Page 15 - 1908-09-10

Nrul 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 207
Se vede peste şura clopotarului Vasile. O ... Săraca Dochiţa, ar trăi şi ea şi ne-ar în­
pădure de crengi. Vara dau umbră bună. Ce călzi primăvara sufletele, şezând amândoi, aici,
mai umbră!... Dumnezeu să-l ierte pe Şotron pe prispă, alături... Şi am lăcrima amândoi,
diacu. Spunea tata, că hodineşte la rădăcina — ea ar lăcrima a bună seamă, că eră un su­
gorunului. Cine-a fost Şotron diacu ? Un om flet de sfântă pogorită pe pământ şi aş lăcrima
care a lăsat un nume, ş’o poveste poate. Go­ şi eu, — sub înviorarea razelor călduţe ce vin
runul o ştie, dar el nu o spune nimănui. Doar de sus şi sub înviorarea altor raze ce vin de
vara, în amurgurile limpezi, îşi leagănă frunza departe, de pe cărările unei vieţi trăite ...
deasă în un susur domol, dulce, ca o priceaznă — Cât de frumos străluceşte soarele!. ..
lină, pe cum cântau bătrânii noştri. Ochii părintelui Miron se luminează tot mai
— Hm, şi iată, s’a trezit şi el moşneagu. la taro într’o lumină limpede, caldă. Pleoapele
suflarea primăverii. îşi clatină pădurea de ra­ subţiri se umezesc uşor şi barba mare stă ne­
muri. îl înviorează soarele. Soarele, soarele.... clintită sub faţa suptă, brăzdată de vremi.
— Şi printre tufele de melini de lângă biserica Firea tresare, în jur, sub unda de viaţă ce o
cea veche, vine o clipire sfioasă ... 0 trimite un
trimite văzduhul. Pomii tineri de prin grădini
ochiu de fereastră din păretele de bârne negre.
îşi scutură ramurile într’un avânt de sănătate
S’a trezit şi ea, săraca, tovarăşa mea pe lumea
descătuşată. Năvăleşte viaţa pretutindeni.
asta nouă. Mai bătrână şi ca mine, dar soarele
... — Doamne, cum te alină sbucnirea să­
tot o mai desamorţeşte. Poate mai avem zile.
nătăţii, a luminei!
Numai pe săraca preoteasa, n’o mai trezeşte
... Măi, măi, pe şura noastră, vrăbiile ţin
nime... La capătul veacului ne vom trezi cu
sobor. Cum saltă pe picioruşele ţapene şi se ră­
toţii, când vor suna buciumele arhanghelilor în
sucesc în toate părţile, ca nişte copii sburdal-
cele patru colţuri de lume. Până atunci ho­
nici. — Hm, se joacă ele până le dă Sfiricioc
dinească în pace. Hodinească cu drepţii.
al nostru de veste. îi mare tâlhar Sfiricioc-------------
... Ar mai fi trăit, poate, ar mai fi trăit, să
El îi fecioru lui unu Mihai, un mâţoi cât un
nu fi dat valu ăla peste noi. Cumplit val. Să
noatin, sămânţă veche, de pe la părinţii preo-
se omoare om pe om! Şi prăpădenie multă,
tesii, fie iertată. Când o da Sfiricioc de ele, ştiu,
Doamne, ca la ziua de apoi!... Până am pus
că le strică sfatu. Dar el doarme, hoţomanii,
şi noi, cu nădejde, mânile pe topoare şi pe
undeva, la soare. L-a muiat şi pe el căldura...
coase şi ne-am adunat în loagăre. Cât m’a
Uite-1, colo, pe claia cea de paie, întins, ca o
rugat Dochiţa, săraca, când am plecat la loagăru
pomeană ţigănească. Par’eă simte ceva, că îm­
lui Arsente, de vale, la Bălgrad, să u-o las aşa
pleteşte cu coada tărcată prin aer.
pustie, cu copiii, pe potop cumplit! Şi se rupea
— Aha, de acum ţineţi-vă blăstămatelor!
inima în mine, da’, vezi că mă mâna o altă
... Le mergea mai bine şi bietelor vrăbii mai
putere de sus şi m’am dus, că trebuia să duc
de mult. Unde se pomeneau şuri, mai acuma-’s
satu. Şi Arsente aşteptă. M’am dus.
cinzeci de ani numai, coperite cu ţigle! Ce
Şi când m’am întors, cu lancea tocită, cu
şuri, în curtea asta a noastră, mai de mult!...
fire albe în barbă şi am stat numai o vară, o
Pe un coperiş băgăm paiele dintr’o vară ş’apoi
toamnă, şi o iarnă, — clopotniţa mai avea cei
un sat de copii avea ce sburătări la vrăbii
patru uştiori de zăstăm, negri, îndureraţi şi
verile dearândul. Erau mai ştrengari copiii.
biserica, afumată şi ea, fără coperiş, — preo­
Stricau ei multe oauă de vrabie şi prăpădeau
teasa Dochiţa în tinda bisericii, supt cruce cio­
mulţi puişori, da’ vezi că şi şurile erau tot o
plită în pripă. Au ucis-o păgânii, chienteşi i...
gaură de cuiburi. Tatăl lui Sfiricioc mai rar
Săraca. Voia Domnului. Pe urma ei mi-a rămas
vedea pui de pasere. Astăzi îşi fac, bietele de
o mângâiere, ba, două mângâieri. Toader şi Anica.
ele, cuiburile pe sub străşini, în poduri, prin
Mângâiere dela Domnu, care mi i-a cruţat...
colţuri ferite, că ţigla cum s’o găurească? Şi
Ei mi-au luminat sufletul. Mi l-au luminat ca
hoţomanii de Sfiricioc îi gras ca un pepene....
o primăvară, ca zece primăveri ... ca toate
primăverile! Toader fala bisericii celei nouă. — Te uşurează bine aerul ăsta deschis. Uşu­
Anica protopopeasă. rează ...