Page 11 - 1908-19
P. 11

Nrnl 19. 1908.             LUCEAFĂRUL                        403
       spre  „Bărăganu",  colo,  colo  departe,  în  pus­  Frunză verde d’olior!
       tiul  larg,  cu  sate  mici  şi  rari,  cu  lipsă  de   M’a făcut maica fecior
       apă  şi  fără  miros  de  flori!  O  jumătate  de  an   Să dau taichii d’ajutor!
       prin  stuhurile  bălţilor  şi  răchitişuri  şi  n’om  mai   Ajutoru’ ce i-am dat,
       vedea  cum  se  opresc  norii  pe  munţii  înnalţi,   L-am lăsat şi am plecat!
       n’om  mai  urcă  poteci  umbrite  e  brazi,  nici  n’or   Când să-i fiu d’ajutorie,
       mai hăui văile de glas tunător de bucium!"  M’a luat Neamţu ’n cătănie!
         Şi  gândurile  astea  fac  să  se  tângue  şi  mai   Cătăni-m’ar cătănie,
       tare  cavalele,  stârnind  doruri  largi  şi  triste   Numai puşca să nu fie! •
       şi  ’ngropând  bucurii  multe  şi  frumoase  adu­  Puşca şi oţelele
       ceri  aminte  subt  pârdalnica  glie  a  nevoii  şi   C’alea-mi mâncă zilele!"
       a vremii, pe toate stăpână!        Şi mai apoi:
         Culăiaş  c  amestecat  printre  Rucărenii,  cari
       s’au  îndreptat  spre  pichetul  din  „Peatră  Gal­  „Bâr oiţă la poiană,
       benă",  şi  pe  cărăruţa,  fără  miros  de  flori  şi   Bâr, oiţă, bâr!
                                                 Că te iau lupii la goană,
       de  ciripit  de  păsări  de  pe  „Petrele  Albe",  se
       leagănă  ’ncet  Reveica  din  Coacăze,  cu  inima   Bâr, oiţă, bâr!“
       strânsă de durerea feciorului înstrăinat.  Ciobanii  le  ajută,  din  urmă,  cu  vers  de
         Aşa,  merg  oameni  şi  oi  prin  perdeaua  de   fluer,  care  adună  cânii  roată  şi  fac  oile,  să
       întunerec  pân’  la  livezile  islăjite,  unde  ’ntâl-   uite  iarba  şi  să  tot  asculte  cântecul,  ce  le
       nesc  cârdurile  de  vaci  şi  unde-i  iarbă  mai   face  să  sbiere  a  jale.  Că  drumu’  lung  şi  ’n-
       multă  şi  colţ  fraged,  crescut  în  urma  coasei.   tunerecul  nopţii  înfrăţesc  omul  cu  vita,  îi
       Aci  aprind  focuri  prin  scorburi  de  fag,  po­  fac  să  se  ’nţeleagă  mai  lesne,  să  se  apropie,
       vestesc  mai  una-alta  pân’  ce  răsare  luna;   să  se  bizue  unul  pe  altul  la  locuri  grele  şi
       pornesc  apoi  mai  departe  şi  zoresc  bine,  ca   să-şi  dea  curaj.  Ş’apoi  oaia  şi  cânele  cunosc
       să-i apuce albul dimineţii ’n sat.  bine  firea  ciobanului,  îi  cetesc  par’că  ’n  suflet
         Cât  îi  noaptea  de  mare,  tulesc  mereu  pe   şi ’mpart bucuriile şi amarul cu el.
       potecile  cotite  cemetii  de  vaci,  ciopoare  de   Răriţele-s  de  mult  pe  cer,  Cloşca  cu  pui
       oi  şi  cai  încărcaţi  cu  brânză.  înainte  merg   s’a  ridicat  sus,  şopteşte  tainic  frunza  şi  ce
       fete  şi  femei,  ţinând  caii  de  căpestre,  şi  cân­  jalnic  răsună  cavalul,  pe  când  din  caerul  de
       tând  tot  drumul  cântece  auzite  din  bătrâni:   gânduri se torc fire mereu:
               „Munte, munte, peatră seacă,  La  primăvară,  numai  bunul  Dumnezeu
               Lasă voinicii să treacă,  poate  şti  cine  o  mai  trăi  şi  pe  ce  plaiuri  şi-o
               Să se ducă ’n ciobănie,   îndreptă  paşii,  că  omul  umblă  cu  zilele  ’n
               Să scape de cătănie!      mână  şi  se  schimbă  după  vânt,  în  toate,  de
               Cătănia cui e bună:       azi  până  mâne.  Dar  oricât  de  bine  le-o  merge
               La copilu’ făr’ de mumă!  pe  unde  s’or  duce,  ei  tot  n’or  uită  aşa  uşor
               Cătănia cui e dată:       traiul  d’o  vară  şi  tot  le-o  părea,  c’a  fost  mai
               La copilu’ făr’ de tată!  bun  ca  cel  de  faţă  şi  or  zice  mereu,  c’au
               Cătana de unde pleacă,    petrecut  mai  bine  în  muntele  „d’acu  an",  că
               Rămâne curtea săracă,     erau  oameni  mai  de  ’nţeles  la  stână,  baciu
               Rămân oile ’n obor        mai  bun  şi  mai  darnic,  oile  mai  lăptoase,
                                         apa  mai  rece,  mai  frumoase  poienele  şi  cân­
               Şi părinţii plini de dor,
               Rămân boii înjugaţi       tecul păsărilor mai plăcut!..
               Şi părinţii supăraţi!                          Mihail Lungianu.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16