Page 5 - 1909-12

Nrul 12, 1909. LUCEAFĂRUL 265
gată? Iată şi ea pune grăunţe în coş deasupra ca un şarpe de oţăl îmbrăcat în solzi murdari.
şi dedesupt curge făina călduţă, mirositoare, Şi Nica îşi pierdu deodată capul. I se păreâ
dar dela o vreme iar trebue puse grăunţe, că se clatină moara sub dânsa, i se păreâ
dacă vrea să mai curgă făină. Şi apa tot vine, că intră în pământ cu moară, cu saci cu tot.
vine, vine şi nu se mai gată! Şi ’n groaza de moarte ce-a cuprins-o i s’a
Cu torăiala din moară se dedase, nu vor- părut deodată c’aude şi cucurigatul şi mior­
biâ tare cum vorbesc alţi morari, şi se ciu- lăitul de care-i spunea omul acela, Visalon.
deâ de multeori cum de zbiară oamenii acolo, Şi numai decât văzu şi şăpcuţa cea roşie,
ca şi când ar fi în depărtări mari. Dar nu ş’apoi pe morarul cel dedemult cum se cu­
supără cu vorba pe nime, nu se mânia nu­ fundă în apă, iar cel cu şăpcuţa roşie cum
mai pe Visalon şi pe creştinii cari se apropiau îl îndeasă în apă. Atunci fata a dat să fugă,
de ea cu vorbe nesocotite. a dat să iese din moară. Şi când a trecut
Că unii, mai glumeţi, o întrebau câteodată: pragul, în curte era o singură mare de apă,
„Când ne chemi la ospăţ, tu Nică? Ce, părăul morii se revărsase, şi trecea împrăş­
nu vrei? Apoi să ştii că este un ficior la tiat, vuind, alungându-şi apele murdare.
care tare-i place de tine. Zice că şi de nu Nica simţi iarăşi ameţeala, căzu peste prag
vrei tu să te măriţi, el tot te fură.“ şi apa o luă ca pe un braţ de fân. Şi ea
Atunci Nica se ’mborzoiâ, cum se ’mborzoie vedeâ mereu pe omul cu şăpcuţa roşie, cum
curcanul dacă-1 flueri, ochii i se tulburau îi făcea semn, să meargă tot mai iute, tot
adânc şi începea să înjure şi să dea cu mai îngrabă.
pumnii în cari nimeria. Oamenii făceau că în ziua a doua dădură oamenii din satul
se feresc ş’o pişcau cu vorbele: vecin de-o mohândeaţă agăţată în rădăcinile
„Adecă vrei să te măriţi, tu Nică, numai unui plop, în vale. Şi dupăce o descăţară
ţi-e ruşine ţie, văd eu că ţi-e ruşine. şi-i găsiră faţa între haine, oamenii se tra-
— Ştiu eu că-ţi place ţie de ficiori, numai seră îngroziţi. Nica privea şi acum cu ochii
te areţi tu sfântă. deschişi şi mari, încremeniţi, ca şi când ar
Iacă la toamnă, la culesul viilor, are să vedeâ şi acum şăpcuţa roşie.
se mărite." I. Agârbiceanu.
Iar fata, amărîtă rău, când vedea că nu
mai răzbeşte cu ei, eşiâ urlând din moară şi
se încuia în casă. Din popor.
Şi-odată, într’o zi de vară, când Nica ră­ Preste toate satele
mase singură ca de obiceiu acasă la moară, Seninu-i ca laptele;
s’a pornit aşa pe după amiazi o furtună gro­ Preste toate văile
zavă. In câteva clipe, până eşi Nica de trei Şerpuesc cărările;
ori din moară să vadă ce-i, se făcu cerul în toate vâlcelele
cumu-i ţundra, şi ’ncepură să plesnească bi- Se oglindesc stelele.
ciurile de foc şi ’ncepură să se’ndoaie brazii, Numai peste satul meu
şi să pornească un cântec de moarte: o în­
vălmăşeală ş’o ferbere turbată. îndată se cu- Se ridic’ un nour greu,...
răţi curtea.morii de găini, îndată sfârăi o şin- Nu ştiu de-i nour noros
Ori bădiţa-i mânios?
dilă smulsă din coperişul morii şi, pân’ ai
bate în pălmi, porni pe aripile vântului un Căci pe toate văile
petec întreg de coperiş. Să surpă cărările
Apoi începură să cadă trăznetele. Şi cum Şi ’n toate vâlcelele
cădeau trăznetele, începu să verse ceriul apa Să tulbură apele...
cu găleata. Şi până să-şi dee Nica sama bine Iară colo sus pe cer,
că ce să facă, moara începu să se cutremure Stele după stele pier...
din temelii, roata n’o mai vedeai cum se în­ I. Bura.
vârte, iară părăul veniâ acum înieptat, veniâ
1