Page 18 - 1909-20
P. 18

462                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 20, 1909.
           gere  morală  vrednică  de  o  naţiune  şi  biserică  crescută
           şi  maturizată  în  şcoala  persecuţiunilor  şi  a  năcazurilor,   La noi.
           pretinzând  sieşi  al  său,  şi  lăsând  fiecăruia,  ce  este
           al  lui;  —  se  lipeşte  mai  întâi  de  împăratul  împăra­  Aşa de tristă-mi pari tu azi grădină
           ţilor  şi  apoi  de  împăratul  său  pământesc  şi  se  de­  Cu şoapta ta de frunză legănată,
           clară,  că  este  gata  spre  aducerea  jertfelor  pe  altarul   Şi câtă dragoste-mi legai de suflet
           bisericii şi al patriei.          Cu vraja ta duioasă altădată.
             Cu  astfel  de  credinţă  neclătită  trecu  naţiunea  şi
           biserica  noastră  în  anii  tentaţiunilor,  ce  s’au   Copil, nu 'nţelegeam din frunză graiul
           început  cu  a.  1849.,  şi  încă  tot  durează,  deşi  cifra   Ce tâlcueşte azi o jale sfântă,
           anului s’a schimbat de atunci până astăzi de 14 ori.
             Aşa  este,  aceşti  14  ani  din  urmă  au  fost  anii  ten-   Şi nu ştiam de ce suspină floarea
           taţiunilor  seducătoare  pentru  naţiunile  şi  religiunile,   Şi ’nrourată lacrimile-şi svântă.
           cari  până  la  anul  1848  erau  mai  mult  sau  mai  puţin
           apăsate şi asuprite.              Îmbătrâniţi îmi spun povestea pomii,
             Poate  fi,  că  cetitorii  noştri  vor  aşteptă  dela  noi  o   Durerea vremilor ce vrea să-i stângă
           desbatere  mai  punctuală  a  acestor  tentaţiuni,  noi  însă   — Şi astăzi le ’nţeleg din frunză rostul —
           aceasta  nu  o  vom  face,  ci  o  lăsăm  cetitorilor,  ca  să   Atâta jale li s’a dat să plângă.
           mai  gândească  şi  ei  puţintel,  căci  altmintrelea  ar  fi  de
           tot  comod  pentru  Domniile  lor,  când  jurnalistica  toate   Duioase doruri îşi suspină frunza
           le-ar  da  lor  gata  şi  ei  s’ar  tăvăli  în  grăsimea  como­
           dităţii,  ca  şi  oamenii  din  oraşe  mai  mari,  cari  nu  gă­  Scăldată ’n jalea zorilor de vară
           tesc  prânzul  la  casele  lor,  ci  merg  la  ospătării  de   Şi mai sfioasă razele de soare
           prânzesc acolo.                   Din lumea lor lucirea şi-o coboară.
             Apoi  aserţiunile  noastre  lesne  se  pot  descifra,  de­
           oarece  substratul  lor  este  de  tot  proaspăt,  de  aceea   Şi mă cuprinde-atâta ’nduioşare...
           nu e trebuinţă de nici o desluşire mai pe larg.  Aşa de tristă-mi pari tu azi grădină.
             Trecând  noi  Românii  peste  pragul  anului  1863  şi
           intrând  in  salonul  lui,  nu  vedem  alta  decât  tentaţiuni   Te prinse traiul vremii ’n văl de jale
           şi  iarăşi  tentaţiuni,  căci  şi  acest  an  ni  se  înfăţişează   Şi dragostea ta-mi pare-acum străină!
           numai  decât  la  începutul  său  cu  acelaşi  caracter,  care   Vidu Rusmin.
           a  fost  şi  al  anilor  espiraţi;  despre  acest  adevăr,  pe
           care  noi  îl  vedem  nu  cu  calculaţiune  profetică,
           ci  cu  ochi  trupeşti,  numerii  cei  dintâi  ai  jurnalelor
           noastre ne vor convinge pe deplin.         Porneşte-acum...
             Dupăce  însă  anii  cei  trecuţi  pelângă  toate  tenta-
           ţiunile  lor  nu  ne-au  putut  strică,  căci  scânteia  de   Porneşte-acum, scrisoare dragă!...
           vie   aţă   a   credinţei   noastre   bisericeşti   şi
           politice  nu  numai  ne-a  păzit  de  căderea  în   Când va vedea ce mână-i scrie
           tentaţiuni,  ci  încă  ne-a  ferit  şi  de  câmpia  se­  De-atâta dor, de drag şi bucurie
           ducătoare   a   esperimentelor   şi   căci   devisa   Să i se pară,
           noastră  din  anul  1848  o  am  prosecutat  cu  consecinţa
           logică,  sub  a  cărei  scut  am  înaintat  prin  ciaţa  tenta­  Că toată strălucirea primăverii
           ţiunilor  ca  unii,  cari  îmbrăţişează  positivul  şi   In largul sufletului ei coboară,
           întorc  feţele  de  cătră  negaţiuni  seci;  pentru  aceea
           putem  speră  că  cu  succes  bunişor  vom  reuşi  şi  din   Că zmulsă din cătuşele durerii
           tentaţiunile  anului,  rămânând  statornici  cătră  deviza   De cântece răsună lumea ’ntreagă.
           noastră,  care  va  efeptui,  ca  să  nu  venim  în  tentaţiuni,   Porneşte-acum în calea ta pribeagă!...
           ci să scăpăm de cel viclean.
                                               De ce n’am eu aripi, aripi măiastre,
             Notă.  Acest  articol  a  fost  publicat  în  Nrul  1  al
           „Tel.  Rom.“din  1863  şi,  cu  toate  că  e  nesemnat,  totuş   Să-mi spintec drum prin largurile-albastre,
           se  poate  afirmă,  că  e  scris  de  Şaguna.  O  dovadă  avem   S’ajung, naintea ta, scrisoare dragă?!
           despre  asta  în  epistola  lui  Şaguna  cătră  Bariţiu  (cf   Vasile Stoica.
           „Părţi  alese"  voi.  III,  pag  585),  în  care  făcând  aluzie
           la  acest  articol,  Şaguna  vorbeşte  despre  „politica
           mea m i sterioasă“.         I. L.
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23