; în emanciparea formală stă ex­
reprezentate pentru expresiunea artistică — fie felul presivitatea ei. De aceia e necesară o cultură aparte
de a concepe pictural, fie felul de a reda natura a simţului vedereî spre a înţelege ceia ce exprimă
— de aceia şi efectul lor e impresionarea în ace- arhitectura în armonia direcţiunilor (orizontal, ver­
laş fei, împărtăşirea, expunerea unei simţiri a tical), a funcţiunilor (purtător, purtat), a mişcări­
pictorului nelegată de nici o considerare de alt lor (ridicare, apăsare), în întrebuinţarea spaţiului
ordin, reproducerea în privitor ale aceleiaşi impre- (mijloc propriu numai arhitecturei). Arhitectura
siuni pe care a simţit-o pictorul şi care nu a fost mărgineşte un spaţiu, — pe cînd sculptura, pic­
considerată după binele ce ar produce moralei, tura sînt mărginite ’n spaţiu — şi prin felul de
religiei etc., ci după binele şi înălţarea ochiului. Ju­ a mărgini pe acesta, dă împresiunî diferite. Ar­
decarea deci a unor opere artistice în afară de modul hitectura deci ca şi celelalte arte, avînd o expre-
lor de a impresiona, al artei respective, e o nedrep­ presiune în formă, apreciează totul numai din punct
tăţile a creaţiunilor.' de vedere formal şi dacă felul de a gîndi al dife­
ritelor timpuri, al diferitelor civilizaţii, se manifestă
Despre sculptură se poate spune acelaş lucru
în arhitectură printr’o concepţie formală diferilă,
ca şi despre pictură. Schimbarea felului de a vedea
aceasta nu înseamnă că ea e rezultatul unei ten­
din plan în cubic şi din coloristic în monocrom nu
dinţe în afară de satisfacerea sentimentului arhi­
schimbă mult fondul de reprezentare propriu acestor
două arte. Diferenţa dintre ele poate servi întru tectonic, ci ca şi celelalte arte şi arhitectura se
cîtva a hotărî cît de mult înseamnă simţul în artă. adresează unui anumit simţ artistic, opera expri-
Pictura şi sculptura au în general aceiaşi lume de mînd într’o anumită formă, într’un anumit stil, ca­
reprezentat, ceia ce le desparte însă cu totul e racterele concepţiunii arhitectonice ale unei anumite
simţul. Cum şi nu ce e una din primele chestiuni civilizaţii. Supra-spiritualismul evului mediu de pildă,
se manifestă ’n arhitectură prin o negare a masei,
în artă. Felul cum ochiul vede, saii mai bine ati­
a păreteluî şi desfacerea lui numai în coloane, cît
şi prin negarea gravităţii, linia orizontală dispărind
1 Nenumăratele tablouri ca Epanouissement (Asti),
Vertige (Etcheverry). La loi de l’honneur (J. E. Harris) cu totul în escesul de verticale: iar ornamentica
etc. precum şi toate producţiunile, pornografice nu capricioasă îngrămădită pe arhitectura rămasă nu­
încap în consideraţiunile acestui articol, deoarece ele mai ca un schelet, ca o şchelărie, exprimă fantezia
nu sînt artă adevărată, ci calculate după gustul mulţimii,
ele sînt numai speculaţii de nervi. bolnavă a acestui timp. în totul arhitectura gotică
- Stevenson. Op. cit. p. 66. poartă un caracter general lumesc, fiecare om