Page 6 - 1909-12

2CG LtJCEAFA (ÎLL Nrul 12, 1909.

Graiul apelor.

La mal. De profundis.
Mândra apelor crăiasă Plâng apele în noaptea asta
Ne ’ntâlnirăm azi în cale, Şi într’un vaier îndelung, —
Eu cu gândurile mele, Oftări mi-ating în zbor fereastra
Tu cu valurile tale. Şi ’n zbor la patul meu ajung.
Prinşi de-o tainică chemare O groază sufletu-mi supune
Ne privim acum în faţă, Şi ’n aşternut eu mă cufund,
Tu eterna vremii doamnă, Căci stihuri de îngropăciune
Eu un strop răzleţ de vieaţă. Vin din prăpăstii fără fund.
Cum te văd din clipă ’n clipă Plânsori şi gemăte şi şoapte
Ostenită mintea-mi cade, De-alungul apelor s’aştern
Simt moşia ta cum creşte Şi ’n pacea miezului de noapte
Şi hotarul meu cum scade.
Par smulse dintr’un plâns etern.
Lângă sânul tău începe Pe semne-acu-i grozava clipă
Zborul sufletul să-şi frângă: Când moartea a purces la drum
Cum să taiu nemărginirea Şi bate tainic din aripă
Cu luntriţa mea nătângă?
Deasupra mărilor acum.
Tu m’ai biruit de-acuma,
Pururi neînvinsă mare, Toţi robii zăvorîţi sub apă
Biet drumeţ în întuneric îşi simt stăpâna şi tresar,
Umilit îţi cer iertare. Ei sparg a valurilor groapă
Şi plâng cu plânsul lor amar.
Spre adâncurile tale
îmi îndrept trudită rugă, împins de-o nepătrunsă lege
Mă primeşte ’ntotdeauna Se cere lutul în pământ;
Ucenic să-ţi fiu şi slugă. Sărmane suflete pribege
îşi cer o cruce şi-un mormânt.
Dela mal mă lasă ’n tihnă
Octavian Goga.
Să mă uit aşa . . . departe:
Din întinderea albastră
Voiu ceti ca dintr’o carte.

Unui poet, diplomat şi proprietar de vii.

Se plânge zilnic editorul de colbuitele-ţi volume
Dar ce ’mbulzeală ’n restaurante şi vinul tău cum se mai trece!
Ca diplomat, vei sti: cu vinul înveseleşti uşor o lume...
Când este bun, dar vorba veche: „nu poţi s’o ’mbeţi cu apă rece".