Page 8 - 1909-04

80 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1909.
mai purta de grija molimelor ce secerau pe telui când simţiâ cât de mică dojană. Domnul
copii de prin prejur, dăduse de chilipir şi-şi Manole lăsă daruri şi bani, şi plecă pe-ci
făcea veacul în casele proprietarului, ca să încolo, la Bucureşti, după-ce, mai înainte, se
numere de câte ori a străfigat Manolică, să-l puneâ la sfat cu frate-său, plănuiâ şi hotărâ
caute de gâlci şi de tuse, să-l îmbăieze în de fiitor, şi se bucurau amândoi de cumin-
apa sărată şi’n zeama de frunză de nuc, şi ţeniâ şi deşteptăciunea băiatului. Prevăzător
să adune francii ăi frumoşi, noi şi albi, pe însă şi în ceva mai cunoscător dintr’ale vieţii,
cari îi risipeâ domnii lorgu spre a ţinea teafără dădeâ câteodată şi poveţe fratele mai mare:
sănătatea juvaerului. „Da, să fii băgător de seamă, lorgule . ..
Din bunătăţile ce curgeau dela Bucureşti Mie par’că, mi-se pare că-1 cam strică cu
şi dela Târgu-Jiu se împărtăşeau, se înţelege, răsfăţul..." Dar să fi ştiut Tata Naşu pe ce
şi fetiţele crescute mari, durdulii şi bucălate, cal a învăţat să încalice Manolică, dar de-ar
roşii ca rodia şi mândre ca florile, pe cari fi aflat cum sboară farfuriile când se necăjeşte
le doftorise mai mult soarele, apa rece şi pe fete şi se fac mii şi fărâmi în perete, dar
umbra pădurii şi le ţinea mai sănătoase grija să fi aflat cine fură leii şi polii din lădiţă
lui Dumnezeu. şi-i da pe arşice şi la gropiţă cu băeţii jude­
La cinci ani Manolică călăriâ ţanţoş, în cătorului, dar să fi fost faţă când i-a pus
mână cu biciu dintr’o cosiţă de mătase cu tată-său ţigara în gură şi s’a prăpădit de râs
şfichiu usturător, pe spinarea unui cal scundac şi de haz văzându-1 cum se înneacă cu fumul,
ce se ţâră pe patru picioare şi nu eră altul treabă care, mai încape vorbă, l-a silnicit
decât umilitul lui tată, pe care-1 punea să pentru totdeauna de gustul fumatului! Ce ar
umble deabuşelea prin casă, pe scândurile mai fi zis atunci domnul Manole şi cum s’ar
goale, şi-l purtă până ce-1 dovediau puterile, mai fi înciudat de rău.
din odaie în odaie, arzându-1 cu biciul, de-i Când eră băiatul de doisprezece ani, a venit
plesniau ochii, când se făceâ îndărătnic. ca şi altădată domnul Manole, ce nu mai
Pe la şase asvârliâ cu farfuriile după su­ eră senator acum, că se schimbase p a r t i d a
rorile lui dacă nu se supuneau la toate câte-i dumnealui, a venit cu soţia, Cucoana Tarşiţa,
căşunau lui şi nu se lăsau să le muşte dacă şi au stat zile mai multicele cu neamurile.
nu se’nvoiau să se înhame la căruţul în care Bancherul, care pe la Bucureşti, după masă,
se lăfăiâ el ca o bizadea. La opt se’ncolţiâ aveâ de regulă să cetească Universul, dăduse
cu maică-sa când nu-i dădeâ pe mână că­ de nişte „Cronici femenine," scrise, credeâ
mara toată ca să stingă borcanele cu dulceaţă întemeiat, de o scriitoare iscusită şi tare în­
şi să cadă bolnav de pântecare. Iar la zece văţată, doamna Vaura, în care se spuneâ cum
şterpeliâ banii din bisacteaua de subt patul trebue să-şi crească o mumă copiii, mai
lui domnu lorgu şi-i dădeâ pe gusturi pe ştiutor acum decât altădată, nu i-a prea plă­
rând şi pe nimicuri . . . cut cum se vâră copilul în vorba bătrânilor,
1 se treceau toate, ca unui băiat, şi bos- cum îşi scoate pe farfurie fără să adăste să-i
malele lui erau fapte de copil deştept cu dea alţii, cum taie la palavre, cum stă pe
care se făliau părinţii. De nimeni şi de nimic scaun picior peste picior şi se tolăneşte pe
nu purtă frica Manolică, numai de Tata Naşu, canapele. S’a încruntat iar după masă când
dela Bucureşti, învăţase să se teamă, fiindcă a rămas singur cu cumnaţii în cerdac, la fu­
i-1 şi zugrăviseră în văpseli straşnice părinţii, matul ţigării, a trimes pe copiii în luncă cu
de teamă să nu-şi dea în petec faţă cu dum­ jupâneasa, la jocuri, şi iar s’a dat în vorbă
nealui şi să-l scoată dela inimă. neauşă de băiat:
Domnul Manole veneâ el destul de des „Apoi, cum cam văd eu, voi nu prea ştiţi
acuma pe la Novaci, şi-l luă pe băiat pe să-l creşteţi pe băiat, de asta m’ain încre­
genunche, îi da câte un galben când îl sor- dinţat cu prisos. La voi dragostea întunecă
coveâ la anul nou, dar în braţe la dumnealui şi orbeşte judecata: Aşa o să-l stricaţi. Şi,
Manolică eră un mironosit, nu suflă şi-i băteâ de, dac’ ar fi numai al vostru, calea valea.
inima ca unui pui de găină în ghiarele ere- Da vezi, e al neamului. Ştiţi ce m’am gândit: