Page 9 - 1909-12

Nrul J2, 1909. LUCEAFĂRUL 269
împărăteasa se deşteaptă şi pleacă foarte
mâhnită de asemenea cuvinte. Ioana D’Arc.
Se deşteaptă şi doica; se uită la ’mpăratul
Prietinei mele.
şi, lovindu-se cu pumnul peste sânul gol, în­
cepe să se bocească flăcăului: De sine s’aprinde azi candela mea,
Nu se poate, maică! nu voiu, maică, Sub chipul sublim al iubirei:
moartă tăiată! nu te dau, Florică, decât după Ioana, condusă ca magii de-o stea
fată pe potriva ta! Să nu mă faci de ruşine, Când jură sub steagul oştirei.
Florică mamă, că mă omor! Odaia-mi pustie de farmecul sfânt
Florică o mângâie plângând şi zice: Al dragostei ei se ’nsenină,
Nu, mamă, nu! fără voia ta nu fac ni­ Cu dreapta pe spadă, cu stânga jurând
mica! Se uită fecioara ’n lumină.
împăratul, ţinând şi el foarte mult la doică
şi auzind şi vorbele băiatului, nu s’a îndurat Putere curată, martirul sfânt —
să le strice hatârul şi le-a zis: Iubire de neam, de moşie,
— Dacă nu vreţi voi, bine. Clăditu-ţi-a templu prin veşnicu-î cânt
S’a făcut răsboiu pentru asta; căci craiul Cel care cu glasu-i te ’nvie.
vecin, care avusese făgăduială de căsătorie Cel care cu glasu-i, scutită de rug,
pentru fiică-sa n’a putut suferi o astfel de Te ’ngroapă ’n a gloriei pară,
nesocotire. Răsboiul s’a sfârşit, ca toate răs- Izbândă a celor, care nu fug
boaiele, cu pace. Iar peste un an, plimbân- De trudă şi mor pentru ţară.
du-se pe la curţile din lume, Florea Voevod,
însoţit de doica şi de învăţătorul lui, s’a dat Ce-o să rămână din cântecul meu?
în dragoste — că erâ ochios cu o tânără Avântul? — O clipă de dor?
vestită de frumoasă, fata unui împărat, mai Poate că numai părere de rău —
mare chiar decât tatăl lui; şi numai decât Ca după cei care mor.
Mana Cunţan.
între cele două curţi s’a pus la cale căsă­
toria.
Când s’a făcut nunta aceea strălucită cu
mari petreceri în grădinile împărăteşti, toată
lumea s'a înveselit; dar mai mult ca toţi,
doica.
A privit lung la mire şi mireasă, cum se
plimbau prin grădină, încet, strâns alături,
şoptindu-şi unul altuia cine ştie ce nimicuri
tinereşti, i-a arătat soţului ei şi, strălucindu-i
ochii de mulţumire, a zis:
Aşa da, Floric’al mamei! aşa ’nţeleg şi
eu... Să ia fiecare pe potriva lui!
I. L. Caragiale.

I. I. Scherrer, Jeanne d’Arc.