Page 21 - 1908-06
P. 21

Nru! 6, 1908.              luceafărul                        133

             Doamnelor .şi Domnilor!      mai  mare  nefericire  e  când  un  popor  îşi  pierde
         Scurţi  mea  timpului  mă  opreşte  de  a  mai  face   nădejdea;  caro  ne  învaţă  a  crede  într’un  viitor
        şi  alte  retlexiuni  asupra  acestei  opere  grandioase,   mai  bun  şi  a  lucra  în  această  credinţă,  care
        care  se  înşiră  alăturea  de  cele  mai  mari  opere   a zis:
        ale literaturii universale.        «Nimeni  n’are  dreptul  să  răpească  sufletul
         N’am  putut  prinde  şi  nu  V’am  putut  arătă   copiilor,  să  răpească  părinţilor  copiii;  nimeni
        decât  un  palid  reflex  din  strălucirea  comorilor   n’are  dreptul  să  clădească  viitorul  prin  silă  şi
        noperitoare  de  simţire  şi  gândire  omenească,   prin  volnieie  şi  nici  nu  poate,  fiindcă  viitorul
        care /.ac în această operă a lui Bjdrnson.  este  al  milioanelor,  al  căror  curs  nimeni  nu-l
         M’aş  simţi  pe  deplin  răsplătit,  dacă  aş  ti  izbutit   poate opri.«
        să  vă  întăresc  sentimentul  de  recunoştinţă  şi   Unui  astfel  de  om,  cum  nu  i-am  închină  toată
        do  admiraţie  faţă  de  acest  mare  om,  faţă  de   recunoştinţa şi admiraţia sufletelor noastre.
        acest  apostol  şi  profet,  care  ne  spune  că  cea   Dr. I. Bordei.




                                    Cântece.
                             i.                      II.
                    Eram singuri, numai amândoi,  Mai culcă capul tău o clipă
                    Tu numărai lacrămile mele.   La sânul meu înfiorat,
                    Printre frunze, se uitau la noi,  5’a frânt a visului aripă...
                    De pe o creangă, două păsărele.  Coboară turma cătră sat.
                    Tu mă legănai, cu graiu-fi lin,   Mai dă-mi luminile cereşti,
                    Ademenitor, ca o cântare,  într’un delir fără cuvinte,
                    Şi de sus cădeau, ca un suspin,   Ca ’n visele de mai ’nainte,
                    Frunze veştejite pe cărare.  Când nu ştiam incă ce-mi eşti.
                                                                Maria Cunţan.



                                   C  r  o  n  i  c  a  .
         „Două Cnltnri. 11  Când in'am hotărît să public articolul   a  mentalităţii  româneşti.  Dl  Russu-Şirianu,  care  e  un  bun
        cu  acest  titlu,  mi-am  dat  foarte  bine  seama  că  va  îu-   cunoscător  al  vieţii  româneşti  dela  noi,  constata  aceeaş
        timpinâ  multe  desaprobări  şi  că  va  surprinde  pe  mulţi.   înstrăinare  a  «domnilor»  noştri.  Avem  câteva  apariţii  cari
        Ştiam  foarte  bine  că  nişte  idei  aşa  de  radicale,  cari  în­  ne  indică  precis  desvoltarea  în  viitor  a  pal  urci  noastre
        cearcă să ridice vălul de pe icoana din Sais a vieţii noastre   cărturăreşti,  dacă  împrejurările  vor  rămânea  aceleaşi.  E
        sociale  şi  culturale  vor  indignă  şi  supără  pe  unii  dintre   de  temut,  de  pildă  că,  menţinându-se  starea  actuală  de
        ai noştri.                       lucruri, peste o generaţie-două se va înstreiuâ tot mai mult
         Trebue  să  mărturisesc  însă  eă  ideile  cuprinse  în  ar­  o  bună  parte  din  preoţimea  şi  învăţătorimea  noastră,  îm­
        ticolul  «Două  culturi»,  oricât,  ar  li  de  surprinzătoare,  sunt   preună cu «inteligenţa» noastră.
        izvorîte din cea mai curată şi adâncă convingere a mea.  E  o  lege  a  naturii  de  a  te  adaptâ  unui  mediu,  când  nu
         Pentru  ca  să  nu  se  dea  totuşi  o  interpretare  greşită  iu-   ai nici puterea nici posibilitatea de a i te opune.
        teuţiunilor  mele,  ca  să  nu  fiu  înzestrat  cu  epitete  pe   Fondul  articolului  «Două  culturi»  e  tocmai  încercarea
        cari  nu  le  merit,  trebue  să  spun  că  părerile  din  pome­  do  a  indică  mijloacele  cu  ajutorul  cărora  neamul  nostru
        nitul  articol  n’au  fost  scrise  cu  tendinţe  de  anihilare  a   de aici îşi poate menţine individualitatea naţională. Aceste
        tot  ce-i  mai  scump  lumei  sufleteşti  a  cărturărimii  noastre,   mijloace  nu  pot  fi  decât:  întărirea  vieţii  econo­
        ci  cu  intenţia  curată  şi  cinstită  de  a  constată  mai  răspicat   mice  a  ţărănimei  şi  desvoltarea  cnlturei  naţio­
        răul pe care îl ştim cu toţii; a-1 constată şi a căută mijloacele   nale  ţărăneşti.  Un  om,  ca  şi  un  popor,  numai  atunci
        pentru  a-l  înlătură,  iii  se  pare  că  văd  limpede  situaţia   e  stăpân  pe  sine  însuşi,  când  nu  e  jucăria  existenţei  de
        dela  noi,  când  constat  că  astăzi  pătura  noastră  conducă­  toate  zilele,  când  are  o  viaţă  economică  independentă  şi
        toare  prezintă  tot  mai  multe  fenomene  sociale  de  demo­  organizată.
        ralizare,  de  slăbire  a  caracterului  naţional  şi  de  înstrăinare  Cred  că  numai  o  organizare  economică  a  ţărănimei
   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26