Page 4 - 1906-11-12

220 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1906.
găseşte satisfacere în ceia ce prezintă arta înălţat slăvirea realităţii. Şi numai cînd omul s’a scoborît
maî presus de fapta reală, în lumea imaginelor, iarăşi pe pămînt, bucurîndu-se de viaţă şi natură,
realitatea în nerealitate, în fantezie. Acesta din urmă numai atunci arta renaşte, — de sigur însă strîns
nu caută însăşi realitatea sau copia eî în artă, ci încătuşată de moralitatea religioasă. Binele nu maî
natura preschimbată în expresiunea unui suflet mare, e una cu frumosul ca la Greci, ci numai binele re­
natura trecută printr’un suflet de artist. Arta redă ligios e frumos. Judecarea artei ca morală durează
propriu zis numai simţirile acelor firi alese, ale ge­ încă mult timp, — punctul de discuţie fiind mereu
niilor care prin mărimea fiinţei lor ajung să cu­ numai dacă ea e o copie a naturel (mimesis) sau
prindă cît maî mult din realitate, aşa că redînd un produs al raţiunii (Estetica engleză, scoţiană,
viaţa lor sufletească redau însăşi realitatea. franceză etc.). Aceasta pînă la începutul timpului
Arta născută din trebuinţa de a arăta acea faţă nouă modern, cînd Kant, întîl, scapă arta de povara „sco­
a lumel, care se prezintă artistului, nu e un adaos pului", hotărînd că sentimentul plăcere! pentru frumos
de prisos, ci e întregirea rapoartelor între om şi na­ e neinteresat. în acest timp estetica (cu Schiller,
tură, e o îmbogăţire sufletească, e ceva maî mult Ficlite, Schlegel, Goethe, Schelling etc.) înalţă
ce cîştigă omul prin înţelegerea eî. treptat arta din serviciul moralei, dîndu-I un loc in­
Aşa ar fi considerarea artei sub forma el actuală dependent de aceasta. Şi dacă mal e vorba de exi­
şi nu din punct de vedere al origine! eî: acest fel de stenţa unor raporturi între ele (Schelling), aceasta
studiu poate da lămuriri asupra psihologiei omului se caută într’un înţeles cu totul schimbat de cel
şi al evoluţiei artei, dar nu asupra subiectului şi din trecut: acum tot ceia ce s’a înălţat la o con-
rolului el de astăzi. jepţiune adevărat artistică devine prin aceasta
întreaga istorie a artei, dela originele ipotetice, „moral". Aceste idei despre rolul special al artei
jocul (Schiller), născut dintr’un prisos de activitate nu se pot însă generaliza, căci chiar pentru unii
fizică (Gross), ajungînd la un joc intelectual (cu dintre emancipatoriî eî din epoca romantică, con-
caracter antropomorfic şi ca manifestare colectivă 1 ) cepţiunea despre fondul specific al artei schim-
ca prisos al activităţii psihice (Lazarus), arată o bîndu-se, se schimbă în acelaş fel ideia despre mo­
continuă evoluţie. ralitatea ei. Sub romantici arta devine filozofie,
Instinctul de înfrumseţare al omului (legat şi cu scopul el e revelarea ideii (neoplatonism), a abso­
cel social) se exteriorizează întîl asupra obiectelor lutului, a dumnezeiriî cuprinse de geniu, care do-
de primă întrebuinţare, pînă se întinde asupra na- minînd materia (ironia) creiază din nou cu spiritul
tureî întregi, iar manifestarea sentimentului colectiv său totul. In creaţia sa, geniul artist nu porneşte
dela început creşte pînă la individualizare. Deci şi dela aparenţă, ci dela ideie — prototipul spiritual
scopul artei, la început văzut în utilităţi diferite, al tuturor lucrurilor — pe care o concretizează în
cu totul îndepărtate de «'ea ce vrea arta azi, se obiect (lumea simţită) (Hegel). Prin înţelegerea
eman ipează timpul piuă la o utilitate pur ar­ artei în felul acesta, urma şi o nouă schimbare în
tistică. întreaga istorie a esteticei expune lupta ideia moralităţii eî; ea capătă un caracter pur fi­
aceasta pentru scopul artei, a cărei tendinţă vădită lozofic, general şi care nu se poate confunda cu
(nu fără oscilări) e însă ascensiunea spre scopul ceia ce se numia, cu un secol înainte, moralitatea
curat artistic, satisfacerea unei simţiri estetice. Aşa în artă, adică predicarea binelui. Omul-dumnezeu
pe timpul Grecilor frumosul artistic fiind confundat din a cărui fantezie se naşte o lume — concepută
cu binele şi scopul artei era de natură morală, însă in ideia binelui — cuprinde în ea această lege
această moralitate nu trebue înţeleasă numai drept morală imanentă unul creator şi deci creaţiunea
utilitarism etic, ci drept satisfacerea unei cerinţe sa e independentă, e peste necesităţile moralei
omeneşti, o întregire, o desăvîrşire a omului prin zilnice, nu e legată de nimic. „Nu mal puţin con­
cultivarea şi înălţarea tuturor simţirilor sale. E poate tradictorie este ideia unei arte instructive (didactice)
o culme a desăvîrşire! omeneşti care s’a imaginat sau îndreptătoare (morale), căci nimic nu e maî
deplin atunci, dar care ni se desvălue astăzi numai în potriva noţiune! frumosului decît de a da sufle­
cu multe lipsuri. Noi nu avem azi o ideie clară de tului o tendinţă anumită" 2 . „Curios lucru ar fi de
adevăratul conţinut al noţiune! lor: kalokagathia, fapt poezia, dacă cu spusele el s’ar putea dovedi
de aceia şi aprecierea el e aşa de felurită. — Cu ve­ ceva ... Arta e improprie pentru o afacere anumită
nirea creştinismului se mută idealul din această şi poetul care s’ar încumeta să ia rolul de dascăl
lume în alta, se desparte sufletul omului de corp al poporului e neapărat nevoit să-şi sacrifice au-
şi deci se nimiceşte arta care poate trăi numai din
2 Schiller. Ober die ăsthetische Erziehung. XXll-ter
1 Ribot. La psychologie des sentinients. Alean. 1903. Brief. 86 XlI-ter. Bând. (Săkular-Ausgabe.)