Page 9 - 1908-21

Nral 21, 1908. LUCEAFĂRUL 505
„Gândul acesta a început a mă urmări ca o sdruncin de neînchipuit. Nopţile vin ca o
sugestiune. Dar voiu învinge totul. Eu sunt groază. Nu pot închide ochii, fără să nu intru
tânără şi pasionată. îl voiu învălui şi dovedi în lumea viselor de spaimă. Nu mai ştiu cum
cu iubirea mea, ca să uite urâtul şi amin­ să lupt contra urâtului şi-a singurătăţii. Neagu
tirea copilului pierdut. Vreau să fiu mamă ade­ trece ca o umbră de doliu, îmbătrânit şi rece,
vărată, mama copilului lui Neagu“... mângăindu-se cu portretele copilului şi cu
suspinele dese. Eu nu mă mai încerc să-l
„Bine c’am ajuns în vară, scap de oraş înving, am desperat de propria mea putere.
şi de înconjorul acela chinuitor, care nu mă Mai ales în urma viziunei mele — o! ce vi­
lasă să mă bucur. Mă duc cu Neagu la mă­ ziune stranie: Stăm cu capul pe umărul lui
năstiri. Acolo, în răcoarea munţilor şi ’n li­ Neagu. Eram singuri pe trunchiul din poiană.
nişte, îl voiu recuceri din muţenia şi îngân- Printre crengile copacilor, sclipiau razele lunei.
durarea Iui. îndemnaţi de natura tainică şi Am avut atunci un moment de extaz. M’am

Boutet de Monvel: Convalescenta.
regeneratoare, vom trăi viaţa în plinul ei, tre­ întins şi-am sărutat ochii inspiraţi ai lui Neagu.
zind pe Neagu la iubire şi speranţe noi. Aici Credeam c’au revenit timpurile de iubire, dar
nici eu nu sunt destul de împăcată, căci mă când să-i înlănţui gâtul cu braţele, o mânu­
urmăreşte moartea copilului şi părerile de şiţă de copil s’a întins par’că în spre pieptul
rău trecute. încotro mă întorc găsesc numai meu, ca să mă ferească, şi când deschid bine
mustrare şi ameninţări. Mi-i sufletul înlănţuit ochii, îmi văd ca într’o halucinaţie, copilul
ca într’o mreajă care mă strânge şi mă în- mort, cum se opintea să mă înlăture ca dela
năduşă. Când m’apropiu de Neagu, cu toată un păcat.“
dorinţa mea de a mă învioră şi a-1 cuceri, „Nu mă mai pot apropia de Neagu, fără
mă simt deodată ca desarmată, cu braţele să nu am iluzia că o mânuţă gingaşă ne
tăiate şi sufletul rece. Toată nădejdea mi-i fereşte. Odată, când m’a luat în braţe aşa la
în aerul proaspăt şi în natura copleşitoare o joacă, am dat un ţipăt de spaimă, crezând
dela munte. Acolo trebue să-mi renasc sim­ că strivim în stringerea aceea trupul copi­
ţurile şi să dau aripi sufletului meu învins”... lului meu mort, răsărit între noi ca din văzduh.
Intr’o noapte am avut un vis neînţeles. Ră-
„Cred că nimica nu-mi va mai putea da tăciam printr’o mlaştină. Abia îmi scoteam
împăcarea sufletului şi-a trupului. Suntîntr’un un picior din mocirlă, pentruca să calc din