Page 10 - 1908-21
P. 10

506                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 21, 1908.
           nou  mai  departe.  Umblând  eu  aşa  prin  noroi,   voioasă.  Deodată  însă  Neagu  se  face  palid
           bag  de  seamă  că  s’apropie  de  mine  un  co­  şi se uită tremurând la mine.
           pilaş  îmbrăcat  în  alb,  care  abia  aducea  în   „Atunci m’am spăriat şi-l întreb:
           braţele  lui  micuţe  un  maldăr  de  flori  veş­  De ce te-ai schimbat aşa la faţă?
           tede.  Mă  uit  bine  şi  recunosc  haina  cea   Pentrucă mânile tale au îngheţat în
           albă,  care  eră  cusută  de  mine.  Am  dat  un   mânile mele...
           ţipăt  de  spaimă.  Când  a  ridicat  copilul  capul   E drept că mă simt toată de ghiaţă —
           lui  palid  şi  trist,  mi  s’a  tăiat  răsuflarea  şi   ce frig mi-e!...“
           glasul.  Copilul  meu  cel  mort  îmi  întinsese
           legătura  de  flori  veştede  şi-mi  zice  tânguitor:   „Azi  Neagu  mi-a  adus  vestea  că  plecăm
               laţi-le,  de  ce  mi  le-ai  mai  dat...  nu  ştii   la Constanţa cu mai mulţi cunoscuţi de aici.
           că  florile  nasc  din  iubire?  florile  tale  s’au   „O!  marea...  marea!...  Poate  acolo  să-mi
           veştejit, dacă nu m’ai iubit...   găsesc împăcarea şi liniştea sufletului...
             „M’am  trezit  plângând  şi  când  am  simţit   „Eu n’am văzut marea niciodată 11 .
           pe  Neagu,  plecat  asupra  mea,  ştergându-mă   *
           pe  frunte,  ini-am  simţit  vina  mai  grea  ca   Aici se sfârşiau însemnările Suzanei.
           oricând.                            Trei  zile  dela  întâmplarea  asta,  n’a  mai
             „Ce  să  mă  fac  de-acum  ?  Unde  mai  pot   văzut  nimeni  pe  Neagn  ieşind  din  casă.  Ve­
           nădăjdui să-mi găsesc împăcarea ?“  cinii  n’au  băgat  de  seamă  această  lipsă,  fiind
                                             deprinşi  cu  ciudăţeniile  profesorului  sin­
             „Sunt  ruinată  cu  totul.  Mi  s’au  sdruncinat   guratic.
           nervii...  sufăr.  Aci  mă  înfierbânt,  de  mă  trec   A  patra  zi,  însă,  directorul  gimnaziului
           sudorile,  aci  cad  într’o  amorţire  de  moarte   a  trimis  pe  servitor  la  Neagu,  ca  să  vadă
           şi  mă  răcesc  ca  ghiaţa.  Apropierea  de  Neagu   dacă-i  acasă,  căci  lipsiâ  dela  cursuri  de  trei
           e  o  adevărată  frică.  Când  îl  văd,  tresar  ca   zile, fără concediu...
           de-o  arătare.  Acum  nu  mă  mai  gândesc  la   Servitorul  găsind  uşa  dela  intrare  dată  în
           un  copil  care  să  fie  al  nostru.  Cred  că  nici   lături,  intră  în  casa  profesorului...  tuşeşte
           n’ar  mai  putea  fi  cu  putinţă  o  naştere.  Am   ca  să  facă  sgomot...  la  urmă  îl  chiamă  pe
           ajuns  un  trup  fără  nici  o  simţire.  Mi  se  pare   nume...  dar  nu  se  auziâ  nimeni  de  nicăiri.
           că  am  început  să  mă  răcesc  de  pe  acum,  ca   Atunci  dă  să  caute  prin  odăi  şi  când  să  des­
           să mă găsească moartea pregătită.  chidă  uşa  dela  camera  de  lucru,  îl  trăsneşte
             „Ieri  am  avut  iluzia  unei  înviorări.  Neagu  îmi   un miros greu de mort.
           ţinea  mânile  în  mânile  lui  şi-mi  vorbea  frumos,   Neagu  atârnă  în  mijlocul  odăii,  spânzurat
           privindu-nii  în  ochi.  Eu  mă  încercam  să  par  de tavan, cu beteala de nuntă a Suzanei...
                                                                     Ioan Adam.


                                        C  â n i \ e  c .
                                 i .                     n .
                         Uezi floarea de pe stâncă,  Uezi steaua ce străluce
                         Frumoasa floare-o vezi,  Pe boltă, sus, mai viu?
                         Ce-şi are chip din raza  Departe-i pân’ la dânsa
                         Eternelor zăpezi?       Şi drumul eu nu-l ştiu.
                         Mi-i sufletul la dânsa  în lumile albastre
                         Şi drumu-i lung şi greu;  Hi-i sufletul meu dus;
                         Prăpastia-i adâncă —    Tot mai departe-i steaua
                         Şi floarea eu o vreu.   Şi eu vreu tot mai sus.
                                                                  G. Rotică.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15