Page 6 - 1908-03

38 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1908.

0 lucire tremură asupra gândurilor lui; sim­ Deodată îşi amintea că tot aşa, ca «animalul
ţiri nouă descopereau, ca pe o taină, suferinţi cel mic«, se spăimantă şi el odinioară şi urla,
peste care o uitare timpurie aşternuse pulbere. pe când maieă-sa gemea bătută in umbră.
/Aihait Sadoveanu.

Un glas.
Şi când în lumea asta largă De mulţumire, e chimeră,
Ai prins a-ţi întrupa fiinţa, Iar stăruinţa ta, ispită.
Tu, germen al viitorimei,
Neant, sublimă ’mpărăţie,
Spre ce te ’npinse năzuinţa? —
Cum minte nu-i să te ’njeleagă,
Spre ce ideal, când nu-s idealuri
Hotarul ţi-l întinde ’ncoace
în lumea vieţii pământene;
Şi de cuprinsul tău ne leagă,
Tu vierme conceput din patimi
Şi viaţă când n’a fi, nici moarte,
Cu-o viaţă tremurată ’n gene.
Şi vremea când va fi tot una,
în largul necuprins al firii,
Să-şi stingă soarele lumina
Când existenţa ta nu poate
Iar printre nouri să cază luna.
Ca să pătrunză abiă cu mintea
Şi globul ăst’ ce poartă umbra
în taina închegării a-toate,
Nâpăstui|ilor ca mine,
La ce folos îţi e menirea? -
Să-şi piarză apa şi ţărâna
Stăpân al tinei ce te poartă.
Şi cu văzduhul să se ’nbine;
Spre care fel ’ţi-’ndrepţi chemarea,
Iar milioanele de stele
împins de-a pătimirii soartă?
Să arză ’n pară vâlvătae,
— Să viefueşti ? ...
Şi scrumul risipit în spaţiu
— Ce nebunie!. ..
Să-l prinză vântul în bătae
Dar înţelege că în tine
Pân’ ce s’o pierde, s’o preface...
Sunt generaţii, mii şi sute,
Şi-atunci; atunci e plină pace!
Ce-ar vieţui; spre care bine?
Şi când mai şti că ’n lupta vieţii
Te războieşti cu mii de patimi, — Doi cetitori în cărţi şi stele,
Ce dor ascuns te mai reţine? — Doi cântăreţi din_vremuri bune,
în pala vântului te datini; îmi glăsuesc, biet sceptic, gândul
Şi năzuinţa ce te ’ndeamnă De om pierdut în larga lume. —
De-a cuceri doar’ o clipită C. Ardelean».