Page 11 - 1908-09-10

Nrul 9-10, 1908. T.TTCEAFĂRIÎL 203

vitrine! * Ba unul se uită la ea foarte lung, vintele: ,să plece, neruşinata I* \ .. Dar acum
foarte stăruitor, cu ochii lui negri şi şaşîi. puteâ plânge fără ruşine, căci lumea ar fi crezut
Parc'ar fi vrut s'o întrebe: ce e cu D-ta, domni­ că ceea ce-i lunecă pe obraji nu e altceva
şoară? Ea porni, dar băgă de seamă că acela decât ploaia
veniâ după ea. Se opri la o altă vitrină şi se îi eră frig şi ar fi intrat undeva de-ar fi
opri şi el. Atunci fetei i se făcu frică şi înălbi. avut câţiva bani în buzunar. Dar ea ştia bine
Necunoscutul observă poate şi plecă. Dar peste că nare nici unul... La o vitrină de cofetărie
câteva minute fata se întâlni iar cu el. Şi cum se opri. fără să ştie de ce. Privi câteva clipe
nu-1 băgase de seamă decât tocmai când trecea şi porni iar, dar atunci acelaş necunoscut îi răsări
pe la dreapta ei, înainte, privindu-o
ea îl văzu din profil tot cu coada ochiu­
şi zări că ochiul lui lui drept, cu acel
drept, împins până ochiu care i se
la coada ochiului, păru acum şi mai
o priviâ fix. Ochiul groasnic. Un ţipăt
acela negru, mare, de spaimă i se ri­
lucitor, care putea dică şi-i muri în
fi mişcat cu atâta gât . . . Cine eră
uşurinţă, o făcu să acest necunoscut
tresară. Văzut aşa şi de ce o urmăriâ
din laturi, nu mai el aşa ?... O clipă-
semânâ de loc qu două fu aproape să
un ochiu omenesc. cadă. Apoi, uitând
Şi deoarece se că nare nici un ban
însera şi începuse în buzunar, ea se
a plouă din ce în întoarse şi intră în
ce mai tare, fata cofetărie, căci i se
iuţi pasul. Rarii tre­ uscase gura de sete
cători abia se mai Muşteriii şi chelnă­
vedeau de supt rii se uitară foarte
umbrele şi câte-un ciudat la ea, văzând
birjar strigă din cum îi râura apa
când în când: de pe haine.
,gata, boerule! *. Ceru un păhar
Sgomotele conte­ de apă şi pe când
niseră deodată, în- îl bea, ea văzu cum
necate în răpăitul Tp. Strâmbulescu, In aşteptare. acel necunoscut ca­
ploaiei ce curgeâ re rămăsese afară,
de sus. Prin burlane şiruiâ spumă albă, care făcu un mic semn cu mâna şi cum un sergent
se răsfiră pe şuvoaele de apă ca o dantelă de stradă s’apropiă de el. Necunoscutul îi spuse
de reţea. ceva, sergentul dădu din cap, se uită odată
Biciuită de ploae drept în obraji, ostenită, înspre cofetărie, duse mâna la chipiu şi plecă.
amărâtă, Dora Prigoreanu siliă la drum, ca şi Ea scăpă din mână păharul şi făcu: ,ah!‘
cum ar fi ştiut că merge la un adăpost sigur. pe când obrajii îi ardeau văpae.
Apa îi răsbătuse prin haine şi i se prelingeâ pe Văzând-o atât de încurcată, stăpânul cofetă­
piele. De vre-o două ori vră să se oprească riei îi zise:
supt nişte ganguri, dar acolo erau alţii şi ea — Nu-i nimic, domnişoară! Nu se trage să­
se ruşinâ. Un fior de frig o făcu să tremure răcia dintr’un păhar spart.
din tot trupul şi să-i clănţăne dinţii în gură. — Dar n’am ....
Şi mai lămurit ca ori când, ea auzi iar cu­ Ea nu putu spune că n’are bani.