Page 9 - 1908-03

it
Nrul 3, 1908. LUCEAFĂRUL 41
>
scoasă în drum. Dar când văzu
că»» Victor nici acum nu face
nimic, îşi strânse toată puterea
ce-i mai rămase, şi într’o stradă
puţin umblată, în două odăiţe
cu chirie, deschise un atelier de
cusut.
Victor ajunse spre greutatea
tuturor oamenilor ce-1 cunoş­
teau. Nime nu-1 mai putea privi
Bontei de Monvel: Iarna pe malul Seinei.
în vecinicile lui plimbări, fără
nici un lucru, bătând uliţele. In urmă însă, au plătit scump bucuria de-o
Când se mută doamna Tomuş, Victor nu i-a clipă. Căci ce crezi tu, câtă vreme a stat pe
ajutat la nimic, n’a pus mâna pe o mobilă, pe capul lor acest Victor Tomuş? Trei ani de zile,
o carte, ci — înmănuşat — eşi la plimbare. încât bieţii oameni îmbătrâniseră sub greutatea
Spre seară, când gândi că totul e gata, se trase comodităţii şi lenevirii lui. Căci şi-a ales bine
încet, ca un făcător de rele, până ajunse la noua oamenii. Se sfiau să-i zică ceva împotrivă, ori
.locuinţă. să nu-i împlinească o dorinţă. Eu nu mint când
Dar doamna Tomuş, înfuriată, îl întimpină in îţi spun că pentru acest singur putregaiu, bieţii
prag: de ei au cheltuit mai mult ca pentru susţinerea
— Acum să faci bine, domnule, să nu mai întregei lor familii.
intri aici. Dacă eşti vrednic, te poţi ajută singur, Căci el, simţindu-se odată la căldură, începu
dacă nu, las’ să te prăpădeşti ca un ticălos. să-şi întinză ghiarăle tuturor slăbiciunilor sale.
Şi el, întâiadată, atins de cuvintele ce veniau Fuma numai tutun fin, umbla numai în vest­
dela mamă-sa, se întoarse, şi, cu capul plecat, minte elegante, îi trebuiau mâncări alese. Pentru
zgulit, ca un câne plouat, o luă de-a lungul uliţelor. ochii rudeniilor, din când în când, mai răsfoia
Ajunse acum cu adevărat într’nn hal, de prin vr’o carte, să-şi adeverească îndreptăţirea
trebuia să-şi schimbe caracterul, viaţa lui. silit şederii sale aici: că se prepară pentru un
de împrejurări. Aşa e teoria ta. dragă prietine, examen.
aşa credeam şi eu atunci. Dar n’a fost aşa. Se Aceşti trei ani au fost cât trei veacuri de
vede că sunt unele porniri cari ies la iveală din chinuri pentru rudeniile acelea depărtate. In
cea mai fragedă vârstă, unele însuşiri ce rămân urma Victor Tomuş, dupăce a zăcut şase luni
aceleaşi, oricari ar fi împrejurările; unele de rărunchi, s’a mutat în pământ să-şi continue
semne, cari se pot numi cu adevărat semnele putrezirea începută în viaţă.
vieţii. Nu la toţi oamenii, bineînţeles. Dar eu In vremea din urmă vorbisem şi eu într’un
aşa mi-am făcut judecata, că semnele acestea rând cu el. Eră la faţă ca un pufaiu ce dă în
din tinereţe nu mint niciodată la cele două coacere. Dar se vede că pe-atunci eră scălciat
clase de oameni, cari sunt mai depărtaţi unii puţin la judecată. Căci vorbiâ de averi mari
de alţii: La oamenii mari — şi la secăturile ce va câştiga nu peste mult, de o pârtie stră­
neamului omenesc. lucită ce va face-o în căsătorie.
Şi tu vezi bine că acest Victor Tomuş e una Vezi tu, prietine, în omul acesta nimic nu s’a
din ruşinile, nu din gloriile omenimii. schimbat, de când a fost copil mic, — orice a
Victor Tomuş, în sara aceea încă, şi-a adus venit peste dânsul. Dar în sfârşit, să-i dăm pace.
aminte că are o rudenie depărtată, ce sta cale Pentru mine e o greutate să mă gândesc la
de-o jumătete de oră dela orăşelul nostru. încă omul acesta. Ţi-am povestit de el, dragă Petre,
în sara aceea a fost acolo. Mici negustori, ce numai să vezi că sunt semne timpurii, cari
ţineau tăbac, sare şi alte mărunţişuri, erau rudele arată ce se va alege din cutare ori cutare in viaţă.
acestea ale lui Victor. Le-a părut bine ca de un Prietinul tăcu, şi fiinţa grea, ca de un părăsit
lucru mare, de sosirea tânărului domn, care, iată, uriaş, )greţos, părea că ne-apasă.
a venit să-i mai vadă şi pe ei. Târziu începurăm a vorbi iarăş, domol, despre