Page 13 - 1909-20

Nrul 20, 1909. LUCEAFĂRUL 457

deosebită. Stilul lui Şaguna, alcătuit din un timp şi un arhiereu înzestrat cu o erudi-
norocos amestec al limbii cărţilor bisericeşti ţiune bogată şi un scriitor bisericesc de o
cu graiul poporului, pare că încă oglindeşte necontestată valoare.
sufletul cel mare al acestui luminat arhiereu, Personalitatea sa distinsă şi superioară,
care nimic pe lume nu a iubit mai muit, sub raportul literar, mulţimea şi valoarea
decât b i s e r i c a ş i p o p o r u l s ă u . operelor sale ştiinţifice şi toate stăruinţele
* şi roadele muncii sale neîntrecute pentru
Această schiţare scurtă a activităţii sale promovarea literaturii bisericeşti şi a culturii
literare încă e în stare a convinge, că mitro­ clerului şi poporului său, i-au asigurat, de
politul Şaguna nu a fost numai un arhipăstor bună seamă, una din cele mai luminoase
bun şi pururea gata a-şi pune sufletul pentru pagini în istoria literaturii noastre bisericeşti.
oile sale, un organizator înţelept şi cârmuitor Cetind pagina aceasta ne luminăm şi noi
energic al bisericii sale, ci a fost în acelaş cu prăznuirea! Gh. Tulbure.

t
Pentru lege.

1. Anastasia Şaguna. 2. Fiul ei.
Vântul toamnei sguduie fereasta, Ursitoare bune, ursitoare rele
Copilaşii-mi dorm. Sfântul Andrei, Au ţesut, pe semne, soartea vieţii mele.
Din pervazul iconiţei sfinte,
Milostiv — se uită ’n jos la ei. Nu mai plânge, mamă! ceaţa trecătoare
Ceasuri grele — nopţi neodihnite... Se topeşte ’n faţa vecinicului soare.
Când nedumerirea, şearpe sur, Am trecut prăpăstii, râuri fără vad,
Pe la toate florile nădejdei Lanţurile grele de pe braţe-mi cad;
Sapă rădăcinile ’mprejur,
Naum, soţ iubit al vieţii mele, Văd departe ’n zare licărind o stea
Cum te-aş crede? Ce-mi arată drumul cătră legea mea.
Cum te-aş apără? Vatra-i luminată, pragul tămâiat,
Greul vieţii ţi-a săpat mormântul, Clopotele sună — inimile bat...
De ai dat uitării legea ta.
Copilaşii mei fără de tată, Cânt şi-mi plec genunchii,
Legea-i sfântă ca un jurământ; tremur’ al meu glas,
Mergem rătăciţi în lumea largă C’a sosit în fine
Vom aflâ un petec de pământ, mult doritul ceas,
Vom aflâ o mână de părinte, Ca să-mi dau iubirea toată ce-am păstrat
Ce, făcându-şi cruce ca şi noi, Legii ’n care mama crezul m’a ’nvăţat.
Ne va da sub scutul casei sale
Adăpost şi sprijin la nevoi. 3. Asfinţit.
Eu cu braţele neobosite Joacă ’n lacul auriu
Voi munci din ziori şi până ’n ziori, Razele de soare,
Căci îmi arde sufletul cu pară, La altarul din Sibiiu
Inima nii-e moartă de fiori. Un apostol moare.