Page 14 - 1908-20

486 LUCEAFĂRUL Nrul 20, 1908.

Emeric Madach.
Tragedia omului.
Tabloul X. Adam.
(în Praga. Grădina palatului regal. Adarn reprezentând Au fost dar vis femeile-amândouă?...
pe Keppler, dormitează la masa de scris. Lucifer fa­ Dar ce vorbesc? — Tot u n a ’ n două chipuri,
inului lui, îl atinge uşor pe umăr. Se face dimineaţă).
Schimbându-se cu valul sorţii mele
Ce azi străluce mâne ’n besnă moare...
Lucifer.
De astădat’ rămâne ghilotina... Eva.
Numai ruşinea, asta te înfrică!
Adam.
Ce-ţi pasă de păcatul tăinuit,
A . . . Unde sunt? Şi visurile unde-s? Tu cavaler neprihănit şi mândru!
Voi pân’ atunci batjocoriţi femeia,
Lucifer. Pân’ amintirea vechilor virtuţi
S’au risipit cu farmecul beţiei. Asemeni unui muced prejudiţiu
Şi-o calc’... Atunci cu zâmbet de dispreţ
Adam. O socotiţi nemernică unealtă
Numai beţia ’n vremea mea pitică Păcatelor ce ’n suflet voi purtaţi...
Mai întăreşte ’mbătrânitul suflet? Te du, te d u . . . să nu te văd de-acuma...
Ce chip măreţ îmi luminase ochii!
Sunt orbi acei ce nu pot desluşi Curtezanul.
Dumnezeiasca cerului scânteie Din nou greşeşti. — De râs suntem atunci,
Din sângele şi tina ce-o acoper... Când îmbrăcăm în port de sărbătoare
Măreţ i-a fost păcatul şi virtutea O întâmplare-atât de-obişnuită...
Şi viforu-i a întrupat minuni, Noi ne vedem şi mai departe... Râdem,
Căci drumul lui i-1 despică puterea... Ne hârjonim cu dragoste... De totul
De ce? De ce m’am mai trezit din somn Ce sa ’ntâmplat noi nu mai povestim...
Să înţeleg, privind în jur de mine, Şi-acum, acum, rămas bun, doamna mea...
Că vremea mea mai mică-i, mai îngustă,
Păcatul ei e învălit în zâmbet, Eva.
Virtutea bate căile minciunii... Nemernicul... Eu m’am întors din nou,
Cu plâns în ochi şi cu păcatu ’n suflet.
Lucifer.
O ştiu şi eu amărăciunea asta, Adam.
A doua zi după beţie vine... A fost dar vis şi s’a sfârşit de-acum...
Dar nu de tot. Ideile înving
Eva. (Păşind dintr’un chioşc.) Ţărâna moartă ce se prăbuşeşte
Te du! Te du, mi-e dreaptă bănuiala! De-un braţ duşman... doar gândurile-s vii
Tu crezi, că pot să fiu şi ucigaşă — Şi eu le văd cum întărite cresc,
Cum socoteşti atât de fără suflet Se premenesc măreţe ’n calea lor
Făptura care-ţi poartă idealul, Şi ’ncet, încet cuprind o lume ’ntreagă...
Cum tu-mi spuneai deatâtea ori?
Lucifer.
Curtezanul. Maestre, vremea trece şi te-aşteaptă,
Barbara, Fără răbdare, tineretul dornic
Te linişteşte pentru Dumnezeu! De tot cuvântu ’nţelepciunii tale...
Ne-aud, ne văd şi-o să păţim ruşine! (Sură clopotul din turn.)