Page 3 - 1909-12

Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprita.

Nica.
Nica eră la noi în sat o fată scurtă şi verile de bucate. Dar Nica n’a putut prinde
groasă, cu obrajii laţi, bătrâni, cu ochi al­ nimica din poveţele Iui. Ştiâ cum să toarne
baştri, ca o cicoare trasă de soare. Toată grăunţele, câtă vamă să iee, şi cu atâta eră
ziua da târcoale în jurul morii, că părinţii mulţămită.
ei au o morişcă c’o peatră ce-o poart’o creangă Mai tare-i plăceâ când se împuţinâ apa
de părău. Nica e vecinie plină de făină, prin de tot. Atunci roata abiâ scârţăiâ, abiâ se
părul ei par’că s’a ţesut păinjeniş îmburat de învârteâ obosită, bolnavă par’că, şi Nica şedeă
fină pulbere albă. Că morişca ispravă mare pe un sac cât genunchele, îşi scoteâ din sân
nu făcea şi părinţii fetei o lăsau pe ea să o cărticică numai petece, şi începeâ să mişte
morărească, iar ei îşi vedeau de alte trebi. rar din buze, căscându-şi gura tare.
Numai când veniau povoaie mari, de ropăiâ De-o află vr’un om astfel, se minună şi-o
prin păduri ca o descărcare grabnică de lăudă:
grindină, vedea tatăl său de rândul măcini- „Vai de mine, Nică, doar nu vei şti tu
şului. C’atunci se umflă părăul de munte, să ceteşti?"
îşi încovăiâ trupul ce lunecă repede, ca un Nica rămâneâ puţin aşa cu gura deschisă
uriaş şarpe sur, şi rotiţa morii se ’nvârteâ larg, cu un zâmbet şters în ochi şi obraz,
nebuneşte. Nica atunci nu puteâ sta în moară. apoi ziceâ:
Faţa îi îmbătrâneâ şi mai tare, ochii spălăciţi „Ba ştiu, di ce să nu ştiu?
i se tulburau puţin, i veneâ s’ameţască, şi D’apoi, Doamne sfinte, iacă eu sunt om
intră în casă. Asemenea primăvara, când se bătrân şi tot nu ştiu.
topiau zăpezile. Drept c’atunci eră şi mai mult Da vezi că eu am învăţat carte. In
măciniş. In moară se îmbulziau, se grămă- toată sara zic Tatăl nostru şi Născătoarea şi
diau desagii plini, umflaţi, de Nica se ’mpe- îngerelul meu.
decâ şi nu puteâ să umble printre ei. Saci — Aşa, tu Nică?
întregi n’aduceâ nime, că oamenii abiâ puteau Aşa, da. Ş'atn văzut pe fraţi când veniau
să-şi cumpere câte-o litră două de bucate. dela şcoală cum deschideau cărţile, şi în­
Şi mai eră ceva: Nica n’ar fi putut ţineâ cepeau să spună Tatăl nostru. Şi m’am în­
minte pentru toată lumea asta, cari grăunţe văţat şi eu.
ale cui sunt. Alta eră când se află în moară Apoi atunci e bine, tu Nică, atunci tu ai
numai avutul alor doi trei Români. Atunci puteâ fi preuteasă.
Nica ştiâ o lege: cu cât locuiâ omul în sat — Futeâ, numai vezi că eu nu vreau.
mai departe, cu atâta-i puneâ şi ea mai de­ — Iţi place, se vede, aici la moară.
parte pita în moară. Şi astfel nu se înşelă — Place da, di ce să nu-mi placă?"
niciodată. Morarul a cercat de multeori Şi dacă se nimereâ vr’un otn care să ştie
s’o ’nveţe cum să desluşască mai bine po­ ceti şi priveâ în cărţulia aceea zdrenţuită,