Page 12 - 1908-09-10

204 LUCEAFĂRUL Nrul 0-10, 1008.
— Nu e nimic. Nu cer nimic Doriţi poate răsăriâ acelaş ochiu ce o prigoneâ, cu privirea
un ciai să vă mai încălziţi? lui fixă, neomenească, fioroasă . ..
— Nu! Nu! Mulţumesc — făcu ea şi eşi
din cofetărie fără a zice bună seara, pe când Ea n’ar fi putut spune cât a rătăcit în seara
un client făcu stăpânului un semn care voia aceea pe străzile Bucureştiului. Ştia numai atât
să spună: ,nu i în toate minţile* că deodată simţi că nu va mai puteâ merge, că
Ajunsă în stradă, începu să tremure de frig. va cădeâ jos, ca un biet dobitoc de povară,
Părea că o mână rece şi puternică o strângea nemâncat, doborât de osteneală, bătut crunt
de ceafă, şi aluneca de-alungul şirei spinărei de stăpân. Şi acest gând o făcu să se îndrepte
până în dreptul şalelor, îngheţând părţile ce spre casa lui Silişteanu. Ţinea să-l vadă îna­
frământa. Dinţii îi clănţăniau în gură, deşi ea inte de a cădeâ şi să-i mulţumiascâ pentru bi­
se căsnia să ţie fălcile încleştate. Apucase pe nele ce i-a făcut.
o stradă, la întâmplare, şi mergea iute sub şu­ . .. Ploaia contenise acum, dar se scornise
voaiele de ploaie. Luminile rarelor felinare se un vânt rece căre i tăia obrajii, îi flutură ro­
oglindiau în băltoacele de pe pavaj, rupte în chia, făcea să tremure flăcările felinarelor . . .
mici puncte de foc de picăturile de apă ce Şi nici un trecător pe stradă . . .
stricau faţa acelor cioburi de oglinzi. . ... Singură!... Singură! .. Acum simţiâ
La un colţ, un om sta supt o umbrelă. Ea bine că e singură.
sili să ajungă mai repede la el spre a l întrebă Dar umbra ei fugii înainte, aci crescând la
pe unde s’o apuce spre a eş) în Calea Gri- fiecare pas aci pierind deodată. Şi ea băgă
viţei .. . Dar când ajunse la el, ea văzu că eră de seamă că umbra ei plutii din când în când
tocmai necunoscutul acela cu ochii negri şi peste alte umbre ce stârniau pe stradă: fiecare
şaşîi, care o urmăriâ ... Se uită la ea tot cu felinar proectâ supt el un pătrat cu laturi de
coada ochiului şi acum, dar ochiul drept i se umbră din ale cărui colţuri porniau, în prelun­
păru ei uriaş şi drăcesc ... girea diagonalelor, patru făşii de umbră ce se
Atunci o spaimă de nedescris i se înfipse în perdeau în partea neluminată...
suflet şi răsuflarea i se curmă o clipă. Trecu Şi par’că şi cerul avea o înfăţişare deosebită
de el şi ascultă cu băgare de seamă spre a Un covor de nori, rupţi ca nişte sloi, îl acoperei.
vedea de se ia după ea. Nu auzi nimic, dar Dar luna care îi lumina pe deasupra aruncă
nici nu putea auzi nimic din pricină că tâm­ printre spărturile lor nişte dungi de lumină care-i
plele ei vuiau, pocniau, şuerau... făceau să seamene cu o catifea cu ,ape‘ ...
Picioarele-i tremurau, hainele-i ude se îngre- ... Ajunse acasă şi bătu în geam ...
uiaseră pe ea, pălăria i se înmuiase de tot, — Unchiule 1
părul îi scăpătâ de supt piepteni şi capu-i ardea. Un val de vânt o făcu să şovăe şi să tre­
Din figura necunoscutului aceluia nu mai trăia mure vargă. Pe ochi i se lăsă o perdea de
acum pentru ea decât un ochiu, un ochiu mare, întunerec, pământul păru a se cutremură, apoi
negru, lucitor, care o privea fix. Ori încotr’o începu a i se învârti supt picioare şi ceva
întorcea capul, tot îl vedea. Iar dacă închidea nespus de greu şi de întunecat începu să se
ochii câteva clipe, atunci el i se deschidea surpe la urmă peste ea, căzând din toate păr­
par’că în cap şi creştea, creştea groaznic... ţile, cu un pârâit şi o bubuitură îngrozitoare.
Ca să scape de această vedenie, ea căută — Unchiule 1 — mai zise ea — nu.... 1 —
să citească numerele dela case. Multe din ele şi se prăbuşi ca un mototol de cârpă neagră
erau acoperite cu vâpsea, sau cu var şi nu se sub fereastra casei lui Niţâ Silişteanu ...
vedeau, iar dintre cifrele celor ce se vedeau, (Va urmi). C. Sandu-Aldea.