Page 8 - 1908-09-10

200 LUCEAFĂRUL Nrul 9-10. 1908.
mult şi nu ştia ce să mai scornească spre a o atunci nu aveau linişte căci mai la fiecare zece
umili şi a o frânge. minute Aneta — care fugiâ ori de câteori în­
într’o dimineaţă ceru cafeaua în dormitor. cepeau să vorbească — striga, crăpând uşa:
Dora i-o aduse şi plecă. A doua dimineaţă iar — Da’ lung sfat mai aveţi! Duceţi-vă la
aşa. Dar acum voia ca fata să stea lângă ea culcare. La spusele ei unchiul fetei răspundea
până bea cafeaua. A treia dimineaţă Aneta în totdeauna cu un hohot de râs şi cu cuvintele:
ceru iar cafeau fiind în pat. Şi deoarece după — Şi pe nepoată-ta eşti geloasă?! Să taci că
ce i-o aduse, Dora vrea să plece, ea o opri: te râd şi curcile.
— Să faci bine şi să stai aci până beau eu cafeaua. Apoi către ea: _
Abiâ atunci îşi dete seama Dora că această — Uite-o: m’a ’mbătrânit cu gelozia ei.
luare a cafelei în pat, nu e decât un prilej de Dora îşi aducea aminte că se făcea văpae
a fi umilită şi răspunse: când îl auziâ aşa.

N. Vermont, Cristos consolator.
— Eu credeam că sunt nepoata, nu servi­ Dar într'o zi mătuşă-sa începu să-i vorbească
toarea d-tale. mai blajin, ca şi cum ar fi vrut să-şi ceară
— Ce ai spus? — întrebă furioasă Aneta. iertare de toate necazurile ce i-a pricinuit.
— Am spus că eu nu sunt servitoarea d-tale. — Aşa, fata mamei, aşa — zicea ea — să
— Aşa?... Da’ ce eşti tu? nu crezi tu că eu îţi vreau ţie răul. Am şi eu
— Eu sunt fata lui Ştefan Prigoreanu. toanele mele: tu nu le lua în seamă şi nu te
— Lucru mare! supăra. Nu te supăra că nu-ţi vrem nici unul
— Mare-nemare; eu sunt fata lui. răul: nici eu, nici Niţă. Barem el: ai văzut
Galbenă şi înveninată, mătuşă-sa sări din pat: bine că nu-ţi zice nici ,dă-te mai încolo'.
— Cui vorbeşti tu aşa? Atât i-a spus mătuşă-sa în ziua aceea şi ea
Dora vru să răspundă ,ţie‘, dar se pomeni n’a înţeles niciodată ce a făcut-o să-i vorbească
plângând. astfel. I se părea însă că altceva ar fi vrut să-i
Şi ’n ziua aceea se hotărî să spue unchiului spue Aneta, dar s’a oprit. Ce anume ar fi vrut
ei tot amarul ce-i face Aneta. Dar Silişteanu să-i spue, aceasta n’o ştia, n’o bănuia ea.
nu veni în ziua aceea la prânz acasă şi până Un lucru i se lămurea mai mult în minte:
seara fata îngropase şi acest năcaz în adâncul din zi in zi erâ mai duşmănită şi mai umilită.
fiinţei ei, ca într’o prăpastie din care nu se mai Ar fi vrut să plece, să fugă din casa asta în
ridică nici un ecou. care înăbuşă, în care i se părea că răutatea
Numai Niţă Silişteanu îi vorbiâ ca un părinte înbâcsiâ aerul, eşiâ din pereţi ca egrasia. Să se
şi uneori seara sta cu ea de vorbă. Dar nici ducă! Ori unde! Ca lucrătoare, ca servitoare chiar!