Page 7 - 1909-12

Nrul 12, 1909. LUCEAFĂRUL 2c:

Florea Voevod.

A fost odată un împărat şi o împărăteasă, că dă Dumnezeu prunci cui nu-i trebue,
sănătoşi şi voinici, dar tot mâhniţi, fiindcă la o păcătoasă ca mine, şi la cine trebue,
de aproape zece ani, de când se luaseră, nu-i dă!
duceau degeaba dorul unui copil măcar. — E băiat?
Venind vremea să plece împăratul la răs- Băiat, săru’mâna!
boiu departe, cum trebue să se întâmple ori­ — De câte luni?
cărui împărat într’o poveste, dupăce şi-a să­ La noapte îi de zece zile.
rutat soţia, i-a zis: — Fetico, întreabă bătrâna, eşti tu cuminte?
— Măria Ta, eu acum plec şi numai Cel- N’am fost pân’acuma, coconiţă săru’­
de-sus ştie când m’oiu întoarce. Să te găsesc mâna; da de-acfi ’ncolo, să fie ea a dracului
sănătoasă! Dar să ştii că la ’ntoarcere trebue care o mai...
să găsesc şi copil în casă; de unde nu, pâine Deprisos să ne mai lungim la povestit cu
şi sare cu mine nu mai mănânci! deamănuntul toate... Destul să spunem că,
Pe urmă a ’ncălecat şi a plecat. peste un an dela plecare, întorcându-se împă­
A trecut dela astea o lună... au trecut ratul biruitor dela răsboiu, a găsit acasă mare
trei... cinci... aproape nouă— sună a pace mulţumire: cocon împărătesc de trei luni în
şi nici un semn. vârstă, dar crescut cât unul de un an... şi
De grijă şi de supărare, stă biata împără­ doica, o mândreţe de fată oacheşe, îmbrăcată
teasă în odaia ei, fără să mai vază pe ni­ numai în mătăsării, ca orice doică de cocon
meni decât pe o bătrână credincioasă, care împărătesc... şi sânul!.. Şi s’a bucurat foarte
o crescuse pe ea de mică, decând rămăsese mult împăratul despre toate.
fără mamă; stă închisă cu bătrâna, oftă şi S’a făcut botez cu păradă mare şi s’a în­
se jelea, că ce o să se facă ea când o da veselit norodul întreg, că, fireşte, soartea îm­
cu ochii de soţul ei. părăţiilor este legată de a împăraţilor şi
Văzând că se prăpădeşte de atâta inimă l-au botezat Florea Voevod.
rea, i s’a făcut bătrânei milă, şi s’a gândit Creştea voinicelul, şi nu mai putea o lume
cum i-ar mai risipi gândurile negre. Şi aşa, după el, că în adevăr erâ o minune de băiat; iar
într’o zi, pe la scăpătatul soarelui, a luat-o, doica, la care mulţi se uitau lung, le spunea:
şi amândouă, îmbrăcate ca nişte cocoane de la, nu vă mai uitaţi aşa, par’că n’aţi
rând, să nu le cunoască nimeni, s'au dus la mai văzut copii! să nu mi-1 deochiaţi!
plimbare într’o pădure... Când a ajuns băiatul la vre-o şase anişori,
Acolo, umblând ele încet amândouă, duse împăratul a însărcinat pe un curtean de cre­
pe gânduri, iată că găsesc o ţigăncuţă tine­ dinţă să îl înveţe mânuirea armelor, călăria,
rică, sdrenţeroasă şi lihnită, stând jos pe o înnotatul, jocurile felurite şi cântarea din
buturugă în acea singurătate, cu un dănciuc harfă şi din gură, în sfârşit toate câte
aproape gol în braţe; îi dădea ţiţă: el sugea trebuesc pentru desăvârşirea unui tânăr care
şi ea plângea. va să împărăţească.
- De ce plângi, fetico? a întrebat-o bă­ Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoţeâ
trâna. mereu la ceasurile de învăţătură; şi, astfel,
— Cum să nu plâng, coconiţă?... M’a amăgit învăţătorul, care preţuia şi el mult pe şco­
hoţul, şi după ce şi-a bătut joc de mine, a larul său aşa de deştept şi cu frumoase apu­
fugit în lume şi m’a lăsat să umblu aşa, go­ cături vitejeşti, văzând-o zi cu o zi, a ajuns
nită dela părinţi, cu pruncu ’n braţe... Nu să o placă atâta pe doică încât a răbdat cât
mă mai ţin picioarele de nemâncată... şi a răbdat, până n'a mai putut, şi a cerut-o
pruncul nu vrea să ştie — cere... Şi n’am în căsătorie; iar dânsa, plăcându-i asemenea,
încai inimă să-mi fac seamă singură: să-l că erâ om deseamă şi mândru şi-l vedeâ
omor şi pe el şi să mă omor şi pe mine... că ţine şi el mult la băiat, bucuroasă l-a luat.
1*