Page 8 - 1909-12

268 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1902.
Şi i-au cununat chiar împăratul cu îm­ douăzeci şi doi de ani — un flăcău ca un
părăteasa, dându-le mare cinste şi daruri brad.
scumpe. Dar într’o zi, iată că vine dela palat cur­
Când a intrat în biserică mireasa — gă­ teanul, învăţătorul lui, acasă şi zise vesel:
tită de nună-sa sub ochii nunului cu flori Ştii tu un lucru, dragă nevastă?
şi beteală de aur în păru-i negru, cu chipul Ştiu, dacă mi-ei spune...
şi trupul şi cu zâmbetul şi mersul acela, S’a hotărît: îl însurăm pe Florea.
păşind aşa de cuminte, nici îndrăsneaţă, dar Pe băiatul nostru?... cum asta?
nici sfioasă — a rămas toată lumea în­ — Ei! cum!... iac’aşa, cum se ’nsoară toţi
cremenită, flăcăii.
nu altceva, — Cine-I însoară?
că ’n ade­ — Ei cine!... împăratul şi împărăteasa.
văr eră o — Cu cine ?
arătare. Cu fata unui craiu vecin.
Mai mul­ Asta nu se poate! auzi? coşcogea fe­
ţumit ca cior de ’mpărat să ia o fată de craiu... Asta
oricine de nu se poate, în ruptul capului!
această Şi repede s’a gătit şi ’nvăpăiatâ s’a dus la
căsătorie palat să dea ochi cu împăratul şi ’mpărăteasa,
a fost tâ­ să-i întrebe: cum se poate, fără ştirea şi a
nărul Flo- ei, care l-a crescut pe băiat, să hotărască
reaVoivod; dânşii aşa de soarta lui? şi răspicat, le-a
el îi iubiâ spus că Florică al ei nu poate luă pe oricine,
mult, şi pe că lui Florică al ei îi trebue pe puţin o fată
mama doi­ de ’mpărat; de unde nu, nu trebue, că slavă
ca şi pe în­ Domnului! tânăr e, frumos e, voinic e, fecior
văţătorul de ’mpărat mare e ! Are vreme să mai aş­
lui; avea şi tepte pân’ o găsi una pe potriva lui.
de ce: şi ei împăratul a zis una, împărăteasa două,
îl iubeaupe doica nouă... au început să se înteţească fe­
el destul. meile la vorbă, şi din vorbă la ’mpunsături,
Când îl şi de-acolo ceartă la toartă. împărăteasa, su­
vedeau părată de-atâta tevatură, ca s’o taie scurt, zice:
aruncân- - însfârşit, aşa a hotărît politica Măriei
du-se pe Sale împăratului, aşa am hotărît eu aşa
cal săl- trebue să se facă! destulă vorbă!
Prinţul Nicolae al României. batic, prins — Ba nu! ba da !
de coamă Doica, înferbântată grozav, a ţipat odată
în fuga mare, şi când se ’ntorceâ cu calul, ah! şi a leşinat.
adineaori nebun, acum domolit şi plin de Săriră toţi... O descheiară la sân şi dă-i
spumă; când îl auzeau pe urmă cântând din cu oţet de trandafir.
gură şi cu harfa, de te sfinţeâ - amândoi Vine şi Florea:
soţii lăcrimau şi-l luau în braţe şi-l sărutau, — Mamă doică!
şi femeia zicea: Şi începe să se vaiete ca un copil mic şi
Mulţi feciori de împăraţi or mai fi, da să se bată cu pumnii ’n cap.
ca şi ăsta al nostru, nu mai crez altul!., s’a împărăteasa — leşină şi ea.
isprăvit! împăratul, straşnic de turburat de toate astea,
Au trăit ei aşa cu toţii, la curte, în bună strigă:
pace, liniştiţi şi fericiţi, fiecare cu partea şi Eu stric, că m’apuc să vorbesc politică
gândul Iui, pân’ a împlinit Florea Voevod cu nişte femei nebune!