Page 9 - 1908-24
P. 9

Nru! 24. 1908.             LUCEAFĂRUL                        573

         un  tablou  din  viaţa  centrului  căzăcesc  No-   Şi  dragostea  lui  faţă  de  frumoasa  fată  de
         vomlinska:                        Cazac, Mariana, îl face să exclame:
           „Fetele  tinere  aleargă  cu  ramuri  lungi  în   „Ah,  de-aşi  putea  fi  Cazac,  cum  e  Lu-
         mână  înaintea  turmei,  care  se  apropie  într’un   cuşca,  să  fur  cai,  să  omor,  să  mă  ’mbăt  şi
         nor  de  praf  şi  de  tnusculiţe.  Vacile  grase  şi   să  mă  strecor  ameţit  de  vin  sub  fereastra
         bivoliţele  se  risipesc  pe  uliţi.  în  urma  lor  vin   ei,  fără  remuşcări!  Ne-am  înţelege  şi  aş  pu­
         femei  cu  scurteicele  tărcate.  Glumele  şi  hoho­  tea  fi  fericit.  Ceeace  mă  doare  mai  mult  e  că
         tele  de  râs  se  amestecă  cu  mugetul  vitelor.  Un   eu  înţeleg  pe  femeia  aceasta,  iar  ea  nu  mă
         cazac  călare  bate  la  o  fereastră,  fără  să  desca-   ''a  înţelege  niciodată.  Ea  e  ca  natura:  fru­
         lece;  un  cap  frumos  de  femeie  se  iveşte  la  fe­  moasă, nepăsătoare şi n’are decât grija ei."
         reastră  şi  s’aud  şoapte  de  dragoste.  Un  lucrător   Şi  dorinţa  de  a  se  întoarce  la  natura  pri­
         tătar,  care  sosise  din  stepă  c’un  car  de  trestii,   mitivă,  ca  să  câştige  dragostea  acestei  femei,
         îşi  desjugă  boii  în  curtea  hanului  şi  vorbeşte   îl  face  pe  Olenin  să  creadă  un  moment  că
          tătăreşte  cu  stăpânul  său.  în  mijlocul  uliţii,   soartea  omenească  îţi  impune:  „să  trăeşti
          de  ani  de  zile  e  o  baltă  mare,  pe  care  tre­  numai  pentru  tine  însuţi",  să  fii  un  egoist.
          cătorii  încearcă  să  o  ocolească,  lipindu-se   Dar  acest  suflet  chinuit,  când  adoarme  singur
         de  garduri.  O  femeie  tânără  trece  prin  baltă   în  mijlocul  pădurii,  e  cuprins  de  alte  gânduri;
         cu  picioarele  goale,  ridicându-şi  poalele.  Se   se  trezeşte  în  el  fiinţa  morală  superioară,
         îndoaie  de  spate  sub  povara  unei  legături  de   care,  ne  mai  putându-se  întoarce  la  natură,
          uscături.  Un  cazac,  întorcându-se  dela  vâ­  îşi  găseşte  idealul  vieţii  în  altruism,  într’un
         nătoare,  strigă  Ia  ea:  „Ridică-Ie  mai  sus,  ne­  sentiment  de  jertfă  pentru  alţii,care  deosebeşte
         ruşinata!“  şi-o  ocheşte  cu  carabina.  Ea-şi   pe omul moral superior de fiinţa inconştientă.
         lasă  repede  poalele  şi-i  cad  uscăturile.  Un   Când  Olenin  e  în  mijlocul  pădurii,  vede  în
         cazac  bătrân,  întorcându-se  dela  pescuit,  duce   jurul  lui  arborii,  viţele  sălbatice,  fazanii  spe­
         într’o  plasă  peşti  încă  vii  şi,  ca  să-şi  scur­  riaţi,  şacalii  treziţi  din  somn,  miliardele  de
         teze  calea,  sare  peste  un  gard  dărăpănat  al   musculiţe  ce-l  împresoară  şi  i  se  pare  că
         vecinului  şi  se  sgărie  de  spini.  O  babă  trece,   fiecare  dintre  ele  eo  fiinţă  cu  un  Eu  deosebit
         târând  o  cracă  uscată;  răsună  lovituri  de   ca  şi  dânsul,  bagă  de  seamă  că  el,  boierul
         securi;  copiii  strigă,  aruncând  mingea;  femei   rus,  nu  e  mai  mult  pentru  natură,  ca  oricare
         sar  peste  garduri  vii;  fumul  se  înalţă  din   dintre  aceste  fiinţe,—şi  atunci  Olenin  s’aruncă
         toate  căminele;  pretutindeni  se  găteşte  de   în  genunchi,  se  roagă  lui  Dumnezeu  să-l  ţină
         cină.“                            cu  zile,  ca  să-şi  poată  jertfi  viaţa  pentru
           Această  viaţă  simplă  şi  instinctivă  i  se  pare   alţii,  căci  fericirea  omului  moral  e  a  trăi
         lui  Olenin  mult  mai  frumoasă  şi  mai  ade­  pentru alţii.
         vărată  decât  viaţa  pe  care  a  dus-o  el  până   în  contrastul  celor  două  stări  sufleteşti
         acum.  Contrastul  dintre  natura  virgină  şi   prin  cari  trece  Olenin  puteţi  observă  deose­
         lumea  civilizată  îi  trezeşte  în  suflet  dorul   birea  dintre  omul  brut,  creat  de  natură,  ce  se
         de  a  se  identifica  cu  această  natură.  încearcă   lasă  călăuzit  în  viaţă  de  instinctele  anima­
         să  câştige  dragostea  unei  fete  de  cazac,  o   lice  ale  firii  sale  şi  între  omul  care,  trezit
         frutnseţe  a  firii,  pe  care  o  iubeşte  atât  de   la  conştiinţă,  îşi  recunoaşte  nimicinicia  fiinţei
         mult,  în  cât  vreasă  o  ia  de  nevastă.  Dar  fata   sale  şi  pentru  care  singura  fericire  e  al­
         nu-1  înţelege,  nu-1  poate  înţelege,  cum  nu-1   truismul  religiunii  creştine.  Tolstoi  ne  arată
         înţelege  întreg  mediul  în  care  a  ajuns.  Simte   că  fericirea  pentru  un  om  e  sau  viaţa  pri­
         că  pentru  acest  mediu  el  e  un  străin,  că  cul­  mitivă,  inconştientă  şi  egoistă,  sau  viaţa  mo­
         tura  l-a  îndepărtat  aşa  de  mult  de  fericirea   rală superioară, conştientă şi altruistă. I
         vieţii  fireşti,  simple,  aşa  cum  a  lăsat-o  Dum­  Concepţia  primă  e  ilustrată,  mai  bine,
         nezeu,  încât  nu  se  mai  poate  apropia  de   desvoltată  în  povestirea  T r e i    m  o r ţ i ,   în
         ea.  Simte  că  nu  se  poate  desbrăcâ  de  tre­  care  ne  spune  că  cel  mai  fericit,  cel  mai
         cutul  lui,  de  personalitatea  lui  de  om  civi­  bun  e  acela,  care  gândeşte  mai  puţin,  care
         lizat, pentru a fi tovarăşul cazacilor sălbatici.  moare  cât  mai  simplu.  Ţăranul  e  mai  fericit
                                                                      2
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14