Page 7 - 1906-11-12

vkjul 11-12, 1906. LUCEAFĂRUL 223

aceasta, prin ce mijloace e exteriorizată, cum se drept, tocmai operele tragice mai îndrăzneţe" 3 ; şi
ajunge la o formă, cum numai această formă poate nu numai pentru operele tragice e valabilă această
exista etc., care vedere singură însemnează price­ hotărîre a felului cum trebue considerată o operă
pere. „Amatorul caută numai o plăcere generală, ne- de artă, ci ea se poate întinde şi asupra tuturor
hotărîtă; opera de artă trebue să-l mulţumiască oare­ celorlalte arte, pentru toate fiind tot atît de în­
cum ca operă a naturei şi oamenii cred că organele dreptăţită. Căci se uită că raporturile intre om şi
pentru a gusta o operă se desvoltă delasine caşi limba natură sînt nenumărate, că lumea înconjurătoare
şi cerul gurii, judecind apoi opera caşi pe o mîn- poate fi privită în diferite feluri şi tot cu interes
care. — Ei nu pricep ce fel de cultură diferită e pentru manifestările ei cele mai diferite, şi că nu­
necesară pentru a se ridica la adevărata înţelegere mai aceluia îi e dat să judece senin întruparea uneia
a artei" 1 * . Pătrunderea unei opere de artă nu constă din aceste concepţiunî diferite, căruia îi stă în putinţă
numai în impresiunea căpătată; opera, deşi un tot să vază şi el în acelaşi fel, din acelaşi punct de
desăvîrşit în felul său, nu îşi desvăluie întreg cu­ vedere. Numai cei cărora opera de artă nu le e în­
prinsul întîiuluî venit. Trebue o pregătire mare spre deajuns ca artă, îi cer tendinţe în afară de dome­
a ajunge a-i înţelege limbagiul şi prin aceasta niul ei, uitînd iară că arta nu e nici în serviciul
fondul artistic. ştiinţei, nici în a părerilor şi convingerilor criticu­
Hotărîndu-se domeniul de exprimare propriu lui, şi dacă o operă nu împărtăşeşte ideile acestuia,
fiecărei arte, nu se face o restricţie artiştilor — ci nu înseamnă că e slabă. De aceia cititorul poate
numai se clarifică, pentru cei ce judecă arta, ce să prefere o operă şi să respingă pe alta în măsură
trebue să-i ceară. Criticul cercetează într’o operă cu idealurile sale 4 , dar nu criticul, care, pus să
de muzică, depildă, „ideia“ muzicală,- analizînd judece, „nu apreciază decît valoarea artistică a
ceia ce cuprinde opera ca muzică, cît de mult obiectului de artă ce îi se oferă. Comprehensiunea
exprimă ea ca muzică, cît de mult e în sfîrşit sa deschisă pentru tot trebue să absoarbă destul
ca muzică şi nu îi va cere să reprezinte ceia ce de complect personalitatea sa pentru ca să poată
aparţine .altei arte, sau gîndirî fie din domeniul descoperi şi lăuda cărţile chiar care nu-1 plac ca
moralei, al filozofiei, al sociologiei, etc. Criticul în om, dar care trebue să le priceapă ca judecă­
analiză trebue să vază opera din punctul de vedere tor" 3 , căci „adevăratul gust e cel general, care se
al artistului şi nu după preceptele sale, după con­ întinde asupra frumuseţilor de tot felul, dar dela
vingerile sale. Numai lăsînd vederile şi părerile nici una nu cere mai multă plăcere şi încîntare
sale ca om la o parte, criticul poate ajunge să decît poate să dea după felul ei" 8 . Criticul care
facă adevărată critică obiectivă, şi aici în putinţa caută demonstrare de adevăruri, pledarea unor te­
de a se părăsi pe sine şi transpune în artist, se orii şi exemplificarea lor în operă, e dela început
revelează adevăratul critic. Afinitatea criticului cu pe o cale greşită, el cere artei ceia ce ea nu vrea
artistul însă nu ajunge pînă la o asemănare în să dea. Ateul care critică o operă de artă al cărei
felul de a scrie; căci criticul nu scrie inspirat sentiment fundamental e credinţa, nu critică opera,
— ceia ce n’ar ajuta întru nimic, deoarece ar fi o ci gîndirea, o convingere pe care însă artistul nu a
a doua creaţiune artistică, parazită prin imitare, şi vrut să o impună ca adevărată, să o demonstreze, ci
impresiunea ar fi artistică şi nu lămuritoare ştiin­ numai să o redea pe aceasta aşa cum s’a prezin-
ţifică; critica e ştiinţă, ea nu vrea să impresio­ tat sensibilităţii sale artistice. Criticul consideră
neze, ci lămureşte şi explică. opera de artă „ca fapte sau produse a căror ca­
„Cine va lua faţă de operele tragice punctul de ractere trebue să le marcheze şi să le caute cau­
vedere al moralităţii unui burghez, al prejudecăţi­ zele; nimic mai mult" 7 . Căci nu adevărurile rezultate
lor moralei convenţionale încrezute ’n virtuţile ei, din înţelegerea ştiinţifică a lumii înconjurătoare
al credinţei într’un cod universal indiscutabil al mo­ sînt mobilul activităţii artistice, ci forma sub care
ralităţii, acela nu va putea aprecia şi înţelege se prezintă simţurilor, fanteziei — imaginele lumeî
aparente. Simţurile sînt pentru omul de ştiinţă de
1 Goethe. Wilhelm Meister Lehrjahre. Cartea 8. cap. 7.
pag. 164. 4 Vezi articolul „Morala în artă“ de dl G. I. Viaţa
- Prin uleie să nu se înţeleagă gîndire filozofică, ci românească nr. 2.
acel fel de gîndire propriu artiştilor numai în marginele 5 Maupassant. Prefaţa din Pierre et Jean. pag. 4-5.
unei arte; ideia principală e tema, motivul în muzică
(legată cu altele printr’o logică instinctivă), şi nu o Ed. Ollendorff.
judecată. 0 Lessing. Hamburgische Dramaturgie. Introducere.
3 Volkelt. Aesthetik des Tragischen. 1897. Miinchen. 7 Taine. Philosophie de l’art. Ed. II. 1903. Paris.
pag 162. Voi. I. pag. 12.