Page 10 - 1908-24
P. 10

574                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 24, 1908.
           şi  preţueşte  mai  mult  decât  boierul,  un  copac   nu  e  nici  o  legătură  şi  nici  o  orânduială;
           e  mai  fericit  şi  preţueşte  mai  mult  decât  un   tot  ce  ştiu  e  aşa  de  puţin.  Sunt  un  om  mo­
           ţăran  şi  moartea  unui  stejar  este  pentru  crea-   leşit,  nehotărît,  nestatornic,  prost,  închipuit
           ţiune  o  întristare  mai  mare,  decât  moartea   şi  arţăgos,  ca  toţi  oamenii  cari  au  un  ca­
           unei principese bătrâne.         racter  slab.  Nu  sunt  viteaz.  Nu  sunt  metodic
            Aceste  idei  sunt  împrumutate  din  filo­  în  călăuzirea  vieţii  mele  şi  sunt  aşa  de  leneş,
           zofia  lui  Rousseau  şi  Schopenhauer,  pe  care   încât  trândăvia  mi  s’a  prefăcut  într’o  a  doua
           Tolstoi  îi  socotea  de  cei  mai  mari  cugetători   natură.
           ai  omenirii.  Pe  Rousseau  îl  admiră  aşa  de   Nu  putem  încheia  această  parte  din  viaţa
           mult,  încât  îi  purtă  chipul  la  gât  într’un   lui  Tolstoi,  fără  să  pomenim  părerea  lui
           medaillon. 1 )                   crudă,  de  mai  târziu,  despre  aceşti  ani  ai  ti­
                                            nereţii,  la  cari,  —  ne  spune  el  ,  se  gândea  cu
            Dupăce  cunoaştem,  în  liniamente  generale,   ruşine  şi  cu  aversiune.  Ascultaţi  ce  scrie  în
           activitatea  artistică  a  lui  Tolstoi  între  anii
           1852  1862,  să  ne  oprim  câteva  clipe  asupra   lucrarea sa: „Cum m’am făcut credincios".
                                              „Am  omorît  oameni  în  războaie,  m’am
           vieţii morale-religioase din această vreme.  bătut  în  duele  cu  gândul  să  omor  pe  aiţii;
            Şi  ’n  aceşti  zece  ani  lucrează  cu  stăruinţă
           la desăvârşirea lui morală.      am  pierdut  în  jocuri  de  cărţi;  mi-am  risipit
                                            averea  care  erâ  stoarsă  din  sudoarea  ţăra­
            îşi  face  mereu  programe  de  muncă  şi  de   nilor,  pe  cari  îi  pedepsiam  cu  cruzime;  pe­
           purtare.  Când  eră  subofiţer  în  Caucaz  (Martie
           1852)  notează  în  ziarul  intim  că  trei  slăbi­  treceam  cu  femei  uşoare  şi  înşelam  oamenii.
           ciuni  stau  în  calea  idealului  său  moral:  jocul   Minciună,  jaf,  adulter  de  tot  soiul,  beţie,  bru­
           de cărţi, senzualitatea şi vanitatea.  talitate  şi  omor  toate  aceste  fapte  ruşinoase
                                            le-am  săvârşit;  nu  erâ  crimă  pe  care  să  o  fi
            Cu  câteva  luni  mai  târziu  scrie,  între  altele,
           următoarea  maximă:  „Omul  care  are  de  scop   ocolit  şi  cu  toate  acestea,  printre  oamenii  de
                                            rangul  meu,  treceam  de  un  om  relativ  moral
           fericirea  sa  proprie,  e  rău;  e  rău  şi  slab  celce   Această viaţă am dus-o zece ani.
           socoteşte  că  scopul  lui  final  e  părerea  bună   în  această  vreme  am  început  să  scriu,  din
           a  lumii  despre  el.  Acela,  care  are  de  scop   vanitate,  din  dorinţa  de  câştig  şi  din  trufie.
           fericirea  altora,  e  virtuos;  acela,  al  cărui
           scop e Dumnezeu, e mare."        Am  urmat  ca  scriitor  aceeaşi  cărare  pe  care
                                             am  urmat-o  ca  om.  Şi  de  dragul  renumelui
            Când  eră  ofiţer  în  Crimea  (1855)  i-a  venit   şi  al  bogăţiei,  pentru  cari  am  scris,  am  fost
           pentru  primaoară  ideia  de  a  întemeiâ  o  nouă   silit  a  înăbuşi  în  mine  binele  şi  a  mă  înjosi
           religiune.  O  religiune  ca  a  iui  Isus,  dar  cu­  în  faţa  păcatului.  Când  scriam,  de  câteori  nu
           răţită  de  dogme  şi  de  misticism,  care  nu  fă-
                                             mi-am  chinuit  creerul,  ca  sub  masca  indi­
           gădueşte  fericirea  pe  ceealaltă  lume  ci  feri­  ferenţei  şi  a  glumii  să-mi  ascund  dorul  de
           cirea de pe pământ.               a  mă  înălţă,  de  care  îmi  erâ  cuprins  întreg
             Tot  în  această  vreme  îşi  face  un  intero­
           gator  straşnic  al  personalităţii  sale.  Iată  ce   sufletul.  Mi-am  ajuns  scopul  şi  eram  apreciat.
                                             Când  eram  de  26  de  ani,  după  terminarea
           scrie despre sine însuşi:
             „Sunt  urât,  stângaciu,  murdar  şi  incult.   războiului,  am  venit  la  Petersburg  şi  am
           Sunt  pornit  spre  mânie,  un  om  ce  batjoco­  făcut  cunoştinţă  cu  scriitorii  de  pe  acele
                                             vremuri.  Am  avut  parte  de  salutări  cordiale
           reşte  pe  alţii,  grosolan,  netolerant  şi  totuşi
           timid  ca  un  copil.  Sunt  mai  mult  sau  mai   şi de multe măguliri."  *
           puţin  un  ignorant.  Ceeace  ştiu,  am  învăţaf
           întâmplător şi pe apucate; în ştiinţa mea  Ştim  că  Tolstoi  din  Crimea  s’a  dus  la
                                             Petersburg.  Aici  a  făcut  cunoştinţă  cu  aristo­
             ’)  La  acest  loc  trebue  să  amintim  că,  din  punct  de   craţia  înaltă  a  Rusiei  şi  cu  scriitorii  grupaţi
           vedere artistic, scriitorul care l-a influenţat mai mult pe   în  jurul  revistei  C o n t i m  p o r a n u l .   Această
           Tolstoi  a  fost  Stendhal,  cu  operile  lui  Chartreuse   revistă,  întemeiată  de  Puşchin  şi  Pletniof  la
           de  Parme  şi  Rouge  et  noir.  „Ce  ştiu  despre  răz-
           boiu,am  învăţat  dela  Stendhal"  ne  spune  singur  într’o   1847,  reprezentâ  tendenţionismul  în  artă.  Dacă
           convorbire  cu  Boyer  din-  Paris,  pe  aducem  bine  aminte,  criticul  rus  Bielinskii
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15