Page 13 - 1908-09-10

Nrul 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 205

IC AR.

Trecut-au veacuri după veacuri, Eră atât de dulce umbra,
Din noaptea când murind, Isuse, Ce ne-ai lăsat-o tu, Isuse!
Întruchipai o lume nouă Ne legănau atâtea vise,
Pe groapa unei lumi apuse; Când altele erau răpuse;
Când sângele de subt cunună, Domnia lumii viitoare
Curgând pe fafa ta uşor, Tu singur ne-o făgăduiai,
Te mângâia, ca mâna caldă, Urmaşii lui Adam în tine
Ca mulţumirea tuturor... Visau al veşniciei rai...
In urma ta, venit-au alţii, Dar azi, când adevărul arde
Vestind o nouă ’nvăfătură Topind în suflete avântul,
Şi, ucigând înşelăciunea Când glasul său ne tot şopteşte
Făgăduinfii din scriptură, C'al nostru e numai pământul,
Au ridicat în mâini făclia Când cerul —boltă ferecată
Simbolului adevărat A temniţei ce geme jos —
Şi ţi-au strigat: „Isuse, vino, E numai visul altor vremuri:
Că ’n orice om e un Pilat! Fermecător — dar mincinos, —
Eu tot mă ’nalj spre fericirea
Visată ’n zările senine
Şi simt învătătura-ji toată,
Necontenit sporind în mine,
Şi sbor mereu... mereu spre tine...
O clipă doar sânt fericit...
O clipă numai.................
.....................Ce făclie
Aripile mi le-a topit?
Victor Eftimiu.

Er. Storck, Portrete.