Page 10 - 1908-20

482 LUCEAFĂRUL Nrnl 20. 1908.

şi-o mişcă cu dreapta, strigând la căpitan, Încetişor căpitanul îi prinse braţul şi-l
din tot pieptul: „Prin ocolirea despărţirilor urni dela poartă. Se lăsă ca un copil şi prins
de câte patru... Escadron câte patru, ocolire de moleşeală mergea legănându-se după cum
la drepta. Marrş-Marrrrş....“ îl băteâ şi vântul. In uliţă toate haimanalele
Trompetele amuţiră. Căpitanul Bistriţeanu mahalalelor şi un cârd de copii se aduna­
judecă c’o privire, împintenă nervos pe Şoimu, seră să vadă. Prin curte păpucii Tătucului se
ocoli coloana şi trecu comanda locotenen­ înnecau în noroiu şi unul i se anină de nişte
tului dela stânga plutonului întâiu, descălică scaeţi şi rămase acolo. Mergea desculţ de
din fugă, vârându-şi sabia în teacă, şi strigă un picior, numai cu ciorapul, prin băltoace.
unui soldat să-i ia calul şi să-l ducă la Vântul se isbiâ în pulpanele halatului, i le
grajd. plesnia pe picioarele desgolite şi picăturile
Tătucu rămăsese descoperit, cu buzele tre- de ploaie cădeau reci, de se încălzeau pe
murându-i, cu braţul întins spre coada es- fruntea lui fierbinte, ca pe o plită. Meda­
cadronului ce se ducea, în trapăt, frămân­ liile, slab prinse, se desfăcuseră dintr’o parte
tând noroiul şi scăpărând, din frecarea pot­ şi i se hănănăiau fj.e piept, cădeau în sfârşit
coavelor cu pietrile, scânteieri ce se stin­ ca cele de pe urmă flori rupte de vijelie.
geau în apa uliţei. Când îl atinse prietenul Din urmă veniâ un larmăt surd, ce se suia
lui cu mâna pe umăr, par’că l-ar fi străful­ spre bolţile ude ale zilei, se alegea un văl­
gerat o spangă de foc. Incepii să îndruge, măşag de glasuri, un râset ce eşiâ ca dintr’un
vesel, pe când tot trupul i-1 scuturau fiorii: singur piept, din spasmul deşuchiat al uliţei.
„Mă, tătucule, halal să le fie mă, cu smeii Lângă perna în care capul ca de tuciu al
tăi, mă, nu m’ai dat de ruşine... Dar ce căpitanului Stavarache făcuse o gropşoară
face acum escadronul de nu execută co­ de puf, ca o flacără roşie, ca o pată mare
manda, m ă . . . C â t e . . . p a t r u . . . ocolire... de sânge, se întindea tunica lui de roşior.
Marrrrşş... Spre Dunăre, mă, cu toţii, c’a Caton Theodorian.
bubuit tunul, tă...tu'...cu...le.“

Cântec. Strofe.
Resfăţată ’n visuri îndureratele plânsori
Dorurile-fi culci, în sufletu-mi închise,
Somnul fi-l veghiază S’au revărsat de-atâtea cri
îngeraşii dulci.
Pe marea mea de vise...
Razele de lună
Prin fereşti să cern, Ş:-’n umbra stânsului noroc,
Visele de aur Mi-am pustiit iubirea...
Leagăn îfi aştern. Cu dorurile la un loc
S’a prăbuşit mărirea...
O pribeagă rază
Flutură pe mal Iar azi tăria le-a crescut
Şi pe creste cântă
Dalnic un caval. Şi ’n valuri se revarsă...
- Pe fruntea albă din trecut
Plâng jugaştrii mulcomi Seninătatea-i ştearsă
Şi plăpândul crin
Luna trece ulmii: I. Pădureanu.
Fie-fi somnul lin.!!
T. Aman: După urzici (gr.'.
Aron Cotruş.