Page 8 - 1908-03
P. 8

40                         LUCEAFĂRUL                     0. 1908.
                                                         Femeia  rămase  deodată  frântă
                                                        de  o  spaimă  mare.  Ce  putea
                                                       să  mai  zică?  Toate  nădejdile
                                                       ce  şi  le  puse  în  copil,  sburară
                                                       ca  duse  de  vânt.  Iată,  el  atâta
                                                       ştie  să  ceară  ajutor  dela  ea.  Nu
                                                        înţelege  el  cum  au  rămas  cu
                                                        toţii  după  moartea  bătrânului?
                                                        Şi  deodată-i  veni  un  gând  rece,
                                                        ca  un  sloiu  de  ghiaţă.  Soţul  său
                     Boutet de Monvel: Vara pe malul Seinei.
                                                        când  a  fost  să  moară  i-a  spus:
           ciumul  femeii  nenorocite,  care  era  mamă-sa,  cele   »în  băiat  nu  te  răzimâ.  Eu  îl  cunosc.  Şi  ştiu
           trei  guri  rămase  fără  pane,  ale  fraţilor  mai  mici,   ce  va  face.  Şi  pentru  aceea  mor  eu  neliniştit,  şi
           po  el  nu-1  mişcau,  nu-1  atingeau,  nu-i  aduceau   nu pot să-l iert®.
           nici un gând în minte.             Şi repede i se închegă o judecată.
            Mamă-sa  aştepta  să  zică  el  ceva.  Să  facă  un   —  Eşti  un  netrebnic,  Victor.  Eşti  un  laş  ş’un
           plan de luptă. Să-i deie o rază de speranţă.  netrebnic,  zise  c’o  desperare  neagră  feciorului,
            Dar  Victor  sta  întunecat  toată  ziua.  Dimineaţa   pe  când  acesta  eşiâ,  nepăsător,  să-şi  facă  plim­
           se  scula  târziu,  cu  greu,  cu  scârbă,  îşi  lua  pan­  barea de dimineaţă.
           tofii,  se  spăla  cel  puţin  o  jumătate  de  cias.  îşi   Prietinii  şi  cunoscuţii  familiei  îşi  puseră  şi  oi
           făcea  frizura,  fără  să  zic’o  vorbă.  Se  punea  apoi   nădejdea  în  Victor.  îl  ştiau  cum  a  fost  până
           la  masă  aşteptând  să-i  vină  cafeaua.  Pentru  el   aici,  dar  erau  convinşi,  că  în  lupta  aspră  şi  ne­
           trebuia  să  facă  totul  altcineva.  El  nu  putea  să-şi   miloasă  a  vieţii  necăjite,  ce  va  fi  silit  să  o  ducă,
           închipue,  ca  în  sărăcia  în  care  a  rămas,  e  de   se va schimbă.
           lipsă  să  pună  mâna  pe  ceva.  Dacă  s’ar  fi  în­  Dar  el  îşi  continuă  viaţa  fără  griji,  ador­
           tâmplat  să  nu-i  fie  curăţite  bine  ghetele,  ar  fi   mită  par’că.  Dormiâ  regulat  douăsprezece  ciasuri
           fost gata să-i dee în cap slujnicei.  noaptea,  se  sculă  obosit;  spălat  şi  frizat,  numai
            Ci  dela  o  vreme  n’au  mai  putut  ţinea  slujnică.   în vestă, îşi aşteptă dejunul. Se lăsă apoi pe spatele
           Fiecare  ban  aveâ  o  sută  de  locuri  unde  să  fie   scaunului şi fumâ două ţigări una după alta.
           pus.  Dar  pentru  el  erâ  tot  una.  Lui  să-i  vină   Băgă  de  seamă  un  singur  lucru:  că  mamei
           mâncarea  la  ceas,  şi  toate,  aşâ,  în  rândul  cel   sale  îi  cade  foarte  greu,  se  bolnăveşte  când  îl
           mai desăvârşit.                  vede  aşâ.  Şi  Victor  simţiâ  atunci  o  bucurie,
            Se  mâniâ  şi  acum  când  nu  erâ  ceva  bine,   ori  mai  bine,  o  muiţămire  răutăcioasă.  De  multe­
           striga  tare.  Ai  fi  crezut  că-i  bărbat  ce  porun­  ori cercă anume să-i facă sânge rău.
           ceşte,  un  bărbat  egoist,  tiran.  Şi  erâ  numai  de   Eu  o  cunoşteam  bine  pe  doamna  Tomuş.  O
           18  ani.  Dar  drept  că  păreâ  îmbătrânit.  Nu  erâ   întâlneam  adeseori  pe  drum,  de  multeori  mă
           strop  de  sânge  în  faţa  lui,  şi  unele  zbârcituri   duceam la dânsa acasă. 0 întrebam:
           se  arătau  pe  la  ochi  şi  în  jurul  gurii.  Erâ  aşâ   —  Victor  n’are  de  gând  să  s’apuce  de  ceva
           întreg,  cât  erâ,  mai  puţin  de  mijlociu,  un  tip   odată ?
           ce respingeâ pe oricine.           Femeea  mă  priviâ  ca  pe  un  duşman,  ca  şi
            Şi  mamă-sa  aşteptă  în  friguri  să  vadă  ce  gân­  când eu aş fi fost Victor:
           duri  va  aveâ  Victor.  Câteodată  se  apropiâ  de   —  Acela?  Dar,  domnule,  acela-i  mort,  acela
           el  duioasă,  erâ  gata  să-i  zică  ceva.  Apoi  tăceâ   trebue c’a început să putrezească.
           iar.  De  multeori  aveâ  în  ochi-i  priviri  de  dra­  Cercam  să-i  arăt  posibilitatea  de-a  se  schimbă
           goste,  de  respect  par’că,  faţă  de  fecior.  Dar  acesta   băeatul.  Dar  ea  clătină  cu  tărie  din  cap  »că
           n’o luă in seamă, n’aveâ nici un gând, nici o dorinţă.  niciodată*.
             într’o  dimineaţă,  după  cafea,  Victor,  îmbră-   Trecuse  aşâ  mai  bine  de-un  an.  Mici  economii
           cându-se, zise sec, caşicând ar fi vorbit din gât:  ce  făcuse  în  anii  din  urmă  cu  penzia  la  olaltă,
             —  Să-mi  dai  nişte  bani.  E  Septemvrie,  trebue   îi  ajutaseră.  Dar  după  un  an  se  sleise  tot,  afară
           să mă duc şi eu la universitate.  de pensia neînsemnată, şi femeea ajunse să fie
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13