Page 5 - 1909-07

Nrul 7, 1909. ,0'JEaFĂRUL 149
lui Teleguţ şi ’n loc de o cupă de lapte îi i se păru că nu mai suflă. îl pipăi apoi, şi
dădu un bruş de mămăligă, ce începea să deodată sări în sus, drept, ţapăn cum nu stă­
se înverzască. tuse în toată vieaţa lui. Stătu aşa, cu obrazul
Teleguţ porni îndată cu bruşul de mămă­ cel opărit supt, tras înăuntru, cu cel bărbos
ligă în mână. Bombănea rar, şi cum bombănea par’că şi mai umflat, cu ochii morţi în orbi­
rupea din mămăligă şi aruncă pe drum. tele roşii. Apoi luă funia cu care aducea
Când ajunse acasă nu mai avea nimic din lemne din pădure, o înghilţi, o legă de grindă,
mămăligă. Deschise încet uşa, se apropie de îşi vârî grumazii subţiri în ghilţ şi se spânzură,
vatră şi ridică petecul de cojoc. Ascultă şi îi murise dobitocul. I. Agârbiceanu.

Mobilierul unei odăi româneşti.

C â n t e c .
Au dat florile ’n dumbravă, Toate florile ’n de ele Pasările pentru cine
A dat umbra pe poteci, Povestesc de fin’ cu dor, Să mai cânte vara’n crâng?
Iar tu tristă şi bolnavă Ce s’ar face singurele Şi eu flori de pe coline
Ca o flacără te treci. Fără de crăiasa lor? Pentru cine să mai strâng?
A. Seca.

1*