Page 5 - 1908-24
P. 5

Nrul 24, 1908.             LUCEAFĂRUL                        569
         crescut  sub  îngrijirea  unei  rude  îndepărtate,   vieţii  şi  a  morţii.  Neputând  îndură  pierderea
         Tatiana  Alexandrovna  Iergoiskii,  ce  locuia   fiului  ei,  după  nouă  luni  muri  şi  bunică-sa,
         la  dânşii.  în  tinereţă  existase  o  legătură  su­  într’o  zi  de  sărbătoare,  în  care  un  coleg  de
         fletească  între  Tatiana  şi  tatăl  lui  Tolstoi.   şcoală  spusese  fraţilor  Tolstoi  că  nu  există
         Ei  au  renunţat  însă  la  visele  lor,  ca  acesta   Dumnezeu.
         să-şi  poată  mântui  familia,  căsătorindu-se  cu   Firea  micului  Tolstoi  ne-o  caracterizează
         bogata  principesă  Wolkonskii.  Tatiana  a  rămas   poate  mai  bine  excentricităţile  Iui.  într’o  zi
         credincioasă  sentimentelor  ei  curate  din  tine­  sări  din  etajul  al  doilea,  ca  să  atragă  asupra
         reţă, şi, păstrându-şi toată viaţa o seninătate de   lui  atenţia  tuturora,  altădată  îşi  rase  sprân­
         martiră,  s’a  împăcat  cu  soartea  ei  de  a  se   cenele,  ca  să  nu  fie  la  fel  cu  ceilalţi  băieţi,
         jertfi  pentru  alţii.  A                         iar  odată,  când  făceâ
         îngrijit  ca  o  mamă  de                         o  călătorie  cu  familia,
         orfanii  iubitului  ei  de                        se  detejos  din  trăsură
         odinioară,  neprimind                             şi  se  luă  la  ’ntrecere
         a-i  fi  soţie  nici  după                        cu  caii,  până  căzu  de
         moartea   principesei                             oboseală.  Cum  vedem
         Wolkonskii,  cu  toate                            de  pe-atunci  voia  să
         insistenţele văduvului                            fie  original,  de  pe
          Tolstoi.   „Tatiana                              atunci  era  chinuit  de
         Alexandrovna  —  zice                             vanitatea  de  a  fi  mai
         Tolstoi  în  amintirile                           mult  decât  îl  socoteau
         lui  —  a  avut  cea  mai                         cei  dimprejurul  lui.
         mare  influenţă  asupra                           „Adeseori  mă  cuprin­
         vieţii  mele.  Din  copi­                         deau  clipe  de  îndo­
         lărie  m’a  învăţat  să                           ială,  —  ne  povesteşte
         cunosc  farmecul  su­                             el  mai  târziu  —  îmi
         fletesc  al  iubirii.  Şi  nu                      închipuiam  că  nu
         m’a  învăţat  cu  vorba,                          poate  există  fericire
         ci  prin  întreaga  ei                            pământeană pentru un
         viaţă,  prin  întreaga  ei                        om,  care  are  nasul
         fiinţă...  O  vedeam  şi                          aşa  lat,  buzele  aşa  de
         o  simţiam  cum  îşi                              groase  şi  ochii  mici,
         trăieşte  viaţa  în  iubire                       suri,  ca  mine.  Mă  ru­
         şi  lângă  dânsa  pri­                            gam  lui  Dumnezeu  să
          cepui  dela  început                             săvârşească  o  minune
         fericirea acestui senti­  Leo N. Tolstoi la 1854.  şi  să  mă  prefacă  în-
         ment.  Tot  dela  ea  am                          tr’un copil frumos."
         învăţat să cunosc farmecul unei vieţi retrase."  Când  eră  mai  mărişor,  începu  să  se  ma­
          Copilăria  lui  Tolstoi  se  aseamănă  cu  a   nifeste  şi  puterea  originală  a  vieţii  Iui  su­
         tuturor  copiilor  de  boieri  bogaţi,  ce  trăesc  la   fleteşti.  îşi  închipuia  că  un  om,  care  nu  e
         ţară.  Se  rugă  în  fiecare  seară  lui  Dumnezeu   învăţat  cu  suferinţa,  nu  poate  fi  fericit  în
         să  fie,  a  doua  zi,  vreme  frumoasă,  ca  să  se   viaţă.  Ca  să  se  obişnuiască  cu  această  vir­
         poată  plimbă;  se  desfătâ,  privind  la  beşicile   tute  creştină,  adeseori  ţineâ,  cu  mânile
         de  săpun  ce  i  le  suflă  bunică-sa,  şi  învăţă,   întinse,   dicţionarele   grele   ale   mătuşă-sa
         împreună  cu  ceilalţi  fraţi,  ce-i  spuneau  gu­  câte  cinci  minute,  ceeace  i  se  părea,  pe
         vernantele  şi  profesorii  străini,  aduşi  la   semne,  un  canon  cumplit;  alteori  se  încuia
         Iasnaia  Poliana.  Cel  mai  însemnat  moment   într’o  odaie  şi  îşi  biciuiâ  umerii  goi  cu  o
         din  copilăria  lui  a  fost  moartea  de  apoplexie   funie, până îi dădeau lacrimile.
         a  tatălui  său  (la  1837).  în  mintea  copilului   Pentru  cunoaşterea  vieţii  lui  intelectuale
         de  9  ani  pentru  întâiaşdată  se  ivi  problema  de  atunci  amintim  câteva  curiozităţi  carac­
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10