Page 7 - 1909-02

Nrul 2, 1909. LUCEAFĂRUL 31

Adrian.
„Nu mai e de stăpânit şi pace!... Nu-1 că e mic, are timp să ’nveţe şi destul s’o
vezi? De ’nvăţat nu ’nvaţă, de noi nu vrea cuminţi când o da de greutăţile vieţii!" Dar
să mai asculte şi toată ziua umblă hoinar. vezi că pomul dacă nu-1 îndreptezi cât e
Cu câtă bucurie l-am crescut, câte lacrămi crud, când o face coaja şi trunchiul gros
am vărsat când eră bolnav, câtă osteneală de geaba vei cătâ să-i îndrepţi cocoaşa ce-a
mi-arn dat ca să-l văd băiat cuminte şi să prins, că el tot înspre pământ îşi va plecă
mă pot mândri şi eu cu el, şi astăzi a ajuns vârful.
la nouăsprezece ani, abia în clasa a treia de Adrian a rămas repetent şi în liceu; ba
liceu. N’a fost an în care să nu rămâie re­ mai mult, a fost dat afară din şcoală, de
petent ; dela doisprezece ani s’a apucat de vre-o trei ori: ba pentru lipsiri, ba pentru
tutun, pe la grădinile de varietăţi se duce ’n învăţătură.
fiecare seară,... nu ştiu ce-o să mai scoatem Până aci nu zisese domnul Costache nimic;
din el!... Iţi seamănă dumnitale şi pace. abiâ acum însă îşi deschise ochii şi văzu că
Doar’ cărţi nu l-am simţit să joace; asta i-ar Adrinică s’a făcut un găligan lung cât postul
mai lipsi... mare, cu ochii mici duşi în fundul capului,
— Dar... cu nasul cât un coviltir; o mustaţă pe oală,
- Ce, ce? Nu cumva ai vrea să ţi-1 aperi? ce-i intră în gură, — o gură largă cu buzele
Nu! în faţa mea n’ai pe cine să aperi. Stri­ subţiri; — o bărbuţă roşcată îi umbreâ obra­
catul stricaţilor, ăsta e Adrian al dumnitale. zul; fălcile scoase în afară îi dau capului
— Dar lasă, Froso, nu te mai inerva atâta, forma unui pentagon, — dupăcum îi spusese
ce păcatele, aşa trebue să fie băieţii la vârsta chiar profesorul de geometrie, când n’a ştiut
lui. Eu când eram ca el învârtiam mahalaua odată cum se află suprafaţa poligonului; erâ
ca p’o nimica; nu eră fată căreia să nu-i fi slab şi la trup şi la minte, — spinarea cam
făcut ochi dulci barem odată; apoi la com­ adusă, vorba trăgănată şi mersul legănat,—
plect cine erâ mai bine văzut ca mine, îmi fire bolnăvicioasă.
plăcea lumea şi asta erâ... Deşi nu avea decât nouăsprezece ani, totuş
Grozăvenii, lucru mare! Ar trebui cu erâ îmbătrânit fără vreme din pricina nopţilor
vorbele astea să te lauzi în faţa lui fiu-tău, pierdute ori pe la şantan ori, mai ales, pe la
ca să audă isprăvile tale, fără pic de morală... teatrul de „variete".
— De, aşa puteam eu pe vremea mea, aşa „Nu ţi-am spus eu, Costache, să te duci
făceam, aşa poate el pe vremea lui, aşa să la Dima berarul şi să-i spui să nu-1 mai
facă. Băieţii să nu-i ţii din scurt că-i pierzi primească pe la el? De ce o laşi baltă?...
iute; nu-1 mai căţăii toată ziua, nu-1 mai Nu vezi că apostroafele noastre şi toate
plictisi cu morala ta fără pic de vlagă, că împotrivirile şi măsurile ce luăm sunt de
tocmai cu acestea îi turburi mai mult mintea prisos?... Mă gândiam că de i-om încuiâ
şi-o să-şi ia lumea ’n cap... uşa noaptea o să-I fac să vie mai de vreme
— Tu zici?... acasă. Ţi-ai găsit!... Ştii unde-a dormit azi-
— Vom vedea ce-o ieşi dacă nu-1 vei lăsă noapte?...
să facă cum l-o duce pe el capul. Cicăleşte-1 — ?...
mereu." — în podul grajdului!... la ascultă. L-am
Şi oare nu avea dreptate Coana Frosa ca tot văzut umblând cu unul ras la mustăţi,
să se supere? Când erâ Adrian mititel, cine-1 un actoraş d’ăia şeaişpce Ia un fişic, care
răsfăţâ mai mult şi-i scotea corniţe? Când joacă la Dima; ăla să ştii că-i suceşte capul
înjură ca un vizitiu, cine făcea haz şi-l în­ tocmai acum când mai sunt trei-patru săp­
tărită mai mult dacă nu Costache? Când tămâni până la sfârşitul anului; nu s’ar puteâ
umblă hai-hui pe maidane şi rămânea re­ când 1-ăi întâlni să-i aplici vre-o câteva, ştii
petent în şcoalele primare, cine zicea: ,,Lasă colea electorale, ca să-i placă şi lui şi să-I