Page 12 - 1908-03
P. 12

44                         LUCEAFĂRUL                  Xrul 3. 1908.

             deasupra  bordeiului  lui  Andrea  şi  grămădind   cite,  fesurile  unsuroase,  hainele  sărace  de  până
             câţiva  saci  de  zăpadă  pe  zidul  dinspre  coastă,   acum.  întineriseră  toţi  cu  câţiva  ani.  Barba-Costa
             vesti  pe  cei  dinăuntru  că  au  de  furcă  în   barem,  cu  obrajii  rotunzi  şi  rumeni,  cu  ochii
             noaptea aceea.                    verzi,  sclipitori,  parcă  nu  mai  purtă  trei  sferturi
               —  Ehei,  să  ştiţi  că  anul  cel  nou  e  pe-aici!   de veac, pe linieri.
             şopti de colo Mito, un flăcău cu spatele cam adus.  Doar  părul  cărunt,  pieptănat  cu  grijă,  cum
               Iar  ceilalţi  oaspeţi,  clătinară  capul  voiniceşte,   numai  la  zile  mari  îl  pieptăna,  şi  câteva  încre­
             parc’ar ti zis:                   ţituri  în  jurul  ochilor,  îl  mai  îmbătrâneau.  încolo,
               —  Să vie!                      nu s’ar fi dat pe toţi flăcăii din colibă.
               într’un  târziu,  vânturile  se  in  răi  seră  pe-afară.
             Zbucniri  repezi,  mânioase,  bubuituri  surde,  aduse   Se  găsiseră,  câteva  luni  înainte,  pe  o  corabie
             dinspre  celalalt  cap  al  muntelui,  răsunau  din   ce se oprise la Salonic.
             vreme în vreme.                     Plecaţi  după  noroc,  spre  Morea,  cei  cinci  băr­
               Coliba  trozneâ  din  toate  părţile.  Cărbunarii   baţi  se  împrieteniră  repede  şi  cum  unul  din  ei,
             îşi  frecau  niânile,  mulţumiţi  de  flacăra  ce  se   Andrba,  avea  colibă  în  munte,  la  Elimba  —
             războia cu şuviţele de vânt, rătăcite în horn.  cum  îi  ziceau  ei  —  hotărîră  şi  ceilalţi  patru  să
               Lumina  focului  băteâ  pe  obrazuri  şi  le  făcea   se ducă acolo.
             să  strălucească.  Ochii  vii,  jucau  pe  sub  genele   Incărcară  în  toamna  aceea  multe  corăbii  ce
             stufoase,*în licăriri de fericire.  veniau  la  Litora.  Ardeau  saci  de  cărbuni  mai
               Strânşi  in  jurul  mesei  pitice,  cocoţaţi  turceşte,   mulţi  decât  ceilalţi,  munceau  toată  ziua,  iar
              pe  glesne,  cei  cinci  bărbaţi  se  uitau  unul  la   noaptea,  doboriţi  do  oboseală,  adormeau  în  bor-
              altul,  ca  şi  cum  nu  s’ar  ti  văzut  de  cine  ştie   deele  lor  de  lemn,  ca  să  înceapă  iarăş  munca
              câtă  vreme.  Şi  între  ciocnirile  de  pahare,  între   spornică, a doua zi.
              urările  de  noroc,  fiecare  cercetă  pe  celalalt,   Vorbeau  puţin  şi  atunci  în  treacăt.  Se  întâl­
              descoperind  o  nouă  trăsătură  sub  ochi,  o  nouă   neau  rar  în  jurul  mesei.  Când  coborau  în  port,
              gropiţă la colţul gurei ori deasupra mustăţii.  plecau  numai  doi,  cu  asinii  încărcaţi  şi  se  în­
               —  Bre,  Barba-Costa,  să  mă  ierţi,  da’  parcă   torceau  seara  târziu,  fără  să  se  privească  mult,
              nu  mai  eşti  dumneata!  Iassu,  Barba-Costa   vorbindu-şi  numai  despre  cei  lăsaţi  acasă,  de
              Parcă  eşti  altul.  De  când  ţi-ai  ras  barba  şi  te-ai   fraţii mici, de copii, de mamele lor bătrâne.
              spălat,  semeni  cu  un  unchiu  al  meu;  să  trăeşti,   Aşteptau  cu  răbdare  să  treacă  zilele,  lunile,
              Barba-Costa...  şi  la  anu,  să  dea  Dumnezeu  să   adunând  bani,  trimiţând  acasă,  gândindu-se  ne­
              ne cinstim la Cruşa, in satul dumitale!...  contenit  la  vremea  când  vor  fi  înapoi  şi  mun­
               Iar  celalalt,  înduioşat  de  amintirea  satului,  şi   cind  cu  dragoste,  ca  pentru  îndeplinirea  unei
              cam  ameţit  de  vinul  ce-1  supsese  din  ploscă,   sfinte datorii.
              strigă:                JL
               —  Fraţilor,  om  mai  bun  ca  Andrea  nu  gă­  ...Şi,  in  noaptea  aceea  a  anului  nou,  când
              seşti  în  toată  pădurea  ...  Să-ţi  trăiască  nevasta   vântul  gemea  deasupra  lor,  când  o  iubire  ne­
              şi copiii, Andrea... Ai copii ?  sfârşită  îi  cuprinsese  unii  de  alţii,  când  focul  şi
               —  Am Barba-Costa, am doi!...   vinul  îi  umpleau  de  bunăvoie,  în  clipele  acelea
               —  Să-ţi  trăiască,  Andrba,  şi  la  anu,  să  te-ajute   simţeau  şi  mai  mult  cum  le  moaie  inima  dorul
              Sfântu-Vasile  şi  să  te  vezi  acasă...  De  unde   de-acasă  şi  nu  odată  se  plânseseră  fiecare,  că
              eşti, kir Andrba?                fumul le umezeşte pleoapele.
                —. Din Prezven, lângă Bitolia.   Când  cea  din  urmă  ploscă  de  vin  era  pe  sfâr­
               —  He,  să  te  văz  la  Prezven  ...  Da  zău,  şi   şite,  Barba-Costa  începu  să  le  povestească  din
              dumneata,  parcă  nu  mai  eşti  cel  de  ieri.  Uite,   tinereţea lui.
              dulamaua  aia  nouă  şi  fesul  te  schimbă.  Parc’ a j   Apoi,  când  se  încălzi  bine,  îi  veni  pofta  să
              fi un nepot al meu, zău aşa; să trăieşti...  ureze  an  nou  şi  la  vecini.  Proptindu-se  de  to­
                Ceilalţi  trei,  ascultau  şi  se  mirau.  Şi  lor  le   varăşii  dealături  el  se  ridică  greoiu,  îşi  desmorţi
              pămV  că  fiecare  s’a  schimbat.  Nu  mai  erau  mâ-   picioarele şi clătinându-se, porni spre uşă.
              nile  negre,  feţele  păroase,  pletele  lungi  şi  încâl­  —  Lasă  Barba-Costa,  că  s’or  fi  culcat...  Nu
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17