Page 7 - 1908-03
P. 7

Nrui 3. 1908.               LUCEAFĂRUL                        39

                                 Semnele unei vieţi.

            M’am  întâlnit  c’un  prietin  după  lungi  şi  grei   erâ  acela  in  şcoală,  comod  până  la  boală,  până
          ani  <le  luptă.  Cărările  vieţii  ne  aruncară  in  două   la  boala  urâtă  a  lenei.  Ţi-aduci  aminte  de  vorbele
          colţuri  de  ţară,  destul  de  ascunse  şi  neumblate.   celui  mai  bun  profesor  al  nostru  despre  el:  «mi­
          Când  ne-am  văzut,  la  o  gară,  erâ  să  nu  ne  mai   roasă locul după tine, măi, pui de grof ce eşti«.
          cunoaştem.  Erâ  schimbare  de  trenuri  aci',  încru­  Şi  tu  şti  bine.  că  nu  erâ  puiu  de  grof.  Tatăl
          cişare  de  linii,  şi  cum  unul  aveam  să  pornim   său  un  funcţionar  la  judecătorie,  cu  salar  destul
          într’o  parte,  altul  într’alta,  ne  bucurarăm  mult   de  neînsemnat,  —  cum  aflasem  în  urmă  —  cu
          că  va  trebui  să  aşteptăm  vr’o  două  ceasuri  şi   muncă  pentru  patru.  Bar  Victor  Tomuş  avea,
          jumătate.  Puteam  vorbi  în  tihnă  în  restaurantul   de-atunci,  mult  din  tândălirea,  din  moliciunea
          gării.  Şi  câte  nu  gândeam  noi  c’avera  a  ne  în­  lenoasa  a  celorce  n’au  muncit  niciodată  în  viaţa
          trebă şi a ne spune.              lor.  Pare  că-1  văd  acum,  în  dormitor,  cum  se
            Ne  aşezarăm  la  o  măsuţă  în-           întindea  de  fericit  în  pat,  cum
          tr’un  colţ,  ne  poruncirăm  cina           se  cuibăreă,  oftând  de  plăcere,
          şi de băut. Şi domol, mirându-ne,            cum  se  sculă  de  umflat  la  faţă
          ne  spuneam  întâmplări  din  vi­            de  mănie  dimineaţa.  Pentru  el
          aţă, intimităţi, dorinţe, planuri.           studiatul  erâ  lucru  de-a  treia
          Şi  nici  nu  ne-am  putut  da  bine         mână.  înainte  de  toate  trebuia
          seamă,  cum  am  trecut  de  în-             să  umble  veşnic  aşâ  de  curat,
          grabă  dela  lucrurile  ce  ne  inte­        de  nici  o  scamă  să  nu  fie  pe
          resau  atât  de  mult,  la  o  discuţie      haina  lui.  Ghetele  întinate  nu
          ce  putea  ti  susţinută  şi  de  doi        le  putea  suferi,  să  ti  fost  şi
          străini.  Eu  întăriam  că  viaţa  ce        numai  câţiva  stropi.  Şi-ar  fi
          va  duce-o  cineva,  felul  do  traiu,       schimbat  de  zece-ori  pe  zi  încăl-
          caracterul  cuiva  in  viaţă,  nu  se        ţămintele  să  fi  avut.  Apoi  nu
          prea  poate  cunoaşte  din  traiul           treceau  cinci  minute  şi  trebuia
          lui  de  tânăr,  din  obiceiurile  ce        să  vadă  cum  ii  stă  părul.  Atâta
          le  are  ca  june.  Unele  puncte  pot       pieptenat  şi  periat,  ca  la  omul
          să  rămână  neşterse,  dar  peste            acela,  n’am  văzut  în  viaţa  mea.
          tot,  in  lupta  vieţii,  obiceiurile  de    Dar  vezi  bine,  pe  atuncia  noi
          mai ’nainte ale cuiva se schimbă.            nu  puteam  pătrunde  în  sufletul
            Prietinul  mă  asculta  cu  băgare  de  seamă.   unui  om.  Poate  nici  nu  cercam.  Eram  convinşi
          Asculta  şi  pildele  ce  le  aduceam.  Şi  când  văzu   că  toate  acestea  le  face  ca  să  atragă  ochii  domni­
          că  termin  o  undă  uşoară  de  întristare,  de  dis-   şoarelor.
          gust  parcă,  i  se  lăsă  pe  faţa  senină.  îşi  apropie   Pân’  aici  şti  şi  tu,  dar  ceeace  o  nou,  ur­
          scaunul mai tare de-al meu.       mează acuma.
            —  Acum  să-ţi  spun  şi  eu  o  pildă,  zise  el.   Tomuş  bătrânul,  tatăl  lui  Victor,  a  murit  când
          Tu  mi-ai  spus  destule  pentru  întărirea  convin­  feciorul  său  abia  trecuse  gimnaziul.  Pensia,  după
          gerii  tale.  Acum  eu  am  să-ţi  spun  numai  una,   plata  lui,  erâ  mică,  nici  pe  trei  luni  destulă
          şi  cred  că-ţi  va  fi  de-ajuns  să  vezi  de  care  parte   pentru o casă plină de copii mărunţei.
          e  dreptatea.  Să  vezi  că  sunt  unele  semne,  cari   Nevasta  rămase  desperată,  îmbătrânită,  bol­
          pot  fi  numite  semnele  vieţii  pe  care  o  duce   navă.  Toată  nădejdea  ei  erâ  acum  Victor,  sin­
          cineva.  Şi  să  nu  crezi  că  iscodesc  ceeace-ţi   gurul copil pe care se putea sprijini.
          spun.  E  o  istorie  din  părţile  acelea  de  ţară,  pe   Dar  Victor  Tomuş  nu  se  gândiâ  la  aşâ  ceva.
          unde băciuesc eu.                 El  drept  c’aveâ  doi  ochi  ca  şi  alţi  oameni,  dar
            Tu  l-ai  cunoscut  pe  Victor  Tomuş.  Un  an   cu  ochii  aceştia,  moleşiţi  acum  par’că  de  rău­
          am  fost  într’o  clasă  cu  el.  Apoi  şti  că  el  a  rămas   tate,  nu  se  vedea  decât  pe  sine,  şi  strâmtoarea,
          repetent,  noi  am  trecut  mai  departe.  Tu  şti  cum  lipsa în care a ajuns dânsul. Gândurile, zbu-
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12