Page 8 - 1908-21
P. 8

504                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 21. 1908.
             „Cei  dimprejur  însă,  mi-au  spus  c’am  strigat   Puteam  eu  să  nu  mă  duc  s’o  consolez?
            pe  Marius  în  chinurile  naşterii  de  bună  seamă   Şi  apoi  copilul  ei  îmi  eră  drag,  îl  iubeam
            ca  să-I  blastăm,  căci  nu  cred  că  instinctele   cu  toată  iubirea,  cu  care  trebuia  să  iubesc
            brutale, să-ini fi învins conştiinţa păcatului.  copilul  meu.  Numai  când  mă  duceam  la  prie­
             „Nu  mai  pot;  înebunesc.  Ar  trebui  să-i   tena  mea  şi-i  vedeam  băiatul,  înţelegeam  cât
            smulg  copilul  din  braţe,  atunci  când  îl  stringe   aşi  fi  putut  fi  de  fericită,  dacă  nu  se  în­
            el  mai  cu  drag  şi  să-l  arunc  departe,  cum   tâmplă ce s’a întâmplat cu mine.
            se  lapădă  omul  de  o  ruşine.  Să-i  spun  că   Odată  intrată  în  casa  Anetei,  puteam  să
            nu  sunt  vinovată,  că  n’am  ştiut  cu  cine  mă   nu-i văd şi copilul ? — pe Milică ?
            mărit,  c’am  greşit  fără  să  mă  gândesc,  silită   Nu te duce la el, că şi tu ai copil şi-i
            de  un  nemernic  şi  azi  când  mă  văd  atât  de   iei boala...
            iubită  şi  îngrijită,  în  tovărăşia  unui  om  aşa   Crezi, soro? — astea sunt basme...
            de  bun,  n’aşi  vrea  ca  tocmai  eu,  cea  miluită,   boala e dela Dumnezeu...
            să  fur  atâta  iubire,  atâta  lumină  cu  o  min­  Şi-am  intrat  la  copil  ca  la  o  mântuire.
            ciună  scârboasă.  Nu  pot  să  mai  las  pe  Neagu   L-am  sărutat  şi  l-am  mângâiat,  în  aşternutul
            în  rătăcirea  lui,  trebue  să-l  scot  din  visul   lui  de  moarte,  cu  setea  şi  ardoarea  despe­
            acesta  înşelător,  trebue  să  mă  scap  de  copil,   ratului  care-şi  găseşte  împăcarea  lui  sufle­
            să  rămân  singură  cu  el.  Atunci  îmi  voi  răs­  tească.
            coli  tot  sufletul,  voi  revărsă  toată  duioşia,   Nu ştiu, însă, dacă aceasta nu e o crimă.
            pentruca  să-l  fac  fericit,  cu  ceeace  e  ade­  De  ce  căutam  să  întârziu  în  cameră  şi  să
            vărat  şi  curat  în  simţirea  mea,  nu  cu  căderea   ating  toate  lucrurile  bolnavului  ?  Mi  se  în­
            trupului blăstămat"....           tunecă  ochii  ca  la  vederea  unui  spectru  de
                                             spaimă.
             „Când  îl  văd  cât  iubeşte  copilul,  înţeleg   Nu,  n’am  vrut  să-mi  omor  băiatul,  n’aveam
            cât  ar  fi  dorit  să  se  ştie  tată  şi  atunci  hoţia   nici  un  drept  asupra  vieţii  lui,  —  dar  trebuia
            mea  m’apasă  mai  ruşinos  şi  vina  mă  urmă­  să  văd  pe  Milică,  copilul  acesta  îmi  eră
            reşte şi mă mustră ca un vis greu.  drag...
             „încotro să mai găsesc împăcarea?  Băiatul  meu  a  murit  tocmai  la  o  săptămână,
             „Ce-ar putea însă să mă mai împace ?  când Milică s’a ridicat cu totul de pe boală.
             „O,  câtă  fericire  am  pierdut  pentr’o  copi­  Să  se  fi  luat  oare  moartea  după  mine,  din
            lărie!  La  câte  bucurii  nu  trebue  să  renunţ;   casa lor?
            la  câtă  linişte  şi  mândrie  nu  mai  am  dreptul   Ce-a  fost  însă  până  acum,  s’a  trecut  totul,
            să  mă  mai  aştept,  pentr’o  rătăcire  de-un   acum  sunt  liberă,  pot  să-mi  iubesc  bărbatul,
            moment ?                          mi-am  răscumpărat  îndeajuns  greşala,  sunt
             „Să  nu  poţi  să-ţi  priveşti  bărbatul  în  faţă,   liberă,  sunt  toată  a  lui,  trebue  să-i  fac
            fără  să  roşeşti  de  căderea  ta,  sănii  poţi  să-l   un copil care să fie al nostru"...
            chemi  voioasă,  ca  să  te  pleci  cu  el  asupra
            leagănului,  mână  ’n  mână,  tâmplă  lângă  tâmplă,   „Joc  un  rol  straniu.  Eu  trebue  să  par  ve­
            în  aceeaşi  înduioşare  de  părinţi  fericiţi,  care-şi   selă  şi  caldă,  pe  când  Neagu  rămâne  ne-
            văd norocul înflorind!..."        mângăiat.  Pe  el  îl  urmăreşte  amintirea  co­
                                              pilului  pe  care  îl  credea  al  lui  şi  plânge  ca
             „în  sfârşit  sunt  salvată.  Copilul  nu  va  mai   după  o  perdere  fără  de  preţ.  înzădar  îl  mân­
            stă  între  noi,  ca  o  prăpastie  peste  care  nu   gâi  şi-i  dau  curaj,  el  rămâne  rece  şi  îm­
            se  mai  poate  trece.  Eră  din  sângele  meu,   bătrâneşte  văzând  cu  ochii.  I-a  intrat  în  cap
            îmi  eră  fecior,  dar  nu-1  dorisem,  nu-mi   ideia  nenorocită  că  nu  va  avea  copii.  Eu  îl
            trebuia,  eră  din  păcat,  de  aceea  nu  poate   cuprind  iubitoare  şi  dornică,  îi  făgăduesc  un
            să-mi pară rău de moartea lui...  rod  fără  seamăn,  dar  el  dă  trist  din  cap  şi
              Dar dacă l-am omorît eu?        rămâne neîncrezător:
             Să  vedem,  să-mi  aduc  aminte...  Copilul   S’a sfârşit... Nu vezi că suntem nişte
            Anetei, prietena mea, eră bolnav de anghină.  obosiţi ? O! dacă nu-1 pierdeam pe cel dintâi!...
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13