Page 4 - 1908-21

500 LUCEAFĂRUL Nrui 21, 1908.

Aripi tăiate...

Profesorul Neagu, sdrobit şi singur, mă­ Când trecea prin dreptul oglinzilor din
sură cu mersul lungul odăilor şi cercă să se pereţi, îşi zărea capul albit şi faţa trasă şi
reculeagă din căderea lui sufletească. tristă.
Trecuse prin toate încercările şi acum, când Cum se poate irosi o viaţă!...
vedeâ că nu mai are nimic de aşteptat, nimic Se ducea cu mintea la soarta lui nedreaptă
care să-I mai bucure, sau să-l doară, i se şi-i păreâ rău şi sângeră, că l-a duşmănit de
păreâ c’a scăpat de sub încrucişarea unor geaba şi l-a scos brutal din puţina lui bu­
lovituri, venite peste capul lui din toate curie, cu care se împăca aşa de bine... El
părţile. n’a fost un ambiţios în viaţă, s’a mulţumit
Se opriâ, din când în când, din mers şi cu puţin, dar se vede c’aşa e soarta, cu cât
stă aşa ca năucit, pironit între gânduri ne- îi ceri mai puţin, cu atât ea nu-ţi dă nimic...
hotărîte, ca la o răspântie cu drumuri ne­ Ce singur şi îmbătrânit a rămas!...
cunoscute. Neagu se opreşte în faţa oglinzii, şi vă-
Ce să mai facă el de aici încolo? zându-se mai bine, a crezut c’a dat cu ochii
Mintea lui Neagu se sbăteâ printre gân­ de altă arătare, aşa se schimbase de mult. Şi
duri, ca o pasere, rănită, căzută în nişte ruine. doar nu eră profesor decât de vr’o patru ani.
Pierderea copilului îi tăiase tot avântul şi Trecutul începe a-1 fură ca într’o adul­
credinţa în viitor. Când a venit mai târziu mecare :
şi moartea neveste-si, - în împrejurări cu A plecat dela universitate, cu gânduri foarte
totul stranii, n’a mai ştiut ce să creadă modeste în lume. E drept că şi muncise
de norocul lui. De unde plecase pe drumul mult până atunci, aşa încât acum la urmă
vieţii, stăpân şi cu gânduri bine alese, s’a n’aştepta decât linişte, ca să se odihnească.
pomenit deodată la mijlocul căii, ca trezit Visul lui eră simplu de tot: o catedră în pro­
dintr’un vis mincinos, fără să mai ştie de vincie şi tovărăşia unei femei cinstite şi gos­
unde a plecat şi unde trebue s’ajungă. podine...
Ce mai poate aşteptă el dela viaţă? Un copil, ar fi venit apoi, ca un adevărat
Un copil l-ar fi împăcat cu toate înfrân­ trimis, care să-l împace cu norocul cel duşman.
gerile, un copil te leagă de viitor, în el e Şi drumul acesta uşor i s’a deschis ca un
sufletul tău care va trăi înainte, ca să îm­ revărsat de ziuă:
plinească pe pământ, aceea ce tu numai ai Oraşul, unde a fost trimis ca profesor, eră
năzuit... liniştit şi curat, cu oameni împăcaţi şi îm­
Şi ce poate să te mângâie mai mult, decât prejurimi frumoase.
gândul că ceeace tu ai sperat numai, va Gazda Iui, o institutoare ieşită la pensie,
puteâ să fie aievea pentru copilul tău... crescuse în casă o nepoată, pe domnişoara
Aici pare că s’ascunde toată iluzia vieţii, cu Suzana, care ajunsese acum fată de măritat.
imboldul la muncă, la răbdare şi aşteptare. Fata era o fire blândă şi înclinată la visuri.
Cât de străin şi singur se trezeşte omul Cetise multe cărţi până atunci şi în şcoală
când înţelege că nu se mai poate legă cu se distinsese la compuneri...
nimica de nemurire şi că, închizând el ochii, Neagu urmăreşte cu mult interes apucă­
se rupe cu totul firul zilelor de mâne şi mor turile simple ale fetei şi-i place şi înfăţişarea
speranţele odată cu el. în oprirea aceasta ei subţiratică şi vioae.
bruscă de viaţă, plânge şi se sbuciumă su­ Gazda vedeâ cu ochi buni apropierea pro­
fletul rasei ameninţate, care s’a tras cu atâta fesorului şi nu scăpă niciodată prilejul de a-i
nădejde şi greutate până aici, tocmai din în- vorbi bine de fată.
tunerecul vremilor cari au zămislit pe om... Ce gospodină, doamne!...
Paşii lui Neagu călcau îndesat, trosnind La amintirea aceasta dulce, Neagu închide
duşumeaua în mersul lor neogoit. tare din ochi, ca să nu-şi mai vadă în oglindă