Page 4 - 1908-03

36 luceafărul Nrul 3, 1908.

carii copilului ? — Copilul ei, pentru care plângea, el. — Repetă vorbele în gând : trebue fcă-i scriu.
pentru care se certă, pentru care eră în stare să Şi parcă-şi luă vânt, parcă-şi făceâ curaj.
bombănească cu nemulţumire şi să stee bosum­ Trebue să-i scrie. De vorbit n’ar îndrăzni să-i
flată o zi întreagă. Iorgu îşi aducea aminte de vorbească tatălui său, — dar de scris trebuia să-i
zilele de iarnă, când stăteau la un loc, într’o scrie. într’o scrisoare ar puteâ spune totul. —
odaie numai, ca să facă economie de lemne. Co­ Ce să i scrie? Ce să-i spue? — Toate suferin­
pilul, ţâncul acela cu ochii mititei şi cu obrajii ţele, toate necazurile! răspundeâ întrebării,gândul.
bucălaţi, în fiecare clipă întindea mânile şi cerea Iorgu se opri, coborî în iarba hotarului şi se
o carte, un caet, un plumb. Iorgu îşi fereâ lu­ aşeză între flori pe marginea şanţului. Sta cu
crurile, — şi îndată cucoana Lenţa îşi întuneca capu ’n piept şi se gândeâ, cu ochii duşi. cu
privirile; trântea un lucru pe care-1 ţinea în părul mare ieşind în neorânduială pe la tâmple.
mână, trântea uşa, dacă avea să iasă afară. Ce să-i scriu? se gândeâ. Cum să-i spun? —
»Ce-i, dragă? zicea cu nemulţămire Iancu Şi scrisoarea se înşiră încet-încet înaintea ochilor
Bălteanu, tatăl; şi-şi ridică obrazul aspru din aţintiţi. — Să spun aşâ: Iubitul meu tată! Dela
condicile pe care le aducea acasă, dela biurou. moartea mamei, viaţa mea a fost plină de su-
Ce i, frate? Iar nu mă lăsaţi dracului, aicea, ferinţi. Mie mi-a fost dragă tare mama. Parcă
să-mi văd de treabă?» mi s’a rupt sufletul când a murit ea. După
Cucoana Lenţa începea să bombănească. Iorgu moartea ei am făcut ş’o poezie; am cetit-o băe-
cercă să puie altceva în mânile întinse ale fră­ ţilor în clasă... Mă gândeam noaptea la dânsa
ţiorului; dar copilul îşi încreţea obrazul şi cerea şi vedeam că am rămas orfan. Ascultam văită-
cu stăruinţă caetul. îi dădea caetul. Şi Jenică rile vântului şi bufnirile lui prin pod şi cugetam
se aşeză pe podele şi începeâ să-l poarte în toate că mama putrezeşte in pământ. Mă hotărâm să
felurile, boţindu-1. Iorgu îl priveâ cu coada vorbesc cu mata din când in când despre dânsa,
ochiului şi o mânie abia stăpânită îi clocoteâ — dar niciodată nu luai vorba despre mama.
în piept. Dacă i l-ar lua — se gândeâ — ar Pe urmă a venit cucoana Lenţa în casa noastră.
începe furtuna: răcnete, chiote, şi mânia lui Băl­ Dintru ’ntâiu nu mi-a părut rău; dar când a
teanu, om morocănos, trecut de patruzeci-şi-cinei început a se tângui şi a mă privi pieziş, atunci
de ani. Aşâ, tăceâ, şi cucoana Lenţa îl pândeâ au început suferinţele mele. Şi dupăce s’a născut
ştiindu-1 nemulţămit; iar el ştiâ că ochii ei îl şi Jenică, — n’am mai putut să rabd...
pândesc, şi-şi făcea amare gânduri, se în năbuşea, Iorgu se opri.
ieşea afară, dădea dracului şi caet, şi tot... »A ici cum să spun ?« se întrebă el. închise
La toate lucrurile acestea mărunte se gândeâ ochii în strălucirile soarelui în asfinţit, şi-şi urmă
Iorgu. Ele au fost toată viaţa lui. Mânile acelea scrisoarea.
ale lui Jenică, întinse spre el, cerând ceva în ...Nu mai pot răbda. Nu pot să fac un pas
fiecare clipă, şi privirile şi bombănirile cucoanei fără să-mi ceară o carte, un caet, un lucru,
Lenţa, şi capitulările lui necontenite, îl otră­ orice lucru ar vedeâ la mine. Cucoana Lenţa
viseră ! răcneşte şi eu trebue să-l dau. Dacă ies deacasă,
»Eu nu mai însemn nimic în casa asta!» se dumneaei se uită urât la mine. Mormăeşte,
gândi Iorgu. şi ar vreâ să stau acasă, să mă joc cu copilul.
Ieşi încet din livadă şi apucă pe o ulicioară Dar eu am altele de făcut; eu am de scris, eu
îngustă, care dădeâ în câmp, la marginea târ­ am de cetit... Şi mă gândesc cu durere Ia
gului. Pătrunzând în aerul răcoros al asfinţitului, mama ... Alta erâ viaţa în casa noastră, pe când
spre sămănăturile de porumb, pe marginea unui trăiâ ea...
şanţ de hotar, plin de ierburi înflorite, Iorgu Ce să mai adaog? se gândi Iorgu înduioşat.
îşi scoase încet cartea din buzunar, pregătindu-se ...Aş puteâ să adaog asta. Dragă tată! gân-
să cetească. Dar n’o deschise. Năvăleau gându­ deşte-te la suferinţele mele. De ce stai nepăsător
rile; un plan îi cucerea mintea. Deşi eră nelă­ şi hursuz? nici nu vorbeşti cu mine, nici ni­
murit planul, el îi umpluse toate ceasurile după- mica, şi toată vremea par’că asculţi de poruncile
amiozii aceleia. cucoanei Lenţa...
«Trebue să i scriu tatii o scrisoare« ... şopti «Aici trebue să mă iscălesc» ... murmură bă-