Page 14 - 1908-09-10

206 LUCEAFĂRUL Nrul 9-10, 1908.

Dela noi.
Pe prispă. Şi lumina vine multă, călduţă, dulce, cuprinde
Părintele Miron a ieşit afară, pe prispă, să trupul bisericii din vecini, învăluie casa popii
se mai uşureze. Că iarna asta nu eră să se mai şi satul tot, desamorţind viaţa ascunsă, ador­
sfârşaseă. Şi, Doamne, cât chin îngrămădeşte mită, tânără, întărind, vărsând nădejde nouă,
pe spatele omului bătrân, o iarnă! premeneală, pretutindeni.
De când tot aşteptă, Dumnealui, să se limpe­ Ochii moşului, — tari, limpezi încă, ca ’n
zească cerul deasupra pădurii, să încete ploile tinereţă — cuprind toate şi fruntea largă stră­
şi mohoreala şi să se ridice sfântul Soare, sus, luceşte in bătaia razelor tinere ... Se uită, pă­
peste coperişul bisericii, să-şi trimită razele, rintele Miron, se uită mult,... mult şi clatină
printre crengile frăgarilor desfrunziţi în toamnă, rar din cap.
luminând crucea tereştrii de cătră curte. A ... Uite, în faţă, biserica cea nouă, grea, de
avut destul necaz, biata noră, mutându-i, în piatră. Ferestrile clipesc din ochiurile largi,
toată ziua, scaunul greu, de stejar, când la argintate. Şi crucea, în vârf. cum străluceşte!
fereastra din fundul casii cătră răsărit, când la Da-i sus, tare sus... S’a oprit o ţarcă rătăcită,
ceea din dreapta cătră miază-zi, de-i veniâ cu pe braţul drept; — îşi ciuguleşte un picior. —
greu şi ei, săraca, că trebile o încurcau de Biserică odată 1 Da’, vezi că, s’a şi trudit fe-
nu-şi mai vedea capul. cioru. Om în toată legea. Fala satului. A zis
— Doamne, tată, încă nici vremea nu-i să protopopu’, mai astă-toamnă, a zis multe,... da’
vină primăvara şi Dumneata nu mai ai pace. bine-a zis.
— Tu nepoată, lasâ-mă să o aştept barăm, — Dumneata, de acum, moş Miroane, poţi
că trec zilele mai uşor. Nădejdea, draga mo­ închide uşor ochii. Fecioru’ D-tale, cinstea trac-
şului, ţine lumea... tului. Satu’ D-tale, fruntea varmeghii.. .
Şi nora cuminţită îl sprijinea uşor prin casă. Bine-a zis. Da’ uite, melinii de pe lângă
Apoi, popa Miron rămânea potolit în scaun, cu gardul bisericii, par’că s’au muiat in apă de
ochii la lumina de afară. vârf... Tot noduri. Muguresc. îi clatină vântu
Astăzi, în sfârşit, s’a ridicat un soare frumos cel dela miază-zi. Şi înfloresc acuşi. Cum râde
peste frăgarul dela biserică, s’a rumenit şi ochiul curtea bisericii când sunt înfloriţi,... şi cum
ferestrii de cătră curte şi pe uşă a răzbit, în miroasă!...
casă, o undă subţire, de aer călduţ, reavăn. — Bună-i lumina! Limpezeşte toate. Şi simţi
Ba, Ionică, nepoţelul cât un şomoiag, sare bă­ că trăieşti şi tu, aşâ mort pe jumătate...
tând în palme, în jurul bunicului, spunând în ... Săracă biserica cea veche, cât îi e de
gura mare, că el a văzut »un flutu/e«... flendurit coperişul! Şi crucea i s’a plecat într’o
— Mic, moşule, şi mândZu, da, ta/e mând/u. parte. S’a ghemuit, acolo, în colţul ei, supt cei
S’a pus pe cumpăna fântânii şi a sbu/at. doi frăgari, tovarăşi buni, că o cuprind pe după
Iar nora a trebuit să scoată, pe prispă, scaunul cap frăţeşte, ... s’a ghemuit, săraca. Uite, barba
vechiu, de stejar. sfântului Ioan Zlataust, de pe clopotniţă, nu se
Şi barba părintelui Miron curge in vălurele mai cunoaşte. Nu-u-u!... Arhanghelul Mihailă,
multe, pe crucea pieptului la vale şi lumina dela uşă nu mai are o aripă. Săraca biserică.
soarelui o învăluie în o cernere măruntă, de Nici paserile nu trag, să se mai pună pe turnul
argint. Dumnealui stă, aşâ apăsat de spate, cu ei. Vrăbiile îşi fac cuiburile în clopotniţa cea
mânile pe genunchi. De supt dunga frunţii se nouă... ’l-a trecut văleatu. Că şi mie mi-a
desprind două lumini potolite, încălzite de-o trecut. Ne-a trecut la amândoi ! Am mai rămas
mulţumire nouă şi creţele obrazului, asprit de noi, pe lumea asta noua,... noi amândoi, —
zile multe, se înmoaie lin... Şi tresaltă uşor, şi gorunul din capul cimitirului. Gorunu lui
uneori, barba albă a moşului. Şofron diacu. Nume rămas din bătrâni. Şi go­
— Doamne, Doamne, bună-i lumina! Bună runii crescut acolo, cine ştie, poate, de când îi
tare. Lumina... lumea.