Page 6 - 1908-20

478 LFCEAFĂRUI Nrul 20. 1908

curcan, gâtuit în copcile gulerului prea strâmt, Dar nu trecu luna, când se pomeni şi c’o
suflând şi gâfâind, stacojiu şi buhav. Pentru „confidenţială" dela poliţie. Fără să ştie de
asta însă nu e mai puţin fercheş, decoraţiile-i ce, se încruntă:
sclipesc ca nişte sori în pantglica după - „Dar asta ce mai e, neică?"
piept şi e fudul, şi se umflă în pene când „O ţ i r c u l a r ă , domnule căpitane, o
simte că tot se mai găsesc ochi cari să-I adresă..."
deosebească dintre ceilalţi oficeri. Ajuns „Ce e, mă ? Adresă ? Mă, eu cu adrese nu
acasă, se descheotoră să-şi smulgă nasturii ştiu să lucrez, eu cu poruncile sunt învăţat:
din postav, îşi pune straele- şi fireturile cu dacă e de sus se execută, dacă e pentru ăi
rânduială la ladă, strânge decoraţiile in cu­ de jos, o dau !“ iar cu mâna nesigură deschise
tioara lor, şi cade pe jeţ, cu mânile încru­ plicul şi află că-l pofteşte poliţaiul:
cişate pe pântec, de răsuflă... „Fe mine? Poliţaiul? Pe miiine?... Ce
Printre zilele astea de pace, odihnă şi glumă proastă e asta, calicule?"
mulţumire, se pomeni odată cu un ipistat Dar glumă, neglumă, vardistul o tulise şi
dela poliţie, ce veniâ cu un catastif, să-i Tătucu încremenise cu hârtia în mână şi cu
ceară nişte desluşiri: ochii pe ea, cetind’o mai cu băgare de seamă:
„O să-mi daţi voe, domnule Căpitan, să
„Având o comunicare importantă şi per­
vă întreb şi pe dumneavoastră de anume ce sonală a vă face, vă rog cu onoare să bine­
decoraţii aveţi ?“ voiţi a trece pe ia cabinetul subsemnatului."
Tresare:
„Româneşti, tătucule, trei, şi una rusească: Informaţii el de dat poliţiei? Se întreceau
toa e din războiu, taicule, iar „însemnele nătărăii ăia. întoarse hârtia şi pe faţă şi pe
Onorifice* pentru anii de credinţă lui Vodă, dos, în toate chipurile, şi îngândurat băgă de
drapelului şi oştirii... seamă adresa: „Domnului Daniil Stavarache,
„Sunteţi aşa de bun să mi le spuneţi pensionar". Cum? Pensionar? Dar gradul
pe nume?" lui de căpitan nu-1 mai poartă? Păi gradul
„De ce nu, tătucule; dar n’aş putea să e proprietatea oficerului, ţivililor, şi în mor­
aflu şi eu în care scop?“ mânt, o ştiţi voi asta? Cine poate să-i ia
„Ba d a . . . Iote, e un ordin dela prefectură, gradul unui oficer? Hm! Şi nici nu-i trecea
primit dela onor. ministerul de i s t e r n e . . . prin minte să se ducă la o asemenea ne­
facem, ca să zic, un ri c i n s i m â n t.. cuviincioasă poftire ori să răspundă măcar.
— „Măă... recenzământ care va să zică şi Dacă are ceva, să poftească dumnealui, se
de cei decoraţi! Ce ţi-e şi cu legile astea gândiâ. Sfâşie hârtia, peticuţe, şi-şi umplu
ţivile... O fi, tătucule, fă-ţi datoria şi scrie: mâna s’o risipească în vânturi, dar ce se
„Trecerea Dunării", care nu se mai dă, gândi mai bine, vârî în buzunar pumnul cu
taicule, în ziua de azi, nimănuia... dobândită peticelele ce-i scăpau printre degete şi-o
după trecerea dela Silistrioara; „Virtutea", porni vijelios pe uliţe, până ce se trezi în
taicule, „Virtutea militară", dupăce am ieşit cabinetul poliţaiului, care-1 primi cu toată
din spitalul Crucei Roşii, zăcut de lingoare curtenirea... Tătucu, nerăbdător şi fără pic
şi de-o rană la cap şi tot m’am mai dus la de chef, îşi goli buzunarele de hârtioare pe
războiu de-am dat piept cu păgânii şi-am masa poliţaiului:
împărtăşit soarta vitejilor şi de m’a făcut Vodă „Ce te-ai apucat de glume, tătucule? Ce
ofiţer, cu gura lui, din vagmistru ce eram... sunt astea?"
„Comemorativa Rusă", din porunca împăra­ Poliţaiul îl pofti să şează:
tului Rusesc, dată de marele duce Nicolae, „Nimica toată, domnule căpitane, nu trebue
ştii tu cine-i ăla, Marele Duce, taicule?... să vă fie cu supărare, vă explic eu... numai
„Însemnele pentru 25 de ani sub drapel", fără şedeţi o leacă." îi vorbiâ frumos şi cu mare
nici o pedeapsă leat, pe foaia mea personală şi cuviinţă. Tătucu se aşeză pe divan:
numai cu laude, nu că ţi-o spun e u . . . Te-ai „Ei vezi, aşa te ’nvaţă; gradul, tătucule,
pliroforisit? Aşa să ştii şi s’auzim de bine." gradul, nu cum ai scris la adresă, gradul e pro­